SISTEM ANTISISTEM

Odinioară, pe vremea când încă aveam interminabile discuții cu prietenii deranjați că, pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE și NATO, România trebuia, chipurile, să se umilească, să-și vândă (recte privatizeze) pe nimic avuția agonisită cu atâta trudă de bietul Ceaușescu etc., iar eu mă încăpățânam să susțin că nu există un preț prea mare și că e mai important să intrăm în lumea euroatlantică indiferent cum, fie și târâș, decât să rămânem „demni”, „în picioare”, dar în afara ei, apărea, inevitabil, și un lung pasaj în care interlocutorul făcea apologia neamului românesc, înșira o mulțime de epitete valorizatoare din care ar fi reieșit că suntem cei mai grozavi oameni de pe planetă, dacă nu și din univers, după care, la contraargumentele mele pe bază de date concrete, cifre, statistici și așa mai departe, conform cărora eram, dimpotrivă, ultimii măcar din Europa la mai toate capitolele, de la PIB la nivel de trai și speranță de viață, respectivul făcea un la fel de lung excurs la istorie, spunându-mi ceea ce știam și eu prea bine, și anume ce ghinion de neșansă am avut noi, românii, de-a lungul veacurilor, ce țară frumoasă și bogată dețineam, dar aflată la răspântia marilor imperii ticăloase, încât ne-au călcat, pe rând și uneori simultan, ba ostrogoții, vizigoții, pecenegii și cumanii, ba tătarii, ba otomanii, ba austro-ungarii, ba nemții, ba rușii, ba... comuniștii, așa încât normal că n-am putut să ne dezvoltăm cum am fi meritat, argumentând, practic, cu dovezi irefutabile, de ce, de fapt, NU eram cei mai grozavi, conform premisei (greșite) de la care plecase el, ci, dimpotrivă, cei mai oropsiți, conform premisei (corecte) de la care plecasem eu. După care, firește, la discuția următoare o luam de la capăt, respectivul/respectivii pornind din nou de la premisa (greșită) că tot noi suntem buricul universului.

De acele timpuri mi-am amintit zilele trecute, când un cunoscut realizator de televiziune, care în ultima vreme are tot mai puține idei, dar din ce în ce mai fixe, astfel încât profită din plin că apare, de-a lungul zilei, în cel puțin două emisiuni, în loc de una singură ca până acum, ca să repete aceleași și aceleași texte, parcă de teamă că mai sunt telespectatori care le-au ratat în primele zece ocazii precedente când le-a rostit, ne enunța faptul că oamenii care au votat cu Călin Georgescu și partidele „suveraniste” nu sunt, așa cum susțin analiștii superficiali și mărginiți, niște simpli imbecili, analfabeți funcțional, lipsiți de educație (chiar și dacă au câte două facultăți absolvite) și de creier și așa mai departe, ci doar au votat „antisistem”, după care, pentru a-și explica teoria, a început să aducă tot felul de argumente din care reieșea că respectivii votanți ba n-au înțeles corect mesajele noului lor idol, ba nu s-au informat suficient și nu erau la curent cu toate gogomăniile înșirate de acesta, ba au votat cu el doar ca să nu voteze cu „vechea clasă politică decadentă” (de parcă nu o puteau sancționa doar stând acasă, cum am făcut eu, de pildă), ba de fapt ei nici nu vor să iasă din UE și NATO (organizații care sunt, practic, definiția „sistemului”), dar ar vrea... nici ei nu prea știu ce, astfel încât, într-un târziu, realizatorul de televiziune în cauză n-a făcut decât să explice, într-adevăr, cu argumente absolut irefutabile, de ce oameni ăia care au votat cu Georgescu și partidele „suveraniste”, respectiv „antisistem”, sunt... niște simpli imbecili, analfabeți funcțional, lipsiți de educație (chiar și dacă au câte două facultăți absolvite) și de creier și așa mai departe, care de fapt au votat fără să înțeleagă ce votează și care sunt, în cele din urmă, consecințele acestui vot.

În cuvintele și metaforele mele, asta e ca și cum ai da un „vot antisistem” opunându-te legii gravitației  (că așa e „sistemul” „impus” de Newton, iar unul din multele ei neajunsuri e că ne împiedică să zburăm liberi, ca păsările!) sau „protestezi” împotriva culorii cu care e zugrăvită o cameră aruncând-o în aer sau dând foc casei, ori te revolți împotriva faptului că ești gras și ai prea multe kilograme tăindu-ți o mână sau un picior, astfel încât să devii instantaneu mai ușor, respectiv, cum ar veni, mai slab etc. Sigur că există multe argumente împotriva legii gravitației, a culorii unei încăperi sau a faptului de a fi supraponderal, însă a lupta cu aceste neajunsuri prin mijloacele enumerate mai sus nu denotă decât imbecilitate, analfabetism funcțional, lipsă de educație (chiar și din partea celor cu câte două facultăți) și creier și așa mai departe.

Despre faptul că, indiferent ce ai pune în locul unui sistem cu care te-ai tot luptat, inclusiv votând împotriva lui, recte „antisistem,” se cheamă că ai pus... un alt sistem, antisistem (asta dacă nu cumva chiar urmărești să instaurezi, pur și simplu, anarhia), cu altă ocazie. 

TONI DEMISIE, GREBLA!

Adevărul este că, din punctul meu de vedere, nici nu e(ra) nevoie de o intervenție în procesul electoral din România a vreunei forțe statale malefice, gen Rusia, ca milioane de (con)cetățeni cu drept de vot așa și pe dincolo (adică inculți, proști, cocalari, maneliști etc., ca să fiu mai precis și să nu creadă cineva că mă refer la cei, puțin numeroși, educați, inteligenți etc.) să aleagă pentru funcția de președinte un măscărici sinistru precum Călin Georgescu (care, atunci când nu debitează, pur și simplu, doar baliverne, povești pe care nu le poate crede, într-o lume civilizată, nici un copil de trei ani, spune lucruri chiar periculoase), mai ales având în vedere precedentele (recte precedenții) Iliescu, Băsescu și (chiar) Iohannis, însă odată ce CSAT a și, cică, identificat astfel de ingerințe, indiferent dacă eu personal aș fi sau nu convins de competența instituțiilor autohtone și buna lor credință (opusă amestecului partizan în alegeri), lucrul normal de făcut ar fi, după cum am scris din prima clipă, ca alegerile prezidențiale să fie anulate, reluate de la capăt, iar inculpatul, candidatul manciurian, exclus din competiție, cu argumente (ale CCR) deja mai solide decât cele cu care a fost eliminată Șoșoacă, în ciuda mârâielilor celor care acum și-ar face cruce cu ambele mâini și cel puțin un picior să scape indiferent cum de Georgescu.

Ideea că într-o țară în principiu cu o democrație aproape consolidată (chiar dacă tocmai pare să se dovedească fix contrariul, respectiv că un singur diliu e pe cale s-o răstoarne doar delirând pe TikTok și, mai nou, canalele de televiziune, în prime time) nu există „mecanisme” pentru a opri un proces electoral profund viciat, iar CCR are, conform Constituției, datoria de „a veghea la buna lui desfășurare” ca un paznic de noapte care, ce-i drept, nu doarme în post, însă doar se holbează la hoți și își notează conștiincios ce bunuri au sustras, ca să poată realiza apoi un inventar corect, e comică, dacă n-ar fi de-a dreptul tragică, și mă face să mă întreb cum dracului s-or fi găsit „proceduri” pentru  perioada de pandemie, de pildă, și ea „fără precedent”.

În același timp, constat că există în societate și o altă largă categorie de imbecili, doar cu o secundă mai isteți decât cei de care aminteam în primul paragraf, care au, acum, convingerea că totul se poate tranșa prin vot, duminică, deoarece, nu-i așa?, „oamenii votează, nu boții”, fiind incapabili să înțeleagă ce înseamnă această viciere a procesului electoral, pentru că e ca și cum un om ar fi închis, pe toată durata campaniei electorale, într-o casă unde i s-ar prezenta întruna un singur candidat, când în competiție sunt vreo 14, după care ar fi trimis să voteze și s-ar argumenta, nu-i așa?, că o face cu mâna lui și bazându-se pe propria conștiință. În plus, cum spuneam și în textul precedent, duminică se „alege”, practic, între doi candidați ajunși în finală în mod incorect, fiindcă, fără acest atac al Rusiei sau măcar al boților lui Georgescu, cel puțin unul dintre ei (dar mai probabil ambii) ar fi fost diferit.

Iar dacă ar fi să mă gândesc la ce e mai rău, în logica unui atac masiv și premeditat al indiferent cui, nu este exclus ca subtilitatea agresorilor să fie atât de mare încât adevărata candidată manciuriană să fie tocmai adversara lui Georgescu, pe care să-și fi dorit s-o plaseze în funcția de președinte al României după ce am fost făcuți să mergem după fente precum, mai întâi, „fermele de boți” ale lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO (a cărui alegere chiar ar fi fost o grea lovitură pentru Rusia!), și apoi, iată, o sofisticată manevră cu un, poate, doar biet individ dus cu pluta ca Georgescu.

 

P.S. Încă de când AEP a trimis către CCR listele acelea cu rezultatele (parțiale ale) renumărării voturilor, în care se consemna, practic, într-un document oficial, INVERSAREA locurilor doi și trei, m-am întrebat dacă președintele instituției, Toni Greblă, își bate joc de noi sau de CCR și m-am gândit că, indiferent cum ar fi, s-ar cuveni să i se ceară demisia, după care, ce-i drept, când CCR s-a declarat satisfăcută cu acel document și n-a mai vrut renumărarea integrală, așa cum ceruse, adică și a celor din străinătate, m-am cam lămurit că ambele instituții își bat joc de noi sau sunt de o stupiditate aproape neverosimilă.

Acum, însă, după ce au apărut și dovezile clare ale unor legături necuvenite ale lui Greblă cu, măcar, anturajul lui Georgescu, care mai e și sprijinit de doamna Greblă, demisia sau chiar demiterea mi se pare cu atât mai justificată. De unde și titlul acestui text, adaptat realității că oricum trăim într-o lume întoarsă pe dos.

ACTUALIZARE: Aproape ca niciodată, lucrurile s-au petrecut așa cum era normal, CCR anulând actualele alegeri prezidențiale, cu reluarea întregului proces electoral de la zero, la o dată ulterioară.

BREAKING NEWS: CSAT, COMPLICE LA VICIEREA REZULTATELOR ALEGERILOR PREZIDENȚIALE

ULTIMA ORĂ: La închiderea ediției (ca să spun așa), a explodat știrea că CSAT a desecretizat o serie de documente din (și prin) care se dovedește, practic, cât se poate de clar, că întregul proces electoral privitor la alegerile prezidențiale din România a fost PROFUND VICIAT de ingerința unor entități statale străine, prin încălcării grave ale legislației privitoare la campania electorală și așa mai departe, astfel încât, în opinia mea, alegerile ar trebui anulate și reluate la o dată ulterioară, cu excluderea din competiție a candidatului care a trișat și a fost sprijinit de forțe ostile României.

Pe de altă parte, dat fiind faptul că s-a întârziat nepermis de mult cu prezentarea acestor dovezi și ea s-a petrecut doar în urma unor demersuri jurnalistice (altfel rămânând în continuare secrete!), fără, de pildă, să fie anunțate la timp CCR, BEC, AEP, Parchetul General etc., mi se pare că CSAT, în frunte cu președintele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu, este, practic, COMPLICE la toată această viciere a procesului electoral, deoarece la momentul acesta, dacă el va continua conform calendarului inițial, alegătorii sunt obligați să opteze între doi candidați ajunși în finală în mod incorect (iar unul chiar ilegal!), în urma distorsionării rezultatelor primului tur de scrutin, astfel încât, indiferent de rezultatul turului doi, vom avea un președinte al României ILEGITIM.

PE CULMILE PUPINCURISMULUI

Cred sincer că Mircea Cărtărescu este o mare personalitate a culturii românești contemporane, scriitor apreciat, nominalizat în numeroase rânduri la prestigiosul premiu Nobel pentru literatură etc. și, în (și cu) această această calitate, are tot dreptul, dacă cu chiar datoria cetățenească, să-și exprime opiniile în materie de... orice, inclusiv politică, și să fie considerat un adevărat lider și formator de opinie, influencer, un om de a cărui părere oamenii obișnuiți, simpli muritori de rând, ca mine, de pildă, trebuie să țină cont cu sfințenie.

În același timp, Mircea Cărtărescu este cel care, în accepțiunea mea, s-a erijat ani de zile într-un pupincurist cu bale la gură și susținător fervent al unuia dintre cele mai sinistre și abjecte personaje ale politicii românești ante și postdecembriste, care mi-a mâncat aproape douăzeci de ani din viață – zece ca președinte și alți vreo patru ca principal furnizor de scandaluri politice (cu consecințele, inclusiv economice, aferente) în guvernarea CDR-USD, plus alți patru cât a mai fost primar al Bucureștiului meu natal și de reședință  – și care, doar ca fapt divers, într-un mult prea târziu, după încheierea tuturor mandatelor, a fost condamnat definitiv, în justiție, ca informator al Securității ceaușiste (lucru știut și înțeles cu ani de zile mai devreme, încă de când se afla în plină ascensiune pe firmamentul politicii dâmbovițene, de către orice om din România cu doi neuroni funcționali), Traian Băsescu, pe lângă alți acoliți ai acestuia, gen Kovesi, Monica Macovei, Daniel Morar, Emil Boc, Răzvan Ungureanu...

În aceste condiții, faptul că Mircea Cărtărescu propovăduiește, zilele astea, cu privire la alegerile prezidențiale, nu o diatribă, altminteri legitimă și de înțeles, ÎMPOTRIVA lui Călin Georgescu, ci o pledoarie fierbinte, tot de tip pupincurist, ÎN FAVOAREA Elenei Lasconi, pe care o consideră, printre altele, „un om curat”, mă face să mă abțin cu eforturi supraomenești să mă duc duminică la vot doar pentru a pune ștampila pe numele celui dintâi și să rămân la decizia mea inițială de a nu vota cu nimeni în turul doi (mai ales că n-am votat nici în primul), chiar și cu riscul de a mi se mai distruge și următorii cinci sau zece ani din viață (dacă mi-or mai fi rămas atâția!), dar măcar nu cu contribuția mea sinucigașă nemijlocită, ci tot de către alții ca Cărtărescu (pardon de expresie), care ne-au adus în situația de a trebui să alegem între dracu și mă-sa (metaforic vorbind, firește).

P.S. Și totuși, cât e de drăguț cum toți lătrăii useriști și – ceea ce e și mai mizerabil – pedeliști, aflați în coaliția de guvernare, bașca jurnaliștii și „analiștii” de toate felurile, inclusiv economici, care urlau în campania electorală, și nu numai, ca din gură de șarpe că „vechea clasă politică”, în frunte cu ciuma roșie PE-SE-DE, care cică ar conduce țara neîntrerupt de 35 de ani, dacă nu încă de după Al Doilea Război Mondial, a dus-o la dezastru, a nenorocit milioane și milioane de oameni mărindu-le pensiile și salariile etc., au descoperit brusc ce bine e de fapt în România, ce șantiere de autostrăzi s-au deschis măcar în ultimii trei ani, ce liberă circulație în lume avem, cum suntem noi pe primul loc în Europa la producția de biciclete (pe bune!) și cel mai grozav producător de gaze din UE (nici pe-asta n-o știam!) etc. etc., numai ca să salveze ei de Georgescu firava noastră democrație ajunsă pe buza prăpastiei și în mare pericol de a fi furată de Putin sau sugrumată de tiktokii din China... fix din cauza văicărelilor, aolelilor și huiduielilor ălora asurzitoare de până mai duminica trecută. Hai sictir!

TELEVIZIUNILE DE ȘTIRI: MANIPULARE CU PREMEDITARE

Poate cea mai elocventă și, cu siguranță, absolut incontestabilă dovadă că televiziunile de știri din România își, dacă nu de-a dreptul dezinformează, categoric manipulează cu nerușinare telespectatorii o reprezintă materialele acelea informative de după marile evenimente, în care absolut fiecare din ele pretinde că este „cea mai urmărită”, „lider de audiență”, „cea mai importantă” și așa mai departe, folosindu-se în mod mincinos de cifre trunchiate care, citite corect, ar arăta că, de fapt, este vorba fie de un anumit eșantion (uneori minuscul) de public repartizat pe categorii de vârstă, sau de educație, sau din mediul rural versus cel urban, fie de câte un „minut de aur” aleatoriu, un, de pildă, „ora 14:24” (când pe toate celelalte posturi era publicitate, pentru că, deși în general au grijă să se sincronizeze în această privință, uneori câte unul din ele întârzie sau iese mai devreme din „calup”) și așa mai departe.

Înțelegem, pe cale de consecință logică, ce porcării încă și mai mari fac în privința altor știri, informații, reportaje etc.

ULTIMUL VOT

Ultima oară am votat la alegerile parlamentare din 2012, când, pentru a storci politic cât mai complet și definitiv gândacul PDL al lui Traian Băsescu, am pus ștampila pe USL, alianța dintre liberalii autentici în care pe vremea aceea mai aveam un dram de încredere și pesediștii spălați, pe ici pe colo, de câteva ape, dar numai după ce m-am asigurat că în circumscripția mea (se trecuse, am impresia că temporar, la votul uninominal) nu e vreo figură sinistră, de genul Gabriel Oprea, care făcea și el parte din alianță, nu prea înțeleg de ce, și candida nu mai departe de circumscripția alăturată, în timp ce la mine era un penelist vechi, de care, ce-i drept, nu auzisem, dar m-am documentat înainte să pornesc spre secție, și un membru PUR ceva mai rezonabil decât media. De atunci, pur și simplu n-am mai avut cu cine și, într-un fel, nici de ce să votez, lucrurile mergând, cumva, târâș-grăpiș, de la sine, cu niște personaje când mai rele, când... și mai rele, dar care se păstrau, cât de cât, în incinta democrației, oricât de cam șchioapă ar fi ea în România.

Anul acesta, însă, mă simt, într-un fel, dator să ies din nou, cum ar veni pentru a apăra sau salva democrația asta șchioapă, însă nu doar de pericolul reprezentat de Călin Georgescu, alături de AUR, Șoșoacă și ce asemenea monstruozități ar mai putea să apară în mod surprinzător duminică, ci și, în al doilea rând, de perspectiva aproape la fel de cutremurătoare, pentru mine, de a vedea un partid ca USR, călăuzit de fosta ei lideră, devenită, ca probabil președinte al țării (dar nu cu voturile mele, pentru că la turul doi o să stau acasă) la fel de „independentă” ca Iliescu de FSN, Băsescu de PD/PDL și Iohannis de PNL/PDL (și chiar Constantinescu de PNȚCD), ajungând „principal partid de guvernământ”, cu cine știe ce procente „istorice” amețitoare, și, în al treilea rând, de nenorocirea politică deja petrecută mai demult și, parcă, accentuată în această campanie electorală, respectiv înghițirea fostului PNL de către forțele răului din PD/PDL, care i-au uzurpat inclusiv titulatura.

În plus, ca unul care am o orientare mai degrabă monarhistă, am considerat dintotdeauna parlamentul, cu toate bubele lui specifice nouă, drept principala instituție a democrației, spre deosebire de „administrația prezidențială”, pe unde coincidența (vorba vine!) face că s-au perindat personaje dintre cele mai abjecte, din punctul meu de vedere, așa încât mă interesează în mult mai mare măsură alcătuirea forului legislativ decât următorul individ sau următoarea individă care cu siguranță va induce regrete amarnice și păreri de rău profunde pentru următorii cinci sau zece ani, inclusiv (sau mai ales) în rândul propriilor votanți.

P.S. Și da, a sosit, probabil, timpul să-mi asum opțiunea și la modul practic, prin vot propriu-zis, nu doar prin... ținut de pumni, ca la ultimele vreo două scrutine, principalul meu argument, efectiv concret, palpabil, de viață și de moarte, nu la nivel „ideologic” sau „doctrinar”, ca unul care am în familia extinsă persoane cu afecțiuni cronice, fiind că o altă „coincidență”, care dăinuie deja cam de decenii, este că întotdeauna, atunci când la guvernare s-au aflat, într-o formulă sau alta (deci și în coaliții), social-democrații, medicamentele nu au lipsit din spitale, în timp ce, atunci când NU s-au aflat, brusc au izbucnit tot felul de scandaluri pe această temă, cu discuții despre taxa clawback (indiferent ce-o fi asta), pacienți cu afecțiuni cronice ieșiți în stradă, greve ale medicilor, inițiative ca și spitalele private să fie finanțate din asigurările... de stat, întârzieri ale alocării banilor către CNAS sau Ministerul Sănătății etc. și, în consecință, cu pauze mari în aprovizionarea cu aceste produse vitale, așa cum, de un alt exemplu, mai constatam, încă în urmă cu ani de zile, și altă coincidență, cu sau fără ghilimele, și anume că, de câte ori s-a aflat „dreapta” la guvernare la noi, a izbucnit câte o criză (economică) mondială (inclusiv pandemia), ceea ce poate să fie doar dovada unui simplu ghinion al ei aducător de nenorociri, dar tot e suficient să mă fi săturat de ea, mai ales că nu mai am (demult) nici vârsta (și nici moștenitori) să mă preocupe cine știe ce „dezvoltarea” României, cu „investiții” pentru autostrăzi și alte elemente de „infrastructură” de care probabil nici n-o să mai apuc să mă bucur prea mult, în schimb încep să am nevoie și eu de tot felul de elemente de protecție socială.

P.P.S. Într-o țară în care de două zile încerc să aflu când se încheie, cu adevărat, campania electorală, ca nu cumva să încalc regulile cu articolul ăsta citit de cel mult doi oameni ajunși pe pagina mea din greșeală, astfel încât să mă pomenesc la ușă cu vreun tablagiu pus pe amenzi, în timp ce Georgescu și ruso-chinezii lui zburdă în voie pe TikTok, dar, după ce găsesc pe câteva site-uri, chiar de încredere, inclusiv ale unor instituții media respectabile, că ar fi vorba de data de MÂINE, 30 noiembrie, ora 7.00, văd tot felul de jurnaliști, necontraziși de politicienii invitați în emisiuni, că s-a încheiat deja (de ieri sau din zori), iar astăzi n-ar mai fi voie să aia și aia, nici nu e de mirare că instituțiile sunt, și ele, ca vai de mama lor, aidoma oamenilor care le-au zămislit și le populează. Adică de o putoare și o incompetență maxime.

ACTUALIZARE: N-a trebuit mult ca să mi se zdruncine din temelii decizia de a ieșit duminică la vot!

Jucând cartea stupidă, inițial cu iz de cacealma, pe care și Crin Antonescu a jucat-o la un moment dat, când și-a luat angajamentul că nu mai candidează dacă nu știu ce se întâmplă sau nu se întâmplă, Marcel Ciolacu a urinat cu boltă pe cele 1,7 milioane de oameni care l-au votat și pe cine știe câți alții care ar fi vrut să-l voteze în cazul reluării alegerilor prezidențiale sau dacă ar fi ajuns, fie și la „masa verde” (adică după o renumărare corectă a voturilor), în turul doi (printre care, poate, și eu), partea și mai sinistră fiind că jetul acela n-ar putea decât să se îngroașe în cazul unei răzgândiri din partea lui. 

Iresponsabilitatea și imbecilitatea politicienilor n-au limite, chiar și atunci când fac pe nobilii!

STRATEGII, LĂTRĂI, TIKTOK

Întotdeauna mi s-a părut fascinant cum doi oameni, sau grupuri, pot să ajungă la aceeași concluzie, și să pară, cel puțin pentru o vreme, că sunt întru totul de acord unul cu altul, folosind însă raționamente (sigur, la unii sunt silogisme, iar la ceilalți sofisme) și premise complet diferite, sau, și mai izbitor, să constate o aceeași realitate obiectivă, intrinsecă, vădită și imposibil de contestat, dar să-i găsească explicații (recte „explicații”) diametral opuse.

Așa, de pildă, realitatea obiectivă, intrinsecă, vădită și imposibil de contestat a rezultatului dezastruos din alegerile prezidențiale obținut de PNL continuă să fie „explicată” de lătrăii din partid prin asocierea cu PSD, astfel încât mai au și satisfacția de a clama că au tras semnale de alarmă încă dinainte ca ea să se petreacă, asta deși, în opinia mea, adevăratul motiv al acestui rezultat este, dimpotrivă, faptul că de la un moment dat, curând după alegerile europarlamentare și locale din vară, când cele două partide au obținut scoruri chiar peste așteptări deși erau împreună la guvernare deja de vreo trei ani, liberalii s-au încăpățânat să-și tragă rafale de gloanțe în picior, reușind, pesemne, să demonstreze cât de nenorociți sunt și au fost acești parteneri și cât de tâmpiți au fost ei înșiși, liberalii, să se asocieze atâta amar de vreme cu ei, astfel încât până la urmă oamenilor li s-a luat și de unii, și de alții, și au optat... pentru a treia cale.

Un alt caz, încă și mai actual, se petrece zilele astea, când (in)decizia PSD de a nu-și anunța poziția față de candidații din finala prezidențială decât după alegerile parlamentare este explicată (și chiar, cumva, salutată) de unii prin faptul că social-democrații și-ar dinamita propriul electorat dacă l-ar îndemna (deja) să voteze cu Lasconi, cea al cărei unic program din campanie a fost să demonstreze, și ea, că PSD e ciuma roșie, astfel încât acum ar fi ca și cum „ciumații” ar linge scuipatul ei, cu consecințe electorale catastrofale, când, de fapt, în opinia mea, adevărata strategie a pesediștilor are la bază bănuiala, dacă nu și certitudinea că măcar o (bună) parte dintre cei care l-au votat în primul tur pe Georgescu sunt, de fapt, alegători tradiționali ai PSD, pe care partidul i-ar pierde pentru alegerile parlamentare de duminică în cazul unui îndemn prematur de a o vota pe Lasconi.

Acum, trecând peste faptul că, optând pentru această variantă, pesediștii se expun riscului de a fi anatemizați și catalogați, o dată în plus și aparent cu mai mult temei decât până acum, drept ciuma roșie, dispusă la un blat cu extremiștii, ceea ce ar putea, dimpotrivă, să le dăuneze din punct de vedere electoral în partea de votanți... radical democrați, ea este, poate în mod paradoxal, absolut benefică și sănătoasă pentru societate, deoarece, presupunând, pe bună dreptate, cum am mai menționat, că mulți dintre votanții lui Georgescu sunt simpatizanți PSD, anunțul prematur al pesediștilor în favoarea lui Lasconi ar face ca toți aceștia să se îndrepte către AUR și ȘOȘ(oacă), îngroșându-le substanțial procentele din parlament, dat fiind că sunt opțiunile cele mai apropiate de „viziunile” lui Georgescu, care nu are partid.

Cu alte cuvinte, decât să crească procentele AUR și ȘOȘ, cred că e, totuși, preferabil să se mențină la cote cât de cât normale cele ale PSD, care este, totuși, un partid cu adevărat democratic, proeuropean și pro-NATO, în ciuda aberațiilor de campanie electorală ale adversarilor (și chiar aliaților!) lor, care, la fel ca și cea mai mare parte a jurnaliștilor și „analiștilor” din presa „obiectivă” și „independentă” (adesea doar de bun-simț), după ce s-au jucat de-a democrația și alegerile, permițându-și să arunce cu lejeritate în spațiul public tot felul de acuzații nefondate și, de multe ori, pur și simplu calomnioase doar ca să facă pace când le vine la socoteală să intre la guvernare unii cu alții, pe sistemul „pupat toți piața endependenți”, acum schelălăie și se milogesc de alegători să-i scoată din căcatul și mai mare și urât mirositor în care ar putea să-i bage „suveraniștii”.

 

P.S. Apropo de dezbaterea aceasta tot mai absurdă privitoare la TikTok, care ar trebui, vezi Doamne, chiar și în opinia unor vajnici așa-zis democrați, ori să fie interzis cu totul, ori măcar cenzurat strașnic, vreau să spun că eu, care nici n-am aplicația cu pricina, n-am văzut declarațiile scandaloase ale lui Georgescu decât la televizor, în interviuri luate lui ba la TVR, ba la Antena 3, va la B1TV, ba la Digi 24, în general în urmă cu niște ani, dar adesea fără să ni se precizeze când, cu toate că, de pildă, una e să fii supărat pe NATO și pentru banii grămadă alocați Apărării pe vremea când părea că am atins dezideratul unei păci măcar continentale, dacă nu planetare [încât un fost bun prieten de-al meu se (și mă) întreba, glumeț și mai degrabă retoric, pe vremea când Putin venea la București cu ocazia reuniunii organizației, de ce naiba n-o adera și Rusia la ea, iar eu apăram, totuși, rațiunea ei de a mai exista spunând, mai în glumă, mai în serios, că poate să ne prindă bine și dacă ne atacă extratereștrii, că alți dușmani apropiați nu părea să mai avem] și alta după izbucnirea războiului de neimaginat din Ucraina.

Ce vreau să spun e că, în aceste condiții, mi s-ar părea la fel de absurd de îndreptățit (adică absolut deloc) să se ceară și închiderea sau cenzurarea posturilor cu pricina, când, de fapt, problema nu e mediul prin care se propagă aberațiile, ci persoana care le debitează și care poate fi trasă la răspundere indiferent că e vorba de TikTok, ziare, televiziuni sau portavoce în piața publică.

MAREA FRUSTRARE NAȚIONALĂ

Nu știu dacă e pe sistemul „să moară și capra vecinului”, dar, ieșind astăzi din casă – ceea ce, după cum am mai spus și cu alte prilejuri, oricât ar putea să pară de ciudat, nu se întâmplă chiar în fiecare zi (așa, de pildă, nu s-a întâmplat ieri) – am realizat că, în afara celor aproape patru milioane de cetățeni care au votat cu Georgescu și Lasconi și sunt, cât de cât, satisfăcuți de rezultate, în toată țara umblă pe străzi nu mai puțin de alte aproape șase milioane care, spre deosebire, de pildă, de mine, care am stat acasă, au făcut efortul de a merge la urne doar ca să-și vadă votul, practic, irosit, astfel încât nu le rămâne decât să aleagă, în turul doi, un „rău mai mic”, deoarece presupun că nici măcar pentru votanții lui Simion nu e cine știe ce consolare faptul că a ieșit pe primul loc Călin Georgescu, așa cum nici cei ai lui Ciucă și, cu atât mai puțin, Ciolacu nu văd un substitut pe măsură în Lasconi.

În același timp, mă gândeam că, în vremuri „normale”, și dacă marile partide mai mult sau mai puțin istorice, adică PNL (în principiu mai mult, dacă n-ar fi... și mai mult PDL în el) și PSD (mai puțin, chiar dacă s-o revendica de la cel al lui Titel Petrescu), ar fi avut bunul-simț de a proceda ca în 2009, când cei doi președinți respectivi, Crin Antonescu și Mircea Geoană, au putut să candideze în primul tur separat (că ideea candidatului comun e, totuși, o utopie), dar fără să se atace (sau cel puțin fără să se demoleze), cu (atunci) sau fără (eventual, acum) angajamentul ferm de a fi sprijinit în turul doi cel care se califica (sau de a se confrunta, fie și la sânge, între ei dacă ar fi intrat amândoi), am fi avut astăzi, probabil, niște scoruri similare cu cele din... 2014, când Victor Ponta a obținut vreo 40%, iar Iohannis 30%, în timp ce Călin Georgescu, chiar și cu acești 23% de azi, ar fi terminat abia pe locul trei, ceea ce n-ar mai fi scandalizat pe nimeni. Iar în turul doi se putea întâmpla orice, inclusiv o răsturnare de situație ca în același 2014.

Din păcate, disperarea liberalilor pedeliști, care și-au ales greșit candidatul și au socotit – în mod evident greșit, după cum s-a și demonstrat – că singura lor șansă de a intra în turul doi e să revină la mârșavele practici pediste din anii 90 și 2000, cu tot cu arsenalul de invective desuete la adresa... partenerilor de guvernare, a dus la situația actuală, în care și-au îngropat coechipierul de stabilitate, dar s-au îngropat, încă și mai adânc, și pe (recte „prin”) ei înșiși, iar din declarațiile unora dintre lideri văd că n-au înțeles nimic, adică nici măcar că în urmă cu doar câteva luni alegătorii lor și ai PSD-ului n-aveau nimic împotriva acestei alianțe, astfel încât i-au votat masiv pe listele comune de la europarlamentare, la fel ca și pe cele separate de la cele locale. Iar paradoxul (cel puțin pentru unii) e că în toată povestea asta partenerul loial și corect a fost... ciuma roșie, al cărei reprezentant, Marcel Ciolacu, a „murit” nevinovat, cel puțin din punct de vedere strict politic, pentru că altfel a avut el grijă să se și „sinucidă” prin propriile idioțenii din campania electorală, în frunte cu gestionarea catastrofală a scandalului legat de excursia la Nisa.

Pe de altă parte, mă întreb de ce, dacă tot au schimbat din temelii conducerea, peneliștii nu-i schimbă și pe „vectorii de imagine” care apar, zi de zi, la televizor să vorbească în numele partidului, respectiv lătrăii care, din punctul meu de vedere, dat fiind că am urmărit campania exclusiv la TV, au asigurat mai bine de 90% din transmiterea mesajului electoral, cu aceleași rezultate catastrofale la care asistăm cu toții, lucru pe care tind să-l facă, de altfel, și pesediștii, bașca Lasconi însăși, care după ce s-a afișat insistent cu alde Clotilde Armand, Drulă și toată ceata cea vestită a useriștilor responsabili de nenorocirile guvernării PNL-USR, văd că apare acum la braț cu alt imaculat al politicii din ultimii ani, individ cu o imagine atât de impecabilă încât e votat și când nu candidează, recte după ce s-a „retras”, dar a rămas pe buletinul de vot, respectiv, desigur, trubadurul Ludovic Orban. Aștept nu provincia, ci și pe Traian Băsescu în poza de grup. Luați de votați!

CĂLIN GEORGESCU, UNUL MAI CU MOȚ: O PROBLEMĂ DE SOCIOLOGIE SAU DE PSIHIATRIE?

Mă voi adresa, în cele ce urmează, tuturor categoriilor de cetățeni care (nu) citesc acest blog.

1. Așa cum am anunțat, n-am votat duminică, la alegerile prezidențiale.

2. Pentru categoria imbecililor (absoluți) care susțin teoria că dacă nu votezi, n-ai dreptul să-ți exprimi părerea (politică) nu mai am ce adăuga.

3. Pentru categoria imbecililor (aproape la fel de absoluți) care susțin teorii de genul „dacă nu votezi, o să aleagă alții pentru tine”, „nu-ți irosi dreptul fundamental... pentru care au murit...” etc. n-am de spus decât că, dacă aș fi votat (obligat de o lege absurdă sau cu pistolul la tâmplă), aș fi făcut-o cu Geoană, îngroșând în mod nesemnificativ rândurile celor vreo 5% cu această opțiune, așadar tot n-avea nicio relevanță în bătălia dintre Georgescu, Lasconi, Ciolacu, Simion, Ciucă... Cum însă presa, în special, a avut oricum grijă să ne scape de pericolul iminent pentru țară reprezentat de fostul secretar general adjunct al NATO care are amantă/e, a fost finanțat de nu știu cine, a fost prieten cu Vanghelie, a avut ferme de troli și boți (anihilate însă la timp, grație semnalelor de alarmă trase de Lasconi, care în schimb l-a ratat sau... l-a iertat pe Georgescu, pentru că e mai ușor de bătut în turul doi!) cazul a fost rezolvat încă înainte de alegeri.

4. Tot pentru categoria anterioară, dar și pentru cele înrudite, care nu înțeleg conceptul simplu de „n-am cu cine să votez”, le voi zugrăvi doar imaginea unui om sătul (cu burta plină, adică, de mâncare, nu în alte sensuri figurate), care nu poate fi ispitit la masa unuia care se ospătează cu nesaț dintr-o farfurie plină cu căcat (da, în sensul de excremente), a altuia cu una de vomă (da, ce rezultă când borăști), a altuia care mănâncă de zor râme crude (dar pot să fie și măruntaie de om, de pildă) și așa mai departe. Ați prins ideea? Fiind sătul, n-ar mânca nici măcar o fripturică de porc cu cartofiori prăjiți (sau tofu ori buruieni pentru vegetarieni, care altfel văd fripturica la fel ca pe farfuria cu căcat, deci n-aș mai crea un contrast în expunerea mea), darămite ororile din farfuriile... candidaților.

5. Da, și eu am aflat de Cosmin Georgescu fix cu două zile înainte de alegeri, când, în marea lui înțelepciune și echidistanță, fără să facă jocurile vreunei puteri străine sau ceva, BEC (sau AEP?) i-a interzis toate clipurile de pe TikTok, parcă (aplicație sau ce-o fi de care n-am), așa că respectivul s-a filmat și a postat – iar televiziunile au preluat – nu știu ce, că nu m-a interesat, așa că abia când i-au luat interviu după exit-polluri i-am văzut cu adevărat fața, fiindcă nu i-o reținusem din înregistrarea aia la care m-am uitat 15 secunde și parcă nici nu semăna cu imaginea de la televizor. Pe de altă parte, incidentul ăsta m-a făcut să adaug un P.S. la articolul pe care tocmai mă pregăteam să-l postez vineri și în care îmi exprimasem, deja, opinia că „Simion și-a cam dat foc la valiza cu alegători” pentru că se arătase prea moderat în campania electorală, față de „standardele” susținătorilor lui, iar Georgescu ăsta (nu reținusem nici numele, îl trecusem la „pitici” electorali, dar după înregistrarea de la televizor a apărut un ceva analist care să spună că e și ăsta „suveranist” și, în general, diliu) va mânca din voturile lui, dar, firește, mă gândeam că o să ajungă la vreun 3-4% (scăzând proporțional Simion, cu consecința că nu va intra în turul doi), nicidecum la peste 20%.

6. Că n-am auzit eu de ăsta, și cu atât mai puțin ce hram poartă, e una, dar să mă uit ca boul o lună întreagă la mai toate „dezbaterile” electorale de pe Antena 3 CNN(?!) și, pentru echilibru, Digi24 și să nici nu-l văd la față deja e, efectiv, oricât de hulită ar fi sintagma, (și) „vina presei”. De politicieni, sociologi, psihologi, psihiatrii și toți ceilalți (cu aceeași mențiune specială pentru CNA, care asigură „echilibrul” în campania electorală) nici nu mai vorbesc.

7. (Cam) singurul lucru pe care aș vrea să-l aflu (sub formă de părerea lor de pafariști nu de „explicație”) de la „analiști” și alți mari „experți” e cum își explică ei că niște români din diaspora, care sunt bine-mersi în UE, și niște tineri de la noi, care sunt sigur că speră să meargă prin țările alea măcar să studieze, dacă nu și să se stabilească, soluția la toate problemele României este... să iasă din UE (și, eventual, NATO) și să se apropie de Rusia și Belarus. Mesajul meu pentru această categorie aparte de imbecili (din diaspora, adică) e că dacă ajunge ăsta președinte s-ar putea să nu-și mai vadă rudele din țară făcându-le vizite decât după ce acestea își vor obține, cu eforturi, cozi la ambasade etc., vize pentru Franța, Italia, Germania..., la fel cum și tinerilor frumoși și liberi le vor trebui unele ca să vadă Parisul măcar în calitate de turiști, dacă nu și de studenți. Asta așa, ca un mic exemplu.

8. Spuneam că nu vreau „explicații” de la „analiști”, ci doar părerile lor INcompetente, deoarece pentru mine lucrurile se leagă cât se poate de rațional: aceiași vajnici români din diaspora au votat, masiv, de-a lungul timpului, cu următorii: Traian Băsescu, AUR, Simion, Șoșoacă, Georgescu, Lasconi. Personal nu văd absolut nicio fisură de logică aici, așa cum, presupun, constată, la limita durerii de cap și a unei crize de scindare a personalității, votanții (din țară ai) lui Lasconi, puși în fața dilemei existențiale de a descoperi că jumătate din diasporeni sunt, cum ar veni, retardați, iar altă jumătate (în fine, scorul cred că e pe la 40-26, de fapt, în procente, în favoarea lui Georgescu) geniali.

9. Pentru că da, personal o să stau liniștit, acasă, (și) la turul doi, lăsându-i pe cei cu copilași să le decidă viitorul, dat fiind că, așa cum am spus în repetate rânduri, nu sunt genul care să voteze un candidat sinistru doar pentru că altul e catastrofal.

10. În fine, aș face o mențiune care se termină, cel puțin din punct de vedere fonetic, tot cu UE și pentru „analiștii” care vorbeau cu un dispreț superior despre „stabilitate”, asigurându-ne că totul e OK și o să fie votat „cine trebuie”, ca și pentru ăla care pesemne nu vede nicio legătură între alegerea lui Trump, în America, pe care practic o saluta, și ce se întâmplă acum în România, deși pentru mine e de asemenea una cât se poate de directă, coerentă și logică, simplă consecință a faptului că, foarte pe scurt, întreaga lume a luat-o razna.

 

P.S. Descopăr aproape cu amuzament că Călin Georgescu ăsta (cacofonia e asumată, spre deosebire de cele pe care le comite de câte cinci ori pe zi poetul Cutărică, un apostol al noii generații de intelectuali ai României, dar asta e altă poveste) era (bine) ascuns la vedere, prin studiourile TVR! Ai dracu ăștia de la televiziunile de știri: mințiți (prin omisiune) poporul cu televizorul!

 

P.P.S. Dacă-i bal, bal să fie: sper ca Ciolacu (asta e, dacă toți au nume de-astea!) să-și dea demisia nu doar din fruntea PSD, ci și a guvernului, pentru că „aprecierea” poporului e cât se poate de grăitoare. Tehnic vorbind, rămâne oricum interimar până după alegeri, când se constituie alt parlament, alt executiv și, în general, altă realitate de coșmar pentru fiecare din noi. (Sigur, vorba unui analist care de data asta chiar a nimerit-o, pentru o vreme unii o să țopăie pe morminte, fericiți că au câștigat războiul atomic).