NICI DREAPTA NU MAI E CE-A FOST ODATĂ

Practic am crescut în și mi-am însușit pe deplin spiritul devizei (cu aspect de lozincă) „statul este un prost administrator”, laitmotiv al celor cu orientare de dreapta, ca mine, la începutul anilor 90, doar că, între timp, mai degrabă date fiind schimbările radicale ale vremurilor, decât ale concepțiilor mele despre lume și viață, ea a început să sune ca un soi de glumă proastă, chestie la care mă gândeam urmărind o dezbatere pe tema frământărilor de pe piața asigurărilor RCA, unde actualii oameni „de dreapta” se pronunțau, pe de-o parte, categoric împotriva ideii apariției unei societăți de stat în asigurări, dar, pe de alta, tunau și fulgerau împotriva ASF, organismul... de stat care nu a supravegheat cum trebuie activitățile altminteri excelenților administratori privați care au falimentat, fie din nepricepere, fie fraudând, vreo două megacompanii (așadar, private, nu de stat) în ultimii cam tot atâția ani, astfel încât sarcina de a-i despăgubi pe beneficiari va cădea, în cele din urmă, desigur, tot în cârca statului, prin bani de la buget, situație ce, de altfel, se regăsește tot mai des în întreaga lume, unde marile companii private, de la bănci la constructori auto, sunt salvate, la o adică, de pildă când apar crize financiare de genul celei din 2007-2008 sau alte „situații nefericite” punctuale, tot de către bietele state... capitaliste. Inclusiv Elveția, zilele astea, în cazul Credit Suisse!

DESPRE (IN)COMPETENȚĂ

1. Nu mai departe de ieri dimineață, la buletinele informative ale Antenei 3, prompterista de serviciu prezenta, cu o morgă solemnă și avertizându-ne că urmează imagini care ne pot afecta emoțional sau ceva, o „știre” conform căreia, „într-un mall din apropiere de Ploiești”, a avut loc o bătaie generală. În imaginile blurate (că așa cică e profesionist) filmate cu telefonul mobil de undeva, de la un etaj, de către, foarte probabil, o elevă de liceu, care chicotea de încântare c-o să trimită la televiziune, pe WhatsApp, la numărul afișat, o ditamai bomba de presă, mai mult NU se vedea o mulțime de oameni care puteau să se afle în orice loc de pe mapamond, inclusiv în China sau India, eventual chiar într-un mall (dar nu era deloc sigur) și care, într-adevăr, păreau să se îmbrâncească și să strige unii la alții. După care, fără vreo explicație privind motivele incidentului, victimele rezultate, intervenția autorităților, durata (presupunând că nu se mai bat și acum, încă de prin ianuarie 1973) etc., s-a trecut la următoarea știre. Bravo, CNN-ule de Dâmbovița!

2.  Fără să fiu împotriva implicării tinerilor în diverse activități obștești, ba chiar dimpotrivă, tot mai des am sentimentul că, în presă, o mare parte din sarcinile editoriale au început să revină unor minori, cu foarte precare cunoștințe de... orice fel, de la limba română la cultură generală, angajați pe pile și pentru cu totul alte lucruri decât cele de care ajung să se ocupe.

Așa, de pildă, în urmă cu câteva zile, pe „burtiera” unuia dintre posturile noului megatrust cu profil sportiv Prima Sport, care, în mod ușor straniu, în grila mea de la Digi are trei canale, în cea de la Orange (ex-Telekom), patru, iar în cea de la Vodafone (fostul UPC), cinci, plus vreo trei PPV, și care, în altă ordine de idei, n-a scăpat nici acum, după rebranduire (de la Look), extindere la nivel național și așa mai departe, de puhoiul de comentatori cu accent specific unei anumite părți a țării, ceea ce e în regulă, dar conferă o notă de... regionalism întregului concern, trona, așadar, sub formă de titlu al materialului video informativ ce se derula pe ecran, textul „Petrolul – UTA Arad 2-1”, ceea ce m-a făcut să-mi imaginez că puștiul, dezorientat, inițial, de un prea telegrafic „Petrolul – UTA...”, unde numele formației bănățene părea, cumva, ciuntit sau cam neserios, s-a gândit să completeze cu Arad, fără să realizeze (așa cum n-o fac nici unii mai vechi în branșă, între noi fie vorba) că UTA înseamnă, cel puțin la origini, Uzinele Textile Arad, așa încât UTA Arad e un soi de pleonasm, iar, pe de altă parte, nici n-a mers mai departe cu acuratețea, încât să scrie, măcar, și „Petrolul Ploiești”.

Toate astea sunt, însă, absolut nesemnificative în comparație cu faptul că, așa cum reieșea foarte limpede inclusiv din comentariul ce însoțea imaginile, scorul partidei fusese... 1-0.

3. Și tot la Prima Sport, la care mă uit, în medie, cumulat pe toate canalele, câteva secunde pe săptămână, cu excepția weekendurilor în care sunt curse de Formula 1, când urmăresc, pe două televizoare, transmisiunile în paralel cu cele de pe Digi Sport (am și eu piticii mei pe creier), vedeam duminică, în colțul ecranului, unde sunt prezentate principalele evenimente ce vor fi difuzate în curând, o (dez)informație care m-a și bulversat, făcându-mă să mă tem că, în urma meciului rejucat dintre Sepsi și FC U Craiova, încheiat cu 4-0 și despre care, printr-o coincidență destul de stranie, am tot scris chiar eu în ultimul timp, s-a lăsat cu niscai descalificări, penalizări și așa mai departe despre care n-am aflat, iar echipa din Sfântu Gheorghe n-a mai ajuns în play-off, deoarece reieșea că primul meci din această fază va avea loc între Farul și... FC U!  Sigur, o vreme, când încă nu se știa rezultatul, decisiv în privința echipei calificate, televiziunile au scris ceva gen „Farul –Sepsi/FC U Craiova”, însă iată că adolescentul indolent de serviciu de la Prima Sport, proaspăt detașat de la departamentul de baschet sau cel de oină, așa că n-are de unde să știe ce se petrece în fotbalul autohton, a bifat, ulterior, echipa greșită, și nici nu i-a atras nimeni atenția (presupunând că măcar unul dintre responsabilii cu fotbalul de-acolo chiar știa ce și cum)... până la ora partidei.

4. În funcție de sistemele de referință ale fiecăruia, vestea bună sau cea și mai rea este că nici alții nu sunt mai breji. De pildă, cursa de Formula 1 de duminică seara, din Arabia Saudită, a prilejuit ieșirea la rampă a unui șir întreg de caraghioși înfipți în cele mai înalte funcții de conducere și responsabilitate din Marele Circ.

După ce „bobocul” Fernando Alonso, proaspăt debutant în competiție în urmă cu nici peste două decenii, astfel încât încă n-a apucat să învețe cum se poziționează corect un monopost pe grila de start, a încasat o penalizare de cinci secunde, echipa sa, Aston Martin, ce-i drept, cu ceva mai proaspete state de serviciu, a făcut o greșeală în momentul ispășirii, la boxe, ceea ce a declanșat un adevărat lanț al slăbiciunilor și incompetenței, în frunte cu ale organizatorilor cursei, care, cu toate că au avut la dispoziție zeci de minute pentru a constata deficiența, iar „zvonurile” privitoare la o penalizare suplimentară au început să apară, prin intermediul comunicațiilor radio din cadrul echipelor interesate, cu (alte) tururi bune înainte de final, pedeapsa a fost anunțată oficial abia fix DUPĂ încheierea festivității de premiere, unde Alonso se bucurase ca un copil pentru locul de pe cea de-a treia treaptă a podiumului, doar ca să afle că la timpul său final s-au adăugat zece secunde, ajungând pe poziția a patra.

În același timp, cu toate că, nu mai departe de cursa precedentă, pentru o situație similară pedeapsa a fost (TOT) de zece secunde (în sensul că o eroare la ispășirea celei inițiale, de cinci secunde, conduce, practic, la dublarea ei), catastrofalii mai-mari (există și unii mai-mici) de la Mercedes, auzind ei câte ceva, dar neînțelegând mai nimic, i-au cerut lui George Russell, aflat cam la cinci secunde în urma lui Alonso, să forțeze, pentru a nu depăși acest interval la final, în eventualitatea că..., în schimb nu l-au atenționat și pe Lewis Hamilton, aflat, la momentul acela, cam la zece secunde de spaniol și care, cu cauciucuri mai aderente (e drept că și mai uzate, dar cine știe?), poate ar fi reușit să se mențină într-un ecart mai mic, astfel încât, cu penalizarea de – firește, cum era la mintea cocoșului, dar nu și la ale celor de la Mercedes – zece secunde, Alonso să termine și în urma lui, nu doar a lui Russell, cum s-a întâmplat, pentru numai vreo două zecimi. Și ne mai mirăm că ditai constructorul de mașini german e bătut măr de un producător de băuturi energizante!

ACTUALIZARE (ca un fel de corolar): Aston Martin a făcut contestație, a câștigat, iar Alonso e iarăși pe locul trei!

GEMENII ABSURDULUI

Cu scuzele de rigoare adresate (tot) pe această cale moderatorului de la Digi Sport la care m-am referit ca înțelegând, în general, mai puțin(e) decât oricine, trebuie să spun că există un altul, realizatorul celeilalte emisiuni zilnice de mare succes a postului, care înțelege încă și mai puțin(e), astfel încât, de pildă, în același caz al meciului întrerupt dintre Sepsi și FC U Craiova 1948, reușește contraperformanța de a nu fi de acord... cu el însuși, de vreme ce, pe de-o parte, e revoltat că observatorul partidei nu a fost sancționat fiindcă n-a depus toate eforturile ca spectatorii care au scandat mesaje xenofobe să fie pur și simplu evacuați, astfel încât partida să poată continua, iar pe de alta, de-a dreptul scandalizat de hotărârea „rușinoasă” a Comisiei de Recurs, care a anulat decizia inițială a celei de Disciplină, prin care oltenii pierdeau la masa verde cu 3-0!

Pe cale de consecință (i)logică a unei asemenea opinii schizoide, decurg două concluzii care ilustrează perfect la ce aberații pot ajunge fanaticii „corectitudinii politice”, oamenii care își fac un titlu de glorie din a da impresia (falsă) că luptă, efectiv cu orice preț, inclusiv călcând în picioare orice urmă de bun-simț, împotriva extremismului... altora:

1. FC U Craiova trebuia sancționată cu 3-0, deoarece... observatorul nu și-a făcut datoria, evacuând spectatorii care au scandat, astfel încât partida să continue!

2. Dat fiind că, în conformitate cu legile și regulamentele ÎN VIGOARE (chiar dacă, firește, sunt perfectibile), evacuările se pot face numai în urma unor violențe fizice, nu și verbale, astfel încât, pentru ca lucrurile să meargă așa cum ar fi vrut amintiții fanatici, ele trebuiau să se petreacă fix ca în cazul ingineriilor financiare sau schemelor piramidale, unde apar dobânzi, dividende și comisioane fabuloase (evident fictive, doar pe hârtie) la sume de bani... care nu există, fiindcă, mai întâi era necesar ca xenofobia să fie „asimilată” rasismului (singurul termen ce apare în regulamente), iar apoi violența verbală să fie și ea „asimilată” celei fizice, singura în urma căreia se pot evacua spectatorii, FC U Craiova trebuia pedepsită cu 3-0 la masa verde deoarece... suporterii ei doar au strigat, în loc să se ia și la bătaie, cu vărsare de sânge și așa mai departe, caz în care ar fi fost evacuați, iar meciul ar fi continuat nestingherit!

Bine măcar că, în urma rejucării de ieri, „s-a făcut dreptate”, cum ar zice unii, sau „s-a arătat oftica”, după cum s-ar exprima alții, mai puțin formali, iar Sepsi a câștigat cu... 4-0, rezultat ce poate fi întors la TAS, astfel încât echipa din Sfântu Gheorghe să se mulțumească doar cu 3-0-ul de la masa verde, dacă oficialii ei se țin de cuvânt (cum știm că fac în general etnicii maghiari, spre deosebire, nu-i așa?, de românii verzi) și reclamă cazul la forul amintit, ceea ce personal mi-aș dori, din foarte multe motive.

SCANDARE ȘI PEDEAPSĂ

Poate să fie una din chestiile alea de la sine înțelese, ori pe care o știe absolut toată lumea, în afara incultului de mine, însă, cu toate că, de pildă, există un moderator de la Digi Sport care, atunci când vine vorba despre cazul meciului cu bucluc dintre Sepsi și FC U Craiova 1948, citește, și de câte trei ori la rând, cu un soi de exasperare deja ridicolă, pasajul din regulament care menționează că, în caz de scandări rasiste și – printr-un artificiu sofistic până la un moment dat acceptabil – xenofobe, un meci de fotbal trebuie întrerupt, cu respectarea unor pași pe care arbitrul celui amintit se pare că i-a urmat întocmai, n-am auzit pe nimeni care să citească, fie și o singură dată în tot acest timp în care s-a discutat la nesfârșit pe subiect, pasajul din indiferent ce articol de lege sau regulament care să stipuleze că sancțiunea după o asemenea situație este, obligatoriu, ca echipa ai cărei suporteri au scandat să piardă meciul la masa verde cu 3-0, așa cum stabilise inițial – în mod absolut exagerat, din punctul meu de vedere – Comisia de Disciplină a FRF, decizie casată de către Comisia de Recurs, care a hotărât rejucarea partidei.

Ce nu pare să înțeleagă nimeni, în frunte cu amintitul moderator, care în general înțelege mai puțin(e) decât oricine, este că nu există o incompatibilitate între corectitudinea cu care au acționat arbitrul și observatorul întrerupând meciul, în conformitate cu regulamentul (cu micul amendament că, totuși, în acesta e vorba doar de rasism, nu și de xenofobie, dar, în fine, cele două noțiuni pot fi, la urma urmelor, „asimilate” una alteia, cum înțeleg că prevede Comisia Europeană sau nu știu cine) și acordarea unei ALTE sancțiuni decât pierderea cu 3-0 de către una dintre echipele implicate, de vreme ce această pedeapsă nu e stipulată nicăieri în mod expres.

Altfel ar fi ca și cum am avea de-a face cu un polițist care a oprit un cetățean să treacă pe culoarea roșie a semaforului, ceea ce e perfect legal, legitim și normal, numai că după aceea l-a arestat și l-a băgat în pușcărie, deși sancțiunea pentru o asemenea faptă e, presupun, doar cel mult o amendă contravențională.   

PREMIILE OSCAR 2023

Din nefericire, anul acesta, la deja tradiționalul film nominalizat la Oscar pe care n-am apucat să-l văd, s-au adăugat încă două, ridicând, așadar, totalul la trei (dintre care două chiar la categoria „cel mai bun film”!), ceea ce reprezintă, categoric, un record negativ al ultimilor mulți ani, așa încât, la drept vorbind, întregul demers de a-mi exprima preferințele devine ușor absurd.

Pentru a nu ruina, însă, și această tradiție, am să postez ciumpăvita listă, adăugând, în paranteze și cu italice, la fiecare categorie în parte, acolo unde e cazul, filmele și protagoniștii pe care nu i-am văzut.

P.P.A.P. (post-scriptum, dar ante... postare): Ca-ntr-un veritabil happy-end de film american, în ultima clipă (a se citi „zi”), am reușit să văd încă două din cele trei filme (fără mari consecințe asupra listei deja finalizate), astfel încât am rămas, din nou, cu efectiv tradiționalul unic film ratat. În aceste condiții, lista arată astfel:

Cel mai bun actor în rol principal: Colin Farrell – „The Banshees of Inisherin”.

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana de Armas – „Blonde”.

Cel mai bun actor în rol secundar: Breendan Gleeson – „The Banshees of Inisherin”.

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jamie Lee Curtis – „Everything Everywhere All at Once”. 

Cel mai bun scenariu original: „The Banshees of Inisherin” – Martin McDonagh.

Cel mai bun scenariu adaptat: „All Quiet On the Western Front” – Edward Berger, Lesley Paterson & Ian Stockell. („Women Talking” – Sarah Polley)

Cel mai bun regizor: Martin McDonagh – „The Banshees of Inisherin”. 

Cel mai bun film: “Top Gun: Maverick”. („Women Talking”)

VERDICTUL

La fel ca multe altele, spre absolut toate discuțiile din spațiul public, și cea legată de soarta, respectiv rezultatul, meciului de fotbal dintre Sepsi și FC U Craiova 1948, întrerupt în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oltene, tinde să devină absurdă.

Astfel, de pildă, partizanii deciziei inițiale a Comisiei de Disciplină, ca echipa (gazdă) din Sfântu Gheorghe să câștige, la masa verde, cu 3-0, pretind că nu există niciun temei legal ca partida să se (re)joace, cum vor ceilalți, susținând că ar trebui, eventual, mai întâi introdus un asemenea punct în regulament, numai că ei par a nu fi capabili să înțeleagă că fix aceeași logică ar trebui aplicată și în privința scandărilor xenofobe, care momentan nu sunt prevăzute în mod special în regulament, ele fiind „asimilate”, de către Comisie, cu cele rasiste, de la punctul nu știu care. De altfel, din câte am înțeles (ce-i drept, din spusele domnului Mititelu, patronul echipei din Craiova, pentru și în care n-am strop de simpatie sau încredere), niciun campionat intern nu are prevederi legate de xenofobie, acestea făcând doar obiectul meciurilor internaționale, în speță interțări, aflate sub patronajul FIFA, din rațiuni altminteri ușor de înțeles... pentru oricine nu are minorități naționale pe teritoriu.

Ei bine, în aceste condiții, mă gândesc că și întreruperea meciului din... excesul de zel al arbitrului Andrei Chivulete ar putea fi „asimilată” cu întreruperile cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile, în urma cărora partidele se rejoacă, eventual continuând de la minutul la care au fost oprite.

 

P.S. Pentru cei care tot amintesc faptul că, vezi Doamne, și echipa gazdă a fost „pedepsită”, în urma incidentelor, cu o amendă, pentru deficiențele de organizare, astfel încât n-ar fi chiar așa o gigantică anomalie faptul că... oaspeții sunt cei care pierd cu 3-0, mie mi se pare că amenda aceea, și-așa deloc împovărătoare în cuantum, aduce mai degrabă cu un fel de șpagă dată de către gazde Comisiei, pentru a-i acorda cele trei puncte, mult mai prețioase decât cei 25.000 de lei.

NIȘTE STRUȚI

Se spune că pasul cel mai important pentru redresarea oricărei situații dificile este identificarea corectă a problemelor. În aceste condiții, fotbalul românesc se află, începând de duminică, pe drumul cel bun.

După ce primele două cauze ale declinului accentuat din ultimele decenii fuseseră deja stabilite în persoana fostului selecționer al naționalei, timp de câteva luni întregi, în urmă cu ani și ani, Christoph Daum, îndepărtat prompt și cu rezultate pozitive ce încă se lasă îndelung așteptate, și a regulei conform căreia echipele din primul eșalon sunt obligate să folosească un jucător sub 21 de ani, la care se lucrează în continuare asiduu prin săparea la temelia ei de către unii jurnaliști și/sau analiști (ne)sportivi, a fost găsită și cea de-a treia, burta lui Costică Budescu, fotbalistul de la Petrolul, care, după unanima părere a acelorași jurnaliști și/sau analiști, discreditează întreaga competiție internă, astfel încât, reabilitarea ei depinde practic exclusiv de trecerea jucătorului de îndată la un regim intensiv de slăbire, bazat pe rasol de vită și salată mexicană (rețeta lui Ilie Dumitrescu), abia după revenirea lui în parametri optimi Superliga putându-se număra, în sfârșit, printre campionatele puternice ale Europei, alături de Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1. Faptul că, potrivit opiniilor fix acelorași și acelorași jurnaliști și/sau analiști, doar că exprimate în cadrul altor ediții ale emisiunilor la care participă seară de seară, 95% dintre jucătorii români fără probleme cu cântarul sunt și vor fi în continuare sub valoarea lui Budescu, pe care – spre nedumerirea mea, de pildă – tânjesc să-l vadă întruna la națională, nu are niciun fel de importanță.

... ȘI PACE PE PĂMÂNT

 Într-o țară năpădită de maneliști și alți amatori de „folclor autentic”, nici nu-i de mirare că o piesă aproape bună, și în orice caz originală, ieșită din tiparele obișnuitelor lălăieli difuzate pe posturile de radio, la terasele de mahala și prin festivalurile Nespus de proaste, precum „D.G.T. (Off and On)” a lui Theodor Andrei, câștigătorul selecției naționale pentru Eurovision 2023, adună cohorte de „hateri” (termenul le aparține, dar, desigur, îl utilizează doar când vorbesc despre... alții), dovadă a minunatei diversități ce caracterizează specia umană, unde indivizii se află pe diferite trepte ale scării evoluției. Mai uimitor e cum, după ani și ani, încă de pe la „Tornero” și „Let Me Try”, cu paranteza de tristă amintire „Moment of Silence”, care a câștigat, în mod la fel de fericit și surprinzător, dar... n-a mai participat România, că așa e norocul nostru, s-au aliniat planetele și voturile publicului, iar Faur și Moculescu au lipsit, pesemne, din țară, de am reușit să nu trimitem (și) la Liverpool vreo catastrofă pseudomuzicală cu adevărat reprezentativă.

Cum însă până la startul ediției internaționale mai sunt trei luni întregi, mă aștept ca, în proasta tradiție mioritică, să se petreacă tot soiul de alte nenorociri și să apară, de pildă, prin TVR, niscai indivizi cu putere de decizie care să considere ba că fetele din „show” sunt prea dezbrăcate, ba că e de porc să se cânte (și) în română (despre curentul acesta inimaginabil de stupid am scris pe larg de nenumărate ori), ba că solistul are părul prea lung, ba că e indecent să-și smulgă hainele până la piele și să lanseze nedemne mesaje antirăzboinice într-o lume în care abia ce s-a instaurat pacea deplină între popoare (da, ca o dovadă că unii efectiv nu știu pe ce lume trăiesc, am văzut și un imbecil de Facebook care se arăta revoltat că „în 2023” s-a venit cu desuetul „Make love, not war”!), ba că, în general, piesa e prea-prea și foarte-foarte și ar mai trebui prelucrată pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, doar cât să sune și ea ca o manea sadea. Ori, de ce nu?, în caz că nimic din toate astea nu funcționează întru „îmbunătățirea” până la kitsch a producției pentru a o aduce la „standardele moderne”, să se apeleze la vechea metodă și TVR să nu-și achite taxa de participare, obținând excluderea din concurs, spre satisfacția celor care și-așa tot trâmbițează de ani de zile că nu se se mai uită la Eurovision și că am face bine să ne retragem definitiv, dar cumva parcă tot știu de fiecare dată ce și cum (nu) ar fi trebuit să se întâmple.

ȘI TOTUȘI... AVEM CU CE

După cea dintâi ascultare a celor douăsprezece piese calificate în finala națională Eurovison 2023, prezentate de TVR, pe YouTube, într-un format parcă de pandemie, cu înregistrări făcute prin băile și sufrageriile concurenților, eram înclinat să spun că ar fi în interesul nostru, în termeni de mândrie patriotică și așa mai departe, pentru a nu ne face de râsul Europei (și) în materie de (anti)talent muzical, ca anul acesta să zicem pas și să nu ne prezentăm la startul propriu-zis, internațional, al concursului, în semifinala în care suntem repartizați. Ce-i drept, audiția mea, în principiu destul de aplicată, efectuată cu maximă atenție, a fost grevată serios de un puternic atac de panică, declanșat după primele vreo trei piese realmente catastrofal de proaste, când am înghițit, sau cel puțin am avut via senzație că am făcut-o, un os de pește (sigur, chiar mâncam pește, deci nu era vorba de un acces așa grav de paranoia!), care – spaima vieții mele – părea să mi se fi oprit în gât. M-am mai liniștit, cât de cât, abia după vreo jumătate de pâine înghițită mai degrabă pe nemestecate și alte câteva melodii, care, mai ales în aceste circumstanțe dramatice, când eram preocupat să dau ture de disperare prin casă și cantități pantagruelice de ce lichide aveam la-ndegură (inclusiv niscai vin alb, care poate să fi avut și el de-a face cu ce s-a petrecut în continuare) pe gât, mi s-au părut la fel de sinistre ca și primele.

Conștient, însă, de posibila alterare a senzațiilor mele, am avut ambiția să reiau procesul de evaluare (care, în atari condiții, a devenit, desigur, mai degrabă unul de băsistă REevaluare) și am avut plăcuta surpriză să descopăr nu mai puțin de patru piese aproape rezonabile, după cum urmează (în ordinea inversă a preferințelor mele):

4. Maryliss – „Hai, vino!” (Un soi de country, cântat în limba română, ceea ce din punctul meu de vedere e un mare plus, principalul minus fiind, în schimb, vocea spartă a solistei).

3. Andrei Duțu – „Statues” (Pe un format muzical destul de standard-banal, dar care poate asigura un loc pe la mijlocul clasamentului unei finale internaționale, că s-au mai văzut cazuri).

2. JaxMan (Erin Dăneț) – „Bad & Cool” (Dacă nu e de-a dreptul plagiată după una din piesele care au triumfat în edițiile trecute – un nene danez sau norvegian, parcă? –, sigur e pe calapodul ei – gen omul și chitara –, dar cu ceva schimbări de registru și ritm inspirate).

1. Amia – „Puppet” (Un fel de variantă decentă a mizerabilei piese din Israel care a triumfat în 2018. Dacă e scoasă la lumină și solista, care în așa-zisul clip e îmbrăcată mai degrabă ca pentru o întâlnire de afaceri, plus un „show” adecvat, cred că poate face o figură... frumoasă.)

Adevărata revelație a fost însă aceasta:

Theodor Andrei – „D.G.T. (Off and On)”

O piesă energică, originală, cu un text parțial în limba română și un solist care, cel puțin în clip, seamănă izbitor cu actorul Paul Dano, e de atât de departe favorita mea, încât n-am nicio îndoială că NU va câștiga, cum probabil n-o va face nici una din celelalte patru, ci, probabil, una dintre cele mai proaste, ca de obicei. Singura mea rază de speranță a răsărit când am aflat că solistul este relativ cunoscut în lumea celor care prizează emisiunile gen „Vocea României” și „X Factor” de pe la televiziunile comerciale.

ACTUALIZARE (la nici o oră de la postarea inițială): Tocmai am ascultat un alt set de înregistrări postate de TVR pe YouTube: cu excepția lui Theodor Andrei și a Amiei (care chiar e și drăguță!), toți ceilalți sună absolut înfiorător de prost (fals, gâtuit...) în regim de „voce live”!