ANOTIMPUL EUROVISION

Dacă în privinţa Oscarurilor de anul acesta m-am liniştit, cu Eurovisionul (deocamdată la nivel de Selecţie Naţională) încă mă agit, deşi chiar că n-ar trebui, după tot ce s-a întâmplat ultima oară cu bietul Ovidiu Anton şi a lui “Moment of Silence”, una din prea puţinele piese de care aş fi fost aproape mândru să ne reprezinte pe scena unui festival internaţional.

Acum, ca şi în anii precedenţi (lui 2016), defilez şi eu cu, recte aleg din ce avem. Tare mi-e teamă însă că, dintre cele, poate, cu totul şi cu totul, la minima exigenţă şi maxima indulgenţă, patru sau cinci piese bunicele şi încă pe-atâtea măcar suportabile ne pomenim iarăşi că se califică în finală şi, în cele din urmă, pleacă la Kiev (tot) vreun Mihai (Trăistariu), Maxim, Ramona Nerra, Eduard Santha (brrrr!) sau Alexandra Crăescu.

Iată, aşadar, în ordine, preferinţele mele:

1. Ana Maria Mirică.

O piesă care chiar îmi place, bine construită, cu o linie melodică variată, în crescendo, un început captivant şi o trecere rapidă spre refren. Cu un aranjament orchestral mai în forţă ar fi perfectă. În plus, interpreta are o voce bună (de văzut cum se descurcă într-un “live” real) şi o ţinută de scenă destul de inspirată, scoţând cam tot ce se poate dintr-o prezenţă (fizică) altminteri nu din cale-afară de atrăgătoare. Îi ţin pumnii!

2. Tudor Turcu.

Vocea cavernoasă (dar nu întotdeauna perfect controlată) a interpretului şi refernul misterios-fascinant al piesei sunt punctele forte. Restul sunt cele slabe. Ar fi putut ieşi ceva (şi) mai bun.

3. Zanga.

Sincer (dar, desigur, profund subiectiv) să fiu, atâta vreme cât fetele frumoase, cu voci baremi corecte şi apariţii provocator-excentrice rămân la modă (şi sper să rămână mereu!), am ferma convingere că Zuza Zanga ar avea cele mai mari şanse (adică dintre toţi semifinaliştii!) de a obţine un rezultat (foarte) bun, dacă nu de-a dreptul spectaculos, la Kiev. Asta cu condiţia să nu schimbe absolut nimic din “show” şi ţinută. O nuanţă mai deschisă (ori mai închisă) a rujului sau a părului, o mişcare mai amplă a unei mâini, chiar şi un deget ridicat mai mult (sau mai puțin), ca să nu mai spun de vreo fustă mai opacă (sau, dimpotrivă, mai transparentă sau doar mai scurtă) ar strica totul.