Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 29 octombrie 2009

CÂND BĂSESCU ARE DREPTATE...

Iată, a venit şi ziua în care trebuie să mărturisesc: sunt absolut de acord cu Traian Băsescu! Fără mişto. Într-adevăr, despărţirea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare, şi încă prin lungirea mandatului preşedintelui, a fost o mare gogomănie. Dincolo de faptul că prin voinţa jumătăţii greşite din electorat poţi ajunge în situaţia de a trebui să suporţi mecla unui Iliescu, Băsescu sau poate Geoană cinci ani în loc de patru, iar în cazurile catastrofale zece în loc de opt, ne-am ales cu încă un an electoral, inevitabil agitat şi ratat din punct de vedere economic. Aş adăuga însă că, la fel ca şi preconizata trecere la parlament unicameral, despre care numai ce-am scris ieri, sau votul uninominal, şi această “reformă” a fost un fel de a ne scărpina în cur, cu mâna dreaptă la buca stângă, fără să ne mănânce.

A, şi ar mai fi ceva... Ca să mă fac pe deplin antipatic şi să trec definitiv drept conservator şi retrograd o să spun că nici măcar reducerea numărului de parlamentari nu mi se pare cine ştie ce idee, fie şi numai pentru că subscriu la teoria lui Murphy conform căreia, în general pe planetă, dar la noi cu precădere, nivelul de inteligenţă este constant, populaţia fiind în creştere...

miercuri, 28 octombrie 2009

CEA MAI MARE ŢARĂ MICĂ

Strict din punctul meu de vedere, trecerea la parlament unicameral e un fel de a ne da singuri cu tesla-n coa... ste. E ca şi cum, nemulţumit de propria-ţi viaţă, ai hotărî la un moment dat că aşa nu se mai poate, că trebuie să faci ceva, o schimbare radicală, o reformă în modul de a te raporta la lumea înconjurătoare, şi prima idee care ţi-ar veni şi pe care ai pune-o în practică ar fi să-ţi tai o mână; gest care cu siguranţă va atrage multe lucruri deosebite în existenţa ta zilnică!

La o adică aş putea înţelege chiar şi cum vine treaba cu “modernizarea statului”, care mai mult ne e băgată pe gât, decât propusă, de Traian Băsescu, numai că, pe de altă parte, dacă stau să mă gândesc mai bine, parcă aş prefera să rămânem dracului printre ţările astea mai nemodernizate aşa, mai desuete, cum ar fi Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, care nu dau semne că le-ar prisosi vreo cameră. Nu că aş avea ceva cu Bulgaria, Cipru, Luxemburg, Slovacia sau Ţările Baltice, dar unele dintre ele au cam populaţia Bucureştiului, în timp ce România este – cum măcar asta bine spunea Tăriceanu – a şaptea ţară, ca mărime, din UE. Am fi singura ţară mare, de peste 15 milioane de locuitori, cu organizare, la nivelul legislativului, de ţară mică.

luni, 26 octombrie 2009

SINGURI ÎMPOTRIVA LUI

Nu doar că s-ar putea, dar se şi întâmplă să se discute la nesfârşit cine şi de ce ar trebui să cedeze în privinţa nominalizării lui Klaus Johannis ca premier – majoritatea parlamentară, care ar trebui să renunţe la ea sau Traian Băsescu, care ar trebui s-o accepte.

Dincolo de argumentele, total nefolositoare (şi) în această împrejurare, de tipul “cel mai deştept cedează primul” sau “pentru interesul naţional şi binele ţării...”, singurul personaj politic din ţara asta care este OBLIGAT DE CONSTITUŢIE, la articolul 80 alin. (2), “să exercite funcţia de mediere între puterile statului”, şi deci să înţeleagă inclusiv când trebuie să facă un pas înapoi pentru “buna funcţionare a autorităţilor publice” este Preşedintele. Pur şi simplu.

vineri, 23 octombrie 2009

O ALEGERE FIREASCĂ

Marchez şi eu începerea campaniei electorale printr-o chestie care deşi nu e, poate fi interpretată ca propagandă pentru candidatul meu favorit la prezidenţiale. Este vorba de rezultatul unui test făcut pentru a stabili cu care dintre candidaţi aş fi, să zicem, compatibil.
După cum se vede, nicio surpriză: Crin Antonescu, la un scor de +34, în condiţiile în care toţi ceilalţi sunt sub zero (exact ca-n viaţă, din punctul meu de vedere). Nu pot decât să mă bucur că “mă potrivesc” atât de bine cu cel pe care oricum îl voi vota, mai ales că ştiu destule cazuri în care subiecţii au constatat cu stupoare că sunt mai apropiaţi de cu totul alţi politicieni decât cei preferaţi (situaţie destul de greu de explicat, la drept vorbind).

joi, 22 octombrie 2009

ZI ZĂU CU LIMBA SCOASĂ!

Ieri, în a paişpe mii cinci sute douăzeci şi treia emisiune de la Realitatea sau Antena 3 având ca subiect criza politică, pentru a i se demonstra pedelistului de serviciu, un omniprezent domn Toader, că Traian Băsescu bate câmpii când pretinde că majoritatea PNL-PSD-UDMR nu poate fi recunoscută decât după înregistrarea ca alianţă la Tribunal, i s-a citat din Legea partidelor politice un articol din care reiese limpede că e suficientă o înţelegere în Parlament pe baza unui protocol, moment în care cetăţeanul pedelist a sărit ca ars, repetând cuvântul magic “protocol”, întrebând retoric-triumfalist dacă există aşa ceva şi răspunzându-şi singur, cu ceva dreptate de data asta, că nu.

L-aş întreba însă şi eu pe domnul Toader, cu tot respectul pe care îl merită orice membru PD-L, dacă e dispus să jure pe mama domniei sale (ca să nu zic mă-sa) că de îndată ce liberalii, social-democraţii, maghiarii şi restul minorităţilor semnează într-adevăr un protocol de colaborare, Traian Băsescu îl numeşte premier pe Klaus Johannis.

miercuri, 21 octombrie 2009

MĂGARI, PORCI ŞI ALŢI DOBITOCI

Înduioşat până la lacrimi de râs că zilele trecute Traian Băsescu a botezat cu numele său, alintându-l “tizule”, un miel de culoare, care într-o bună zi va ajunge, poate, tot o oaie neagră, un prieten îmi spunea că i s-ar părea un act de dreptate faţă de alţi reprezentanţi ai lumii necuvântătoarelor dacă data viitoare va boteza “Traian” “Trăienică” sau, de ce nu?, “Băse” şi un măgar. Apoi un porc.

Ştiţi de ce e Traian Băsescu exact aşa cum e? Pentru că întotdeauna găseşte în preajma lui câte un dobitoc ca Măruţă de la ProTV care să hohotească prosteşte la toate glumele lui de matolot*. Toni Grecu de la Divertis ştie şi el despre ce vorbesc.

*matolot = matelot matol

marți, 20 octombrie 2009

NIŞTE ACCIDENTE

Zicea un pupincurist portocaliu, la o emisiune televizată, că pretenţiile opoziţiei ca ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, să-şi dea demisia în urma incidentelor feroviare din ultimul timp sunt exagerate din două motive: mai întâi că ele nu au fost chiar aşa grave şi apoi, comparativ cu alte ţări, la noi numărul lor e încă mic.

Acum, dacă socotim accidente grave numai pe acelea în care se înregistrează sute de victime omeneşti şi nu doar mărunte pagube materiale de milioane de euro, domnia sa are perfectă dreptate. Tot aşa cum are dreptate şi în privinţa numărului lor mic; nu cred să fi fost mai mult de trei-patru în toată istoria CFR. Partea proastă e însă că toate au avut loc anul ăsta!!!

luni, 19 octombrie 2009

CONFUZIA CU AMBIGUITATEA

Dragă cititorule, hai să-ţi spun cum interpretează boii ăştia portocalii Constituţia, repetându-i papagaliceşte litera fără să-i înţeleagă spiritul. Un exemplu din viaţă: Imaginează-ţi că eşti într-o cameră cu geamul deschis. Te trage curentul, şi pentru că un coleg tocmai trece pe lângă fereastră îi adresezi următoarea rugăminte simplă: “te rog frumos să închizi fereastra”. Tipul zice “ok” şi îşi vede liniştit de drum, fără să o închidă. După o vreme, când se întoarce, îl întrebi, mai mult curios decât supărat, dacă te-a auzit, şi dacă da, de ce nu ţi-a ascultat rugămintea. Foarte contrariat, şi chiar uşor iritat de cât de absurd eşti tot tu, îţi răspunde că da, te-a auzit perfect, dar din spusele tale nu reieşea deloc că vrei să închidă fereastra ASTĂZI. El plănuise, amabil şi îndatoritor, să o închidă cândva, săptămâna viitoare, nerecunoscătorule! Îţi şi citează absolut exact cuvintele: “nu ai zis te rog frumos să închizi fereastra?! De unde să ghicesc eu că voiai să o închid acum?!”.

După care, doar dacă n-ai ce face te apuci, împreună cu alţi oameni cu creierul la ei, să-i explici cum a apărut “confuzia” sau de ce tu nu consideri că rugămintea a fost “ambiguă”...

vineri, 16 octombrie 2009

DA’ N-ARE ROST...

Dacă s-ar putea discuta cât de cât omeneşte şi în limba română cu vreun pedelist, una dintre întrebările, prin forţa împrejurărilor aproape retorice, care ar trebui să i se pună ar fi cum dracului de nici măcar anul trecut Traian Băsescu n-a procedat în felul în care acum li se pare tuturor handicapaţilor ăstora că e foarte normal, adică să ia la nimereală un candidat de premier şi să-l trimită de nebun prin Parlament să cerşească voturi de-o majoritate. În urma alegerilor din noiembrie 2008 a numit un cetăţean penibil ca Stolojan, apoi unul care nici nu poate fi descris în cuvinte ca Boc, abia DUPĂ ce s-a constituit coaliţia PDL-PSD. Cu diferenţa dată numai de valoarea personajelor, fix cum ar fi fost acum dacă l-ar fi numit, simplu şi firesc, pe Johannis, când a constatat că există o majoritate PNL-PSD-UDMR-minorităţi. Constituţia fiind, în linii mari, mijlocii şi mici, exact aceeaşi.

P.S. Vă jur: am ajuns să prefer un discurs de-al lui Ceauşescu unei emisiuni cu Traian Băsescu! Ăl mort parcă tot mai scăpa din când în când câte un adevăr sau o frază de bun-simţ... Iar paranoia lui era în fază incipientă comparativ cu a ăstuia viu.

joi, 15 octombrie 2009

CÂRPIT CU AŢĂ PORTOCALIE

Traian Băsescu, preşedintele tuturor cretinilor, şi-a desemnat noul premier-muţunache, un Croitoru. Îl priveşte. Din punctul meu de vedere, orice persoană, mai ales din afara PD-L, care acceptă într-un moment complicat ca acesta să facă un astfel de joc nu poate fi decât una jalnică.

Un minim bun-simţ din partea preşedintelui ar trebui totuşi să-l facă să nu se mai tot întrebe, ca prostul, de ce partidele din opoziţie au ţinut morţiş să-l dea jos pe Boc, chiar cu preţul unei crize politice etc., de vreme ce are pretenţia că a găsit acum omul potrivit – profesionist, competent, bla, bla... Păi tocmai de-aia nene: că ăla (şi mai) micu’ nu era!

ÎN STARE DE ORICE

Ce mă îngrozeşte, de-a dreptul, urmărind atitudinea lui Traian Băsescu din ultimele zile, este că am ajuns să nu-l mai înţeleg deloc. Desigur, există analişti care, ca de fiecare dată, ne explică aproape cu voluptate ce gânduri ascunse are şi cât de genial este în a-şi pune în aplicare planurile diabolice, dar acum mi s-au părut chiar mai neconvingători decât de obicei.

De când liberalii au venit cu propunerea ca premierul să fie independentul Klaus Johannis, iar guvernul unul de tehnocraţi, reuşind apoi să convingă şi restul partidelor cu excepţia PD-L, m-am gândit că Băsescu va face o mişcare dibace, şi anume să accepte fără (mari) rezerve ideea. Avantajele sale ar fi fost multiple:

1. În prag de alegeri, s-ar fi dat bine pe lângă electoratul liberal (şi nu numai), arătându-se suficient de înţelept cât să poată îmbrăţişa o soluţie bună, chiar dacă venită din partea altora.

2. Ar fi avut ocazia să aştepte ca PNL şi PSD să dea cu mucii-n fasole, începând să se certe pe tehnocraţii agreaţi sau pe programul de guvernare.

3. Putea să joace în continuare cartea detaşării de clasa politică, zoaie etc.

4. La o adică, relaţiile dintre el şi Johannis nefiind chiar atât de rele, cred că ar fi putut inclusiv să-şi strecoare în noul executiv şi propriii tehnocraţi, numele acelea de care tot auzim de două zile, după ce nu auziserăm niciodată până acum.

5. Pe de altă parte, dacă lucrurile ar fi luat o turnură proastă, n-ar fi fost mare lucru să se delimiteze brusc de toată povestea, punând-o în cârca celor care au iniţiat-o.

Spuneam că sunt îngrozit, pentru că atâta vreme cât un politician face nişte gesturi, fie ele şi profund imorale sau ilegale, cu scopul aproape legitim în politică de a accede la putere, a şi-o păstra sau a şi-o spori, e încă în regulă. Când însă începe să le facă nu doar în detrimentul adversarilor sau al supuşilor, ci şi al lui însuşi, e semn că mintea i-a luat-o razna şi chiar a ajuns în stare de orice.

miercuri, 14 octombrie 2009

ŞAH LA NEBUN

Dincolo de entuziasmul cam de rău augur al multora – câtă vreme îmi aminteşte prea bine de cel ulterior suspendării lui Băsescu de către Parlament şi premergător dezastrului de la referendum – succesul moţiunii de cenzură de ieri a prilejuit o serie de emisiuni de televiziune aproape identice, în care jurnaliştii îi întrebau, firesc, pe diverşi membri ai coaliţiei ad-hoc PNL-PSD-UDMR ce se va întâmpla dacă, în ciuda alcătuirii unei majorităţi parlamentare şi a nominalizării unui candidat comun la funcţia de prim-ministru, Traian Băsescu va refuza să ia act şi va insista, de pildă, să-l reînvestească pe Emil Boc. După codeli şi evitări mai mult sau mai puţin dibace, dar la fel de fireşti, ale unui răspuns tranşant, venea inevitabil şi concluzia, pusă de către vreun Sorin Ioniţă, care constata cu satisfacţie tâmpă că acţiunea opoziţiei a fost haotică, fără niciun plan concret şi n-a urmărit decât dărâmarea guvernului cu orice preţ şi, desigur, din motive meschine.

Adicătelea, cum ar veni, dacă nu se pot înţelege cu un nebun, vina e în exclusivitate a oamenilor sănătoşi la cap, care orice-ar face nu-l pot determina să se poarte normal!

marți, 13 octombrie 2009

LA OFSAID

Guvernul Boc a căzut, consultările la Cotroceni au început, Geoană a cam lăsat să se înţeleagă că PSD nu participă la ele, iar eu tocmai îl aud pe al doilea pedelist care spune că i se pare o idee bună propunerea de premier a PNL, primarul Sibiului Klaus Johannis! Dacă aşa, de-al dracului, o să i se pară şi lui Băsescu, liberalii vor avea o mare dificultate să explice că toată povestea asta cu moţiunea n-a fost o şmecherie ca mai devreme sau mai târziu să intre la guvernare în formula mult discutată încă de la alegerile de anul trecut, PDL-PNL-UDMR...

TREIŞPE-CINŞPE

Din felurite motive – cum ar fi pesimismul meu înnăscut, părerea proastă pe care o am despre modul în care (nu) îşi face campanie electorală, mai mult însurându-se prin străinătăţi şi apărând să-şi dea cu părerea despre orice eveniment politic de breaking news dacă nu a doua zi, în orice caz după ce Geoană l-a comentat de mult, pe larg, astfel încât parcă n-ar face decât să-l îngâne, convingerea mea că apropierea PNL de PSD la moţiune derutează multă lume, care se întreabă dacă nu va apărea o mişcare-surpriză de “unificare” a opoziţiei anti-Băsescu sub stindardul contracandidatului cel mai bine plasat (din păcate acelaşi Geoană), sau experienţa prin care deja am trecut la alegerile locale, când Ludovic Orban a obţinut la Primăria Capitalei un surprinzător de chinuit 12% – în calitatea mea de simplu simpatizant şi alegător care nici măcar nu voi fi demobilizat de asemenea perspectivă, încep să mă tem că treişpe-cinşpele cu care figurează în ultimele două sondaje de opinie Crin Antonescu, faţă de un fix 24% al lui Geoană, nu e atât de tras de păr pe cât mi-ar plăcea să cred.

Mai bizar e însă că ieri am văzut doi parlamentari (încă) liberali spunând, nu doar cu seninătate şi “obiectivitate”, dar şi cu o nedisimulată satisfacţie că cifrele acestea li se par foarte exacte. Semn că pe lângă cei care pleacă din partid de bunăvoie şi nesiliţi decât de propria lăcomie, mai sunt şi unii cărora ar trebui să li se facă vânt pe scări cu câte un şut în fundul curului.

luni, 12 octombrie 2009

CIRCUL BOCUS

Cum ar fi ca, în înţelepciunea sa dâmboviţeană, Curtea Constituţională să dea dreptate guvernului de viitoare tristă amintire Boc, care pretinde că într-o sesiune parlamentară aceiaşi senatori şi deputaţi au dreptul să depună, succesiv, o moţiune de cenzură obişnuită şi una ca urmare a angajării răspunderii de către Guvern, dar invers nu?

Păi ar fi ca şi cum s-ar consfinţi printr-o decizie definitivă, irevocabilă şi general obligatorie a unei instituţii a statului că şarpele Aurică de la circ poate avea într-adevăr de la cap la coadă şapte metri şi de la coadă la cap doar cinci!

vineri, 9 octombrie 2009

ŞI NOI PE-ACOLO...

Ieri, scriitoarea germană de origine română Herta Müller a obţinut premiul Nobel pentru literatură. Legat de asta, două atitudini în egală măsură absurde: unii care sunt entuziasmaţi de parcă ar fi câştigat o româncă sadea şi alţii care bombăne şi cârtesc, negând orice amestec românesc.

Mai mult ca oricând, adevărul este fix la mijloc. Categoric, nu e ca şi când laureatul ar fi un autor “de limbă” sau “de expresie” română, dar, pe de altă parte, şi indiferent inclusiv de atitudinea autoarei însăşi faţă de chestia asta, România, care rămăsese cam singura ţară relativ civilizată fără nicio tangenţă cu Nobelul pentru literatură, va figura în enciclopedii măcar ca loc natal al unui deţinător şi ca scenă de desfăşurare a acţiunii unora din scrierile sale. E în orice caz mai mult decât până acum.

joi, 8 octombrie 2009

MARINAR ŞI PENSIONAR

În cadrul unui reportaj difuzat în urmă cu câteva zile, mi-a atras atenţia o propoziţie care suna cam aşa: “după 15 ani, Traian Băsescu a lăsat cariera marinărească pentru cea politică”.

Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă domniei sale i se vor calcula ca vechime pentru pensie doar cei 15 ani de muncă. Mi-am dat seama însă că nu, şi că din păcate va lua bani (frumoşi) şi pentru anii în care n-a făcut decât să vândă flota, să NU ne construiască autostrăzi, să distrugă ce mai rămăsese de distrus din Bucureşti, să-şi dea case ilegal, să-şi căpătuiască în cele mai dubioase moduri familia, să ne facă de râs prin lumea civilizată şi să fie principalul furnizor de scandaluri politice, adesea şi cu consecinţe economice nefaste. Şi mă mai gândeam câtă satisfacţie cinică am (avut) că măcar Ceauşescu, după tot ce ne-a făcut, n-a mai apucat să-şi trăiască matusalemicele bătrâneţi specifice personajelor malefice.

miercuri, 7 octombrie 2009

FELICITĂRI, IAR AŢI DAT-O-N BARĂ!

Nu neapărat fiindcă Bogdan Olteanu nu mi s-ar părea tocmai omul potrivit la locul potrivit – pentru că îmi pare, în schimb, genul care măcar are bunul simţ de a se strădui, şi chiar capacitatea, să înveţe din mers şi să se califice la locul de muncă –, şi nici fiindcă alţii ar fi fost mai nimeriţi, dar stând eu aşa şi minunându-mă de propunerea liberalilor pentru postul de viceguvernator al BNR, mă gândeam că, dincolo de idei, principii şi valori – care şi-aşa din păcate nu au fost întotdeauna puse în practică, inclusiv atunci când ar fi existat ocazia – simpatia mea pentru PNL este întreţinută de mai puţin de zece politicieni, Olteanu fiind în primii trei.

Ce vreau să spun, şi foarte probabil nu s-a înţeles din paragraful anterior, este că în condiţiile în care partidul a început să piardă câte doi-trei parlamentari pe zi, în condiţiile în care, nu ştiu din vina cui, peneliştii cei mai mediatizaţi continuă să fie Relu Fenechiu şi Ioan Ghişe (măcar nu mai e Lupoi!), iar în următoarea perioadă sunt de dus bătălii decisive, precum alegerile prezidenţiale, revizuirea Constituţiei şi, presimt eu, tentative de modificare a Legii electorale în sensul cel mai nefavorabil pentru PNL, dispariţia practic din peisaj a lui Bogdan Olteanu şi dosirea lui prin birourile Băncii Naţionale, de unde, şi dacă va mai ieşi când şi când, va trebui să afişeze o echidistanţă rece şi competentă, mi se pare o pierdere enormă. La nivel personal, este, desigur, o realizare importantă, pentru care de altfel merită felicitări.

marți, 6 octombrie 2009

VOI, CEI DE IERI: AVEŢI ŞI ALTERNATIVĂ!

Cum multă lume a remarcat, pentru un personaj, şi-aşa bizar, care se declară independent şi absolut scârbit de clasa politică din care făcea parte până mai an, Sorin Oprescu are toate racilele acesteia: mănâncă rahat fără să clipească, povestind cui n-are altceva mai bun de făcut decât să-l creadă şi să-l mai şi voteze pe chestia asta, despre autostrăzi suspendate şi minte senin că, de pildă, nu va candida la prezidenţialele la care tocmai şi-a anunţat candidatura, răzgândindu-se, cu naturaleţea tipică oricărui politician sadea, înainte de a-şi încheia fraza.

Şansele lui cele mai mari sunt de a-i încurca pe ceilalţi adversari ai lui Traian Băsescu, dar într-o ţară în care, aproape freudian, electoratul pare să caute în orice candidat figura paternă a unui Ceauşiliescbăsescu, fiind incapabil să se desprindă de imaginea arhetipală a liderului pe cât de populist şi demagog, pe atât de autoritar, n-ar fi de mirare ca o bună parte dintre cei “dezamăgiţi” de actualul preşedinte să-i prefere copia ceva mai estompată.


P.S. Lovitura cea mai mare dată lui Crin Antonescu de candidatura lui Oprescu este că mulţi dintre jurnaliştii (de pe la Antena 3) care până acum se manifestau ca simpatizanţi şi chiar susţinători activi ai liderului liberal şi-au găsit un nou favorit.

luni, 5 octombrie 2009

APEL CĂTRE CRETINI, IDIOŢI, TÂMPIŢI ŞI ALŢI RETARDAŢI

Dragilor, momentele voastre de panică şi confuzie au luat sfârşit: Traian Băsescu candidează pentru al doilea şi, din păcate pentru voi, ultimul mandat de preşedinte permis de actuala Constituţie, care şi de-aia ar trebui revizuită, nu? Aveţi acum nu doar ocazia, ci şi datoria sfântă de a vă prezenta cu toţii la urne pe 22 noiembrie şi, foarte probabil, 6 decembrie, unde doar împreună, voi şi numai voi între voi puteţi reuşi. Nu vă lăsaţi amăgiţi de oamenii cu mintea la cap şi cu bun-simţ din ţara asta minunată acum şi, prin votul vostru, măcar încă cinci ani de-aici înainte, care vor să vă convingă că greşiţi realegându-l pe domnul Preşedinte! Sunteţi cei mai numeroşi, aşa că nu puteţi fi voi cei care se înşală!

Aşa să v-ajute Dumnezeu să vă ia dracu!

vineri, 2 octombrie 2009

UN BANC CU BOC PROST

În tinereţea mea circula un banc. Cică o echipă mixtă, alcătuită din oameni de ştiinţă americani şi sovietici, se afla într-o expediţie la Polul Nord, când deodată e atacată de un urs polar. După câteva clipe de panică, unul dintre sovietici face un pas înainte, rostind pe un ton solemn: “Pentru succesul acestei expediţii istorice, în numele cooperării dintre marile noastre naţiuni, mă sacrific!”; şi se aruncă în ghearele ursului. Mai merg ei ce mai merg, când apare un alt urs. Scenariul se repetă, încă un explorator sovietic se sacrifică, şi tot aşa până la ultimul. Când, rămaşi singuri, americanii sunt atacaţi din nou, şeful expediţiei, văzând că nu se mai oferă nimeni, se uită în jur şi spune: “Nu mai e niciun sovietic? OK. Atunci scoateţi armele!”

El mi-a venit în minte ieri, când după retragerea pesediştilor din guvern Emil Boc a ieşit şi a început să spună tot felul de chestii de genul: “începând de azi avem bani pentru salarii”; “începând de azi avem bani pentru majorarea pensiilor”; “începând de azi vom investi 20% din veniturile bugetare”; “începând de azi am deblocat fondurile pentru administraţiile locale”...


ERATĂ: Dintr-o regretabilă eroare, titlul prezentului articol a apărut în altă formă decât cea dorită de autor. El se va citi astfel: UN BANC PROST: BOC.
Menţionăm că vinovatul a fost aspru sancţionat.


ERATĂ 2: Dintr-o şi mai regretabilă eroare, erata anterioară a fost eronată greşit. Forma corectă şi finală a titlului articolului este: UN BANC PROST CU BOC.
Menţionăm că vinovatul a fost împuşcat.

joi, 1 octombrie 2009

MUŞCĂ ŞI PLÂNGI!

Mă-nnebunesc după reclama aia la nu’ş ce pastă de dinţi care cică întăreşte smalţul, de poate, în sfârşit, aproape tânărul şi fermecătorul actor care-l interpretează pe aproape tânărul şi fermecătorul pacient să-şi înfigă dinţii cu nesaţ... într-un măr!

Păi bine frate, dacă pasta aia era bună de ceva, să-l fi văzut dracului pe zâmbăreţul ăla înfigându-şi caninii, cu incisivi cu tot, într-o bucată de halviţă, nu? Sau măcar în nişte covrigei de-ăia inventaţi parcă în complicitate cu asociaţia “Dentişti fără scrupule”. Că aşa, cu mărul se descurcă şi mătuşă-mea de nouăj’ de ani, care nici măcar nu-şi lipeşte proteza cu Fixodent sau Corega...