"FROM WISHES TO ETERNITY"

UN PIPI MIC, DE BUCURIE

Nu mi-e deloc foarte clar ce criterii stabilite de exigenta Federaţie Internaţională de Nataţie trebuie să îndeplinească un sportiv din Mali, Lesotho, Burundi sau Palau pentru a ajunge la Campionatele Mondiale (în bazin scurt), dar îmi închipui, sau cel puţin sper, că primul dintre ele e să ştie să înoate. Urmărind însă reuniunile de-acolo, nu mai sunt atât de sigur!

Ieri dimineaţă, de pildă, dintr-o mulţime de aşa-zişi înotători, aduşi pesemne cu de-a sila de pe cea mai întinsă plajă din lume, Sahara, şi care ar fi avut mare nevoie de asistenţa unui salvamar, mi-a atras atenţia în mod special o tanti, care după ce a luat o burtă de tot râsul, aterizând în apă ca o clătită aruncată strâmb în tigaie, s-a apucat să înoate tacticos, cu capul pe-afară să nu-şi ude casca, exact ca biata bunică-mea – Dumnezeu s-o ierte! – pe vremuri la Amara. Fireşte că într-o cursă de cincizeci de metri bras, pe care cele mai iuţi competitoare din seria ei au parcurs-o oricum într-un timp aproape dublu faţă de sportivele adevărate, ea nu întorsese după prima lungime, când până şi penultima clasată ajungea la sosire, iar eu unul o suspectez şi de-un pipi mic făcut în bazin. De bucurie şi emoţie c-a avut norocul să se poată bălăci într-unul.

TREI (CEASURI) RELE

Bun. Că a nins ca la balamuc toată noaptea şi mai ninge şi-acum dacă nu s-o fi oprit, pot să înţeleg, fiindcă la urma urmelor suntem aproape de mijlocul lui decembrie şi numai autorităţile locale, centrale şi Liga Profesionistă de Fotbal sunt luate prin surprindere de venirea iernii, deşi, pe de altă parte, nu ştiu cum naiba se face că în ţara asta săracă, unde nici boii nu trag, tot anul e secetă şi în sezonul rece o ţinem din cod galben în cod portocaliu de zăpadă. Se pare că în week-end vine altul!

Înţeleg la fel de bine, şi o făceam şi până ieri, adică marţi, că deşi nu mă pot împiedica să fiu în pragul infarctului la fiecare meci (atât cât rezist să mă uit), de la Naţionala de handbal feminin nu (mai) e cazul să aştept vreo minune, cum ar fi (fost) calificarea la Olimpiadă/e sau accederea în semifinalele Campionatelor Europene, aşa că aseară nu m-a enervat din cale-afară decât acelaşi comentator, care – dincolo de faptul că tot n-a găsit sinonim pentru “impecabil” şi nici alte observaţii mai inteligente decât “ar fi bine să…”, cu varianta “ce bine ar fi să…” – o ţinea ca gaia-maţu şi cu zece minute înainte de final, când ale noastre erau conduse deja cu patru goluri de unguroaice, că “n-ar trebui să avem probleme în a câştiga meciul”, de parcă eram campioanele mondiale, olimpice şi europene ale ultimelor zece ediţii şi jucam cu Burkina Faso. Un dobitoc absolut!

Înţeleg aşadar foarte bine toate astea, şi în linii mari am reuşit să-mi păstrez cumpătul destul de bine, fără să fac o criză acută de mania persecuţiei, dar faptul că Arsenal a fost eliminată din Cupa Ligii de o echipă de liga a patra (?!), pe care a egalat-o abia în ultimul minut al timpului regulamentar de joc, înainte să piardă oricum la loviturile de departajare, deşi a evoluat cu mult aplomb şi cam cel mai bun lot, tot mi se pare din ciclul “mi se întâmplă numai mie (şi Wenger tot nu e dat afară în şuturi)”.

Apropo. Dacă şi-aşa i-au pierdut/vândut în ultimii ani pe Henry, Nasri, Fabregas, Van Persie…, mai-marii tunarilor nu pot scăpa dracului şi de putorile alea de Chamakh şi Oxlade-Chamberlain? Mă gândesc că o avea nevoie şi CFR Clujul nostru, dacă nu chiar Concordia Chiajna, de nişte rezerve care să intre pe finalurile de meci şi să rateze tot, inclusiv penalty-urile.

FĂRĂ NUMĂR

Spre deosebire de (foarte) mulţi alţii, nu sunt câtuşi de puţin deranjat de faptul că actualul sistem de vot, având o salutară componentă proporţională, permite accederea în Parlament a unor candidaţi situaţi pe locurile doi sau chiar trei în Colegiile uninominale. Sigur, umoral vorbind, mi-ar fi plăcut şi mie ca pedeliştii perdanţi să nu aibă şansa redistribuirii, dar trebuie să recunosc că, pe de-o parte, unii dintre ei au primit mii, dacă nu chiar zeci de mii de voturi ale unor cetăţeni care, din motive (patologice) de neînţeles pentru mine, au încă încredere în ei şi îi vor acolo, iar pe de alta, tot aşa au ajuns senatori şi deputaţi în legislatura anterioară o grămadă dintre cei cu care simpatizam eu.

În acelaşi timp, tot spre deosebire de (şi mai) mulţi alţii, nu sunt nici pe departe un adept fanatic al ideii că numărul parlamentarilor ar trebui neapărat redus (drastic). Parafrazând o teorie a lui Murphy, în Legislativul nostru şansele ca nivelul de inteligenţă să râmână cât de cât constant e ca numărul ocupanţilor să fie, dimpotrivă, în creştere.

Cu toate acestea, mi se pare o nesimţire fără margini din partea clasei politice ca, în condiţiile în care practic s-a păstrat acelaşi sistem electoral din 2008, iar între timp a existat un referendum perfect valabil (chiar dacă eu l-am boicotat!) care prevedea în mod expres reducerea numărului de parlamentari, să ajungem acum să ne pomenim cu vreo sută... în plus! În ritmul ăsta, nu e departe ziua când şedinţele de plen se vor ţine pe Arena Naţională.

ABSENŢA LA VOT: 58,28%

Trecuseră deja aproape două ore de când mă trezisem şi trei de la deschiderea secţiilor de vot, ieri (încă) dimineaţă, înainte să realizez că suntem într-adevăr în ziua alegerilor. Nu ştiu de ce, dar brusc m-am simţit ca la un exament pentru care nu doar că nu mă pregătisem absolut deloc, dar nici măcar nu mai deschisesem o carte (respectiv, un ziar sau televizor) de câteva luni bune.

Cu toate că – scârbit de cele petrecute (în USL) astă-vară – îmi propusesem să nu votez nici la parlamentare, după ce zisesem “pas” şi la locale, o brumă de conştiinţă civică s-a redeşteptat în mine, zgândărită pe de-o (mai mică) parte de faptul că, nemaivăzându-le feţele şi nemaifiind la curent cu acţiunile stupide ale celor din USL, mi s-a mai estompat oarecum iritarea faţă de ei, iar pe de altă (imensă) parte de apariţiile publice patologic de frecvente ale laşului preşedinte al morţilor, Băsescu, din campania electorală, apariţii despre care, chiar şi fără să mai urmăresc presa, mi-a fost imposibil să nu aflu, şi care m-au făcut în cele din urmă să ajung la concluzia că trebuie să fiu consecvent până la capăt în a vota orice şi pe oricine i se opune Sinistrului, inclusiv pe Stalin, Hitler sau Ceauşescu dacă ar fi candidat.

De altfel, în urma unei cercetări sumare pe internet am aflat că, dintr-o fericită potriveală, în colegiul “meu” pentru Camera Deputaţilor candida din partea Uniunii un vechi membru PNL (de care, ce-i drept, nu auzisem, dar din biografie reieşea că e acolo, neîntrerupt, din 1990), iar în cel de Senat un membru al PC cu apariţii (cam) dese şi relativ rezonabile la televizor. Prin urmare, nefiind obligat să pun ştampila direct pe vreun pesedist, şi cu atât mai puţin pe uneperistul Gabriel Oprea, care candida la un colegiu învecinat (şi cu care chiar n-aş fi votat în ruptul capului!), am ieşit pe o ploaie cu vânt de mi-a rupt şi umbrela şi mi-am exercitat sacrosanctul drept. Nu sunt nici foarte mândru de gestul meu (ba, mai degrabă, uşor jenat), nici din cale-afară de exuberant după victoria, cum ar veni, aleşilor mei, în schimb mă unge pe suflet înfrângerea usturătoare a pedeliştilor şi mai cu seamă faţa lungă pe care îmi închipui c-o are în particular laşul preşedinte al morţilor, indiferent ce mască va afişa în public. Acum aştept, cu la fel de puţin entuziasm şi interes, efectele, ca să nu spun consecinţele.


P.S. Pentru că apucasem să citesc pe undeva preocuparea unora că, număraţi bob cu bob, după alegeri, s-ar putea să reiasă că pedeliştii sunt cei mai numeroşi membri ai unui singur partid în Parlament (liberalii şi pesediştii fiind “înjumătăţiţi” în cadrul USL) şi că există un plan de suspendare rapidă, în 24 de ore, a lui Băsescu în cazul în care ar da-o iarăşi pe caracteristicile lui interpretări de om bolnav la cap ale Constituţiei, mă gândeam, mai în glumă mai în serios, dacă n-ar fi mai eficient un plan rapid de fuziune a PNL, PC şi PSD, într-un fulgerător Congres extraordinar, urmat, desigur, la momentul oportun, după desemnarea curat constituţională, chiar şi pentru Sinistru, a premierului, de un alt Congres extraordinar, de sciziune. Dacă tot e să ne batem joc, măcar să fim inventivi!

"NIGHTFALL"

SONDAJ

În special din motivele pe care le-am enunţat cu alt prilej, şi poate că cititorul meu le-a reţinut dacă l-au interesat, iar dacă nu înseamnă că nu, şi e cu atât mai bine pentru el, nu sunt adeptul sondajelor de opinie pe (acest) blog.

Totuşi, pentru că nu mai departe de ieri (mi) se plângea cineva prin intermediul unui e-mail redactat în termeni relativ civilizaţi şi ortografiat în linii mari mai corect decât ar face-o un elev de clasa a patra (dar nu şi unul de a opta!) de “noua” (?) “orientare” (?!) a blogului, anunţându-mă solemn că va înceta de îndată să-mi mai citească articolele dacă nu revin la cele pe teme politice, mai ales acum în preajma alegerilor de la sfârşitul săptămânii, care, vezi Doamne, sunt atât de importante pentru… şi fiindcă… şi deoarece…, am să lansez în cyberspaţiu şi probabil în van următoarea întrebare-capcană: există cineva, măcar unul dintre sau chiar ambii mei cititori aproape fideli, ori dintre cei cam tot atâţia absolut ocazionali, care să fi citit (sau să nu fi citit) şi până acum articolele mele sub vreo ameninţare cu consecinţe grave ori de-a dreptul cu vreo armă letală? Ca să iau măsuri pentru a fi (sau a nu fi) alertate autorităţile competente! Răspunsurile pot fi trimise (sau nu) începând din orice moment şi la orice adresă.

IMP(R)ECABIL

În ciuda amplelor schimbări care (chipurile) au avut loc la TVR în ultima vreme, imbecilii care se ocupă de programarea transmisiunilor sportive par să-şi fi păstrat poziţiile. Aseară, după ce primul meci din grupa României la turneul final al CE de handbal feminin, dintre Islanda şi Muntenegru, a fost difuzat – parcă dinadins, ca să vadă amatorii de handbal cum poate arăta o imagine perfectă – (şi) pe TVR HD, cel al tricolorelor cu Rusia a fost dat numai pe TVR 2, pentru că pe TVR HD se transmitea cel mai neinteresant meci al serii din Liga Campionilor la fotbal, PSG-FC Porto, în care ambele echipe erau deja calificate în faza superioară. Sigur, în calitate de cetăţean care în general preferă fotbalul handbalului (dar nu când joacă Naţionala!) aş mai fi putut înţelege această alegere dacă era vorba de vreun dramatic meci decisiv pentru calificare sau de un derby pur şi simplu, gen Borussia Dortmund – Manchester City sau Real Madrid – Ajax, care puteau fi urmărite (HD) la Digi Sport şi/sau Dolce, însă TVR-ul oricum are doar opţiunea a paişpea, transmiţând cam ce refuză cele două posturi de nişă.

Cât priveşte debutul fetelor noastre la Europene, el a fost unul conform aşteptărilor mele pesimiste, manifestate inclusiv atunci când aveau un avans de şase goluri pe la jumătatea reprizei secunde. Surprinzător a fost numai că n-au şi pierdut (drastic), terminând la egalitate doar pentru că meciul n-a mai continuat măcar un minut-două. E bine şi-aşa! Satisfacţia mea cinică rămâne că a înţeles mai multă lume pe propria piele prin ce trec eu de atâtea ori ca suporter al lui Arsenal la meciurile acelea în care tunarii conduc şi cu trei-patru goluri, dar nu reuşesc să câştige.

În încheiere, simt nevoia stringentă să-l bag puţin în… seamă şi pe comentatorul TVR, care timp de şaizeci de minute n-a reuşit să găsească altceva de zis decât “ar fi bine să marcăm”, la fiecare atac al nostru, şi “ar fi bine să nu primim gol”, la fiecare fază defensivă, şi pentru care orice intervenţie reuşită a portarului nostru era “impecabilă”. Poate s-o îndura cineva de noi şi îi va oferi naibii dacă nu un preaviz de concediere, măcar un dicţionar de sinonime.

LA NOROC

Cred că am mai menţionat în treacăt de câteva (zeci de) ori că sunt ani şi ani de zile de când nu mă mai interesează aproape deloc competiţiile interne de fotbal. Abia dacă mai urmăresc derby-urile (interbucureştene), şi pe-alea de obicei pe televizorul mic, în paralel cu câte un film (românesc sau “de artă”, că nu mă-ncurcă dialogul) înregistrat. Aşa se explică, de exemplu, de ce atunci când, în căutarea nu mai ţin minte cărui eveniment sportiv, am nimerit peste partida dintre CS Severin şi Concordia Chiajna, am zis că au înnebunit cei de la Digi Sport de s-au apucat să transmită până şi meciurile din Divizia C.

Tot aşa, de-un alt exemplu, săptămâna trecută, şi tot din întâmplare, am dat peste meciul de Cupă dintre Rapid şi Astra, din care – în cele poate cinci minute cât am zăbovit, pradă confuziei – am înţeles (sau aşa mi s-a părut) că, de nu ştiu când, inclusiv fazele mai avansate ale competiţiei se desfăşoară într-o singură manşă, disputată pe terenul (carevasăzică, propriu!) uneia dintre echipe, stabilită nu ştiu cum, dar presupun că prin tragere la sorţi. Aşadar, nici într-o singură manşă, dar pe teren neutru, cum era pe vremea tinereţilor mele, nici în două, tur-retur, ca în cupele europene. Chestie care mi se pare profund inechitabilă, chiar dacă se practică şi la case mai mari, inclusiv în Anglia am impresia. Probabil că explicaţia este calendarul competiţional din ce în ce mai aglomerat în ultimii ani, însă dacă e pe aşa, eu aş merge mai departe şi aş propune să se renunţe chiar şi la acest unic meci, iar echipa calificată în faza următoare să se stabilească (tot) pe bază de dat cu banul. Simplu şi rapid.