joi, 16 aprilie 2009

SAREA-N JUMATE

Am citit de curând într-o revistă medicală că, pentru a nu se expune riscului de a face cancer, orice om ar trebui să reducă la jumătate cantitatea de sare consumată zilnic.

Mecanismul ar fi următorul:
– Câtă sare consumi zilnic?
– Păi, nu consum sare.
– Bine, de mâine să consumi doar jumătate!

Deoarece am multă grijă de sănătatea mea şi dau maximă atenţie unor astfel de sfaturi, fiind în acelaşi timp, din nefericire, mare amator de alimente sărate, m-am gândit ca pentru o vreme să dublez cantitatea de sare pe care o consum, după care să citesc articolul ca şi cum ar fi prima oară şi să o reduc brusc la jumătate. Sper să fie ok...

3 comentarii: