DEMENȚIAL

Pentru că am avut dintotdeauna o adevărată obsesie (poate de natură ușor patologică și ea, de ce să nu recunosc sau măcar mă întreb?) în legătură cu schizoidia evidentă manifestată de majoritatea covârșitoare a persoanelor publice și în special a politicienilor, care susțin adesea, în același timp, două lucruri perfect diametral opuse, iar pe de altă parte, am simțit adesea o frustrare colosală că nu se găsește nimeni, mai cu seamă din presă, care să pună măcar întrebările corecte care ar putea să scoată la iveală această duplicitate, am să (îmi) pun eu două dintre ele, în tot atâtea chestiuni de actualitate imediată.

Mai întâi, aș fi vrut să-l aud pe președintele american Donald Trump cum explică faptul că, deși e convins că va aduce cât de curând, poate în doar câteva săptămâni, dacă nu chiar pacea planetară, măcar cea din Ucraina, îi somează, pe de altă parte, pe membrii (europeni ai) NATO să-și sporească exponențial cheltuielile militare, în condițiile în care oricum alt inamic vădit al alianței, cel puțin pe bătrânul continent, nu există în afară de Rusia aceea cu care domnia sa tocmai e pe cale să încheie tratate dintre cele mai mărețe și, desigur, pacifiste. Adicătelea trebuie să înțelegem că domnul Trump oprește războiul din Ucraina doar ca să-i ofere posibilitatea lui Putin să deschidă un front nou, împotriva Europei? Și asta cu toate că pretinde, la fiecare trei minute din fiecare discurs, că primul n-ar fi izbucnit niciodată dacă ar fi fost el în funcție la Casa Albă! Or, acum pare să se teamă că și cu el în mandat Europa e în mare pericol de a fi atacată, astfel încât trebuie să se înarmeze până-n dinți. Zău că nu înțeleg I-logica.

Cealaltă chestiune similară este legată de cetățeanul Kremlin Georgescu (prea e potrivită porecla ca să mai revin la prenumele lui original, unul prea frumos pentru un asemenea personaj odios), care, pe de-o parte, s-a arătat în nenumărate rânduri un mare fan al mareșalului Ion Antonescu, iar pe de alta, unul cel puțin la fel de devotat, cu declarații și gesturi pe măsură, al Rusiei, asta în condițiile în care principalul titlu de glorie al mareșalului, dacă ar fi să fie unul, este că s-a aliat (și a mers până-n pânzele albe) cu Hitler... împotriva Rusiei. Cu alte cuvinte, ori Antonescu a fost, până la urmă, cum a cam și stabilit istoria, un dobitoc dement (și) trădător al intereselor naționale, ori Rusia a fost de multă vreme (și n-are de ce să nu mai fie) inamicul numărul unu al României. Cum, de fapt, practic ambele sunt valabile, e o dovadă cu atât mai peremptorie că Georgescu e total pe lângă rațiune și realitate.