Pe măsură ce ziua alegerilor se apropie, tot mai mulţi analişti şi politicieni, în frunte cu Traian Băsescu, vorbesc despre nevoia ca viitorul Guvern să fie alcătuit de o coaliţie cu o majoritate cât mai confortabilă în Parlament, pentru a-şi putea impune lejer măsurile de contracarare a efectelor crizei mondiale în România, idee de mare bun-simţ oriunde altundeva decât la noi, unde experienţa ca şi seculară din ultimele două decenii a arătat că nu s-au născut încă acele 2-3 partide care, aliate vremelnic, să pună mai presus de propriile interese separate pe cele care trebuie.
E aproape superfluu să ne mai amintim că la anul, probabil în plină criză economică, vor avea loc alte două runde electorale – alegerile europarlamentare şi apoi cele prezidenţiale – ca să ne dăm seama cam ce armonie ar putea să domnească în orice coaliţie “solidă” imaginabilă, în care fiecare dintre cele minimum două partide mari care o vor alcătui va avea fără îndoială propriii candidaţi, încât n-ar fi exclus să ajungem să regretăm cât de curând măcar coerenţa internă a unui guvern (uşor, nu ca acum) minoritar, de orice orientare, preferabil dreapta.
E aproape superfluu să ne mai amintim că la anul, probabil în plină criză economică, vor avea loc alte două runde electorale – alegerile europarlamentare şi apoi cele prezidenţiale – ca să ne dăm seama cam ce armonie ar putea să domnească în orice coaliţie “solidă” imaginabilă, în care fiecare dintre cele minimum două partide mari care o vor alcătui va avea fără îndoială propriii candidaţi, încât n-ar fi exclus să ajungem să regretăm cât de curând măcar coerenţa internă a unui guvern (uşor, nu ca acum) minoritar, de orice orientare, preferabil dreapta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu