IMUNIZAȚI ÎN TURME

Trecând peste părerea-mi subiectivă pe care am început (mai demult) să mi-o fac despre toţi cei care gestionează epidemia de covid din România zilele astea (deci nu în urmă cu câteva luni, când, din cauze mai mult sau mai puţin misterioase – de-alea gen o tulpină mai blândă a virusului aciuată pe-aici, faptul că eram noi vaccinați de TBC, aveam organisme mai robuste decât cei din vestul continentului… – pe care oamenii de ştiinţă poate le vor dezlega mai târziu sau, mai degrabă, poate nu, ea practic nici nu izbucnise în partea noastră de lume), în frunte cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Arafat şi aşa mai departe, că ar fi de o incompetenţă deja de-a dreptul aproape criminală, mi-ar fi plăcut să existe măcar nişte jurnalişti care, pe domeniul lor, să fie o idee mai pricepuţi, pentru a pune doar câteva întrebări:

1. În condiţiile în care suntem asaltaţi de ştiri cu spitalele care nu mai au locuri pentru pacienţii cu covid, ce se mai aude cu – la un moment dat – celebrele spitale de campanie, alea cu paturi din rogojini şi ferestre de carton, dar echipate inclusiv cu roboţei (mă rog, la drept vorbind cred că era unul singur, căzut de pe vreun vapor venit din China) care se prezentau şi te întrebau (adică îl întrebau pe Iohannis, la inaugurare) de sănătate. Sunt şi alea pline? Sau, ca să reformulez, mai sunt (în sensul de există), sau au fost demontate de îndată ce au ieşit televiziunile şi oficialităţile din ele?

2. Presupunând că alde Tătaru și Vela ne-au şi s-au lămurit între ei/unul pe altul (buştean) câte paturi de terapie intensivă există în România în total şi câte alocate pacienţilor cu covid, adică dacă nu chiar vreo 4800 (total), măcar în jur de jumătate din ele, 2.400, sau jumătate din jumătate (că unele n-au nu ştiu ce), adică 1200, ori baremi jumătate din câte erau şi prin martie (cu întrebarea suplimentară: „ce mama dracului şi ale voastre aţi făcut de atunci şi până acum?; că au trecut deja luni bune de când s-au reluat export-importurile etc. şi puteaţi să cumpăraţi cu miile), adică vreo 800, dat fiind că, în conformitate cu cifrele oficiale, sunt ocupate 350, ceea ce înseamnă sub jumătate, respectiv cam cum ar fi într-o ţară civilizată care are 50.000, iar ocupate sunt numai vreo 20.000, sau dacă aveau 8000 erau ocupate 3000, deci departe de imaginile şi ştirile alea apocaliptice din martie-aprilie de prin Italia, Spania şi SUA, cu pacienţi lăsaţi să moară ca să fie ventilaţi alţii, cu – cică – „şanse mai mari de supravieţuire” (pe scurt, mai tineri şi viguroşi), de ce apar DEJA ştiri cu pacienţi duşi din Bucureşti cu elicopterul cine știe unde pentru că nu mai sunt paturi de terapie intensivă în Capitală?!?! Pentru că aţi fost atât de imbecili încât i-aţi adus pe toţi la Balș, la Streinu-Cercel (pe care vreţi să-l mătrăşiţi acum, că mai aveţi vreun şef de sală de şaormerie pedelist să-l puneţi în locul lui), ştiind că e cam singurul care ştie ce are de făcut ca să nu moară oamenii cu zile? Sau ne minţiţi cu numărul de paturi sau cu numărul de pacienţi la ATI? La urma urmelor, deocamdată cel puţin, sunt doar vreo sută de paturi ocupate în plus faţă de situaţia din starea de urgenţă. Or, la 1000-1200 de teste pozitive pe zi, puteam să avem, Doamne fereşte, şi mă tem că vom avea, cu sutele.

De altfel, cumva, poate nu exclusiv din vina autorităţilor (noastre) de data asta, noi ne arătăm din nou defazaţi faţă de ţările din vest. După ce am stat în carantină mai degrabă preventiv, ascunzându-ne de virusul care încă nu prea ne căuta, ne-am relaxat de tot fix când ar trebui să ne îngrijorăm mai tare. Italia şi Spania au intrat în carantină când aveau mii de cazuri pe zi, relaxându-se când cifrele au scăzut, pe când la noi e invers. Cinstit vorbind, abia acum ar fi un moment bun ca România să intre în stare de urgenţă, ceea ce, însă, din considerente (ale politicienilor) mai obiective sau mai subiective, probabil că nu se va întâmpla.

Mai de neînţeles este de ce, în locul unui nedorit şi păgubos (în special din punct de vedere economic, fireşte) lockdown, autorităţile noastre ezită să ia măcar alte măsuri, cum ar fi (re)închiderea teraselor, renunţarea la prostia cu concertele cu 500 de oameni sau, de ce nu?, cum se discuta în urmă cu câteva luni (când şi eu mă număram printre cei sceptici că s-ar putea întâmpla aşa ceva) și aproape că procedează grecii (cu noi), o baremi triere a celor care se duc, weekend de weekend, pe litoral, gen obligativitatea de a face un test în prealabil (în felul acesta ar fi stimulate economic clinicile private, în locul teraselor!), dacă nu chiar, cum mi-a trăsnit mie prin minte la un moment dat, să se instituie o regulă ca pe vremea lui Ceauşescu, în care un weekend să poată ajunge cei cu anumite numere de înmatriculare (sau din anumite zone ale ţării), iar în weekendul următor ceilalţi. Asta şi pentru că, pe de altă parte, mi se pare uşor schizoidă văicăreala televiziunilor că oamenii nu respectă distanţarea socială… pe plajă (de parcă ar avea încotro), când imbecilii adevăraţi sunt ăia care se înghesuie la terase şi nunţi.

Cert este că, din punctul meu de vedere, dacă nu se vor lua urgent măsuri, România va intra (de fapt a cam şi făcut-o) în faza imunizării de turmă, cea testată cu maxim INsucces de Brazilia şi chiar, pe ici, pe acolo, SUA (Suedia e un caz mai aparte), şi la care a renunţat la timp Marea Britanie. Ceea ce, pe undeva, e cât se poate de nimerit într-o țară de... ființe gregare.



ACTUALIZARE: Nu cred să fie ca urmare a postării mele (intervalul e cam mic), dar iată că niște jurnaliști (de la o publicație după care altfel nu prea mă dau în vânt) au făcut măcar o parte din ce trebuia: „Când autoritățile spun că nu mai sunt paturi la terapie intensivă în București, ele uită să spună că în toată Capitala avem doar 64 de paturi ATI pentru COVID-19!”