BĂBĂCIUNEA LOVEŞTE DIN NOU!

Dacă nu cea mai spectaculoasă, cu siguranţă cea mai pur şi simplu lungă cursă de Formula 1 a sezonului, având o durată efectivă de (vreo) două ore şi totală, de la (primul) start (amânat cu zece minute) la finiş, de peste trei, cu cinci intervenţii ale safety car-ului şi două întreruperi (consistente) cu steag roşu, Marele Premiu al Braziliei l-a adus din nou, într-un fel sau (mai degrabă) altul, în prim-plan pe Sebastian Vettel, de departe cel mai penibil pilot al ultimelor decenii, măcar la capitolul (lipsă de) caracter.

Victimă, alături de (mai) toţi ceilalţi concurenţi şi mari “strategi” ai echipelor, cu excepţia celor de la Mercedes, a unui soi de psihoză colectivă, de neînţeles pentru mine, care i-a determinat să schimbe cauciucurile de ploaie cu cele intermediare încă din debutul propriu-zis al cursei, aproape de îndată ce safety car-ul sub care s-a dat startul s-a retras, şi asta în ciuda faptului că pista era (din ce în ce mai) udă, iar precipitaţiile nu doar că nu conteniseră, dar prognozele (confirmate) anunţau o iminentă intensificare a lor, germanul – pe lângă că a făcut această manevră la scurt timp după ce abia scăpase cu bine (şi mult noroc!) dintr-un tȇte-à-queue produs când încă avea montate pe monopostul său pneurile “full wet” – s-a mai şi trezit vorbind iarăşi prin radio pentru a-l înfiera cu mânie de multiplu campion mondial de mucava şi obişnuitele smiorcăieli de babă ferraristă depăşită de (orice) situaţie (şi de oricine mai are chef şi o maşină decentă) pe directorul de cursă fiindcă nu punea capăt, cum ar veni, calvarului care dusese la câteva incidente soldate cu abandonul unora la fel de stupizi ca şi el, “încălţaţi” (ca vaca sau, dimpotrivă, boii) cu gume improprii, dar şi a coechipierului său chiar mai puriu, Kimi Raikkonen, care a pierdut controlul maşinii (echipată, de data asta, corespunzător!) cu aceeaşi stângăcie ca şi adversarii săi mai tineri, mai lipsiţi de experienţă şi cu bolizi mai puţin performanţi la nivelul stabilităţii şi manevrabilităţii în astfel de condiţii. Semn că anunţatele plecări, la sfârşitul anului (şi al carierelor proprii), din Marele Circ, ale lui Jenson Button şi – mai ales, în sfârşit, slavă Domnului! – Felipe Massa (pe care încă îl confund cu geamănul său întru mediocritate Rubens Barrichello) pentru a lăsa loc unor piloţi tineri şi – aproape sigur – mai talentaţi, sunt încă neîndestulătoare.

Apropo de piloţi (foarte) tineri şi cu adevărat extrem de talentaţi, (dar şi cam lipsiţi de experienţă), trebuie remarcată cursa excepţională făcută (din nou!) de Max Verstappen, asta după ce, conform presei, cu doar câteva zile înainte fusese protagonist (oarecum indirect) al unui episod cel puţin bizar, când marele “boss” de la Mercedes, Toto Wolff, l-a contactat telefonic pe tatăl pilotului de la Red Bull, Jos, pentru a-l ruga să-şi tempereze fiul, astfel încât să nu interfereze cu Hamilton şi/sau Rosberg, angrenaţi în lupta pentru titlul mondial!

Din punctul meu de vedere, o astfel de intervenţie ar trebui sancţionată drastic de către diriguitorii Formulei 1, ca o tentativă incontestabilă de blat, cu atât mai mult cu cât, judecând după situaţia (de la momentul convorbirii) din clasamentul general al piloţilor, condus de Rosberg, poate fi interpretată ca fiind în favoarea germanului, care ar avea mai mult de pierdut în urma unor asemenea “interferenţe” (recte intercalări ale lui Max între el şi Hamilton), câtă vreme, pentru a deveni campion, nu trebuie/a decât să termine ambele curse rămase din sezon imediat după britanic. 

Evoluţia din Brazilia a tânărului Verstappen – care, printre altele, l-a depăşit fără milă şi drept de apel pe Rosberg la unul din multele restarturi ale cursei – mă face să cred că, departe de a se arăta receptiv la… sugestiile lui Wolff, întărite sau doar intermediate de tatăl său, acestea mai degrabă l-au ambiţionat. În schimb, faptul că odinioară (pe vremea când îl călăuzeau pe Vettel) infailibilii strategi de la Red Bull, care, de pildă, aveau întotdeauna cele mai precise prognoze meteo (!), au “gafat” (in)explicabil, compromiţând orice şansă a olandezului nu doar de a termina pe locul secund, practic asigurat, ci şi de a se lupta pentru victorie, atunci când l-au chemat (sau doar l-au lăsat, presupunând că a fost iniţiativa lui), hodoronc-tronc, cu numai câteva tururi înainte de final, să schimbe cauciucurile de ploaie cu cele intermediare chiar şi după ce toată lumea (în afară de coechipierul Ricciardo!) se convinsese că acestea din urmă nu reprezintă o soluţie şi renunţase deja la ele, mă face să mă întreb dacă şeful de la Mercedes s-a mulţumit să sune doar la familia Verstappen, sau a avut grijă să obţină sprijinul unor oficiali de rang înalt de la Red Bull?!

Cât priveşte triumful – până la urmă clar şi relativ facil (după propriile declaraţii) – lui Hamilton, care încă mai are de doi bani speranţă că va obţine al treilea titlu consecutiv, aş vrea doar să remarc cum piloţii (în speţă el!) se arată mai preocupaţi de aspectul căştilor pe care le poartă, de mesajele pline de adâncă înţelepciune ale desenelor sau inscripţiilor şi de semnificaţia lor coloristică, decât să se asigure, dracului, înainte de cursă, că, la o adică, nu le plouă prin vizieră. Trag nădejde că baremi de la calitatea materialului din care sunt confecţionate nu fac rabat!