PARADOXURILE UNEI FINALE

Chiar dacă sunt un fan înrăit al fotbalului englez, cu tot cu, firește, naționala respectivă, sunt, în egală măsură, și o persoană cu un nivel de obiectivitate situat mult peste media națională și chiar planetară, așa încât nu ezit să recunosc faptul că în finala ediției actuale de Campionat European au ajuns, pe de-o parte, echipa care a etalat de departe cel mai bun și mai frumos fotbal, și anume Spania, indiferent cât de profund antipatică îmi e mie, iar pe de alta, echipa cu de și mai departe cel mai prost și mai urât, pe alocuri poate și sub al României, chiar dacă a mai dres puțin busuiocul în semifinala cu Olanda, recte, firește, Anglia, ceea ce mă pune și ar cam trebui să pună pe toată lumea pe gânduri despre ce hal de sport paradoxal a ajuns fotbalul în și din ziua de azi, însă chiar și mai paradoxal decât asta este faptul că aceeași Anglia, care la startul competiției era cotată drept una dintre, dacă nu chiar principala favorită la câștigarea ei, a ajuns, în cele din urmă, chiar și cu amintita evoluție nu doar sub așteptări, ci și sub orice critică, cu care n-ar fi meritat să treacă nici de faza grupelor, să... confirme acest statut și să se, iată, efectiv târască până în ultimul act, cumva și în maniera tradițională a unor jucători sau jucătoare de tenis care ajung să câștige un titlu de Mare Șlem după ce pe parcurs, încă de prin primul sau al doilea tur, au avut de înfruntat nu știu câte mingi de meci ale unor adversari cu mult mai slab cotați sau chiar au trebuit să revină în mod miraculos de la cine știe ce scor altminteri practic imposibil de întors, așa cum și Anglia a supraviețuit acelui 0-1 cu Slovacia, răsturnat în minutele 90+5 și... 92, respectiv în al cincilea minut suplimentar și în al doilea de prelungiri.

Dincolo de toate astea, există, totuși, un fir roșu călăuzitor, salvator și care poate explica toate aceste cvasiianomalii, și anume valoarea individuală a jucătorilor englezi, pe de-o parte, și spanioli, pe de alta, morala care se desprinde fiind, pesemne, că acolo unde e talent, mai face câte un favor și Cel de Sus. Hai, Anglia!