Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 20 aprilie 2007

Săriţi, fraţilor, că ni-l suspendară!

Cu 322 de voturi “pentru”, 108 “împotrivă” şi 10 abţineri, Parlamentul României l-a suspendat pe Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte. Într-un fel sau altul, fie la referendum, fie la alegeri anticipate, domnia sa va fi nevoit să se întoarcă la popor, după doi ani şi jumătate de mandat, împlinindu-şi una dintre promisiunile făcute în campania electorală, precum şi ceea ce părea a fi dorinţa sa cea mai arzătoare. Cum spune înţelepciunea populară: ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să primeşti!

Apropo însă de popor, bag seama că domnul Băsescu a cam pierdut legătura cu masele largi, nemaifiind înţeles de ele! Cu lacrimi, care mai de crocodil, care mai de-adevăratelea, în ochi, simpatizanţii şi susţinătorii săi politici îl imploră acum să nu facă gestul prea puţin cugetat al înaintării demisiei. Asta pentru binele lui (nu neapărat şi al nostru), ca să nu aibă vreo surpriză şi mai mare din partea adversarilor, care ar putea să-l transforme pe termen nedefinit în chibiţ prin vreo schimbare a legii electorale, aşa cum se zvoneşte prin târg. Deocamdată l-au transformat numai în contravenient la Codul rutier, taxându-l pentru că şi-a parcat întreaga coloană prezidenţială în mijlocul Pieţei Universităţii. Pesemne că toate locurile din parcarea de la Arhitectură erau ocupate de autoturismele celor care s-au grăbit să răspundă la chemările prin SMS ale propriilor conştiinţe civice, pentru a-şi spăla idolul de toate păcatele într-o tradiţională baie de mulţime. Sau mai curând duş (rece) dacă ţinem seama de numărul participanţilor la mitingul spontan, cu microfon şi boxe spontane cu tot.

Cum cele cinci minute prezidenţiale au bătut deja de mult până şi sfertul academic, iar epigonul Băseanu e pe cale să-şi întreacă inamicul public numărul unu şi maestrul într-ale răzgândirii Tăricescu, s-ar putea să asistăm, în schimbul spectacolului unei noi smiorcăieli în direct, la acela încă şi mai penibil al modificării subite de atitudine din partea liderilor (de opinie) de sorginte pedistă, care după ce zile în şir ne-au explicat cât de demnă, inteligentă şi, la urma urmelor, “singura posibilă în actualul cotext” e hotărârea Preşedintelui de a demisiona, ne vor demonstra cu acelaşi patos că e încă mai demnă, inteligentă şi inevitabilă cea opusă. Dar să nu ne grăbim.

Un comentariu:

Anonim spunea...

pagauba-n ciuperci ! Se intoarce - defintiv - la popor !

Acum poate are timp de Golden Blitz si poate isi rezolva si problema cu casa din Mihaileanu, cu Flota ,samd ...