Pe lângă o armată întreagă de fotbalişti, antrenori şi... bucătari ai echipei naţionale, Traian Băsescu l-a decorat ieri, cu Ordinul “Meritul Sportiv” Clasa a III-a, şi pe arbitrul Alexandru Deaconu, precizând însă că îi conferă distincţia nu ca urmare a recunoaşterii aptitudinilor sale profesionale (pe care le-a şi criticat!), ci datorită curajului de care a dat dovadă când a pus capăt prematur partidei Rapid-Steaua, după ce o brichetă bine ţintită a atentat la integritatea sa corporală.
Şi eu sunt de părere că domnul Deaconu a procedat bine, episodul de joia trecută trebuind să constituie un avertisment pentru toţi “suporterii” năbădăioşi şi cluburile care-i tolerează. Mă gândesc totuşi că dacă preşedintele voia să răsplătească vitejia sa pe câmpul de joc – transformat adesea într-unul de luptă – mai nimerit ar fi fost să-l înnobileze nu cu o distincţie sportivă, ci cu una ostăşească, precum “Virtutea Militară” sau, date fiind circumstanţele, să instituie Ordinul “Hai Steaua României” în grad de Cavaler al fluierului.
Blogziar despre lucruri care nu mai interesează pe nimeni: politică, rock, teatru, film, literatură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu