SISTEM ANTISISTEM

Odinioară, pe vremea când încă aveam interminabile discuții cu prietenii deranjați că, pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE și NATO, România trebuia, chipurile, să se umilească, să-și vândă (recte privatizeze) pe nimic avuția agonisită cu atâta trudă de bietul Ceaușescu etc., iar eu mă încăpățânam să susțin că nu există un preț prea mare și că e mai important să intrăm în lumea euroatlantică indiferent cum, fie și târâș, decât să rămânem „demni”, „în picioare”, dar în afara ei, apărea, inevitabil, și un lung pasaj în care interlocutorul făcea apologia neamului românesc, înșira o mulțime de epitete valorizatoare din care ar fi reieșit că suntem cei mai grozavi oameni de pe planetă, dacă nu și din univers, după care, la contraargumentele mele pe bază de date concrete, cifre, statistici și așa mai departe, conform cărora eram, dimpotrivă, ultimii măcar din Europa la mai toate capitolele, de la PIB la nivel de trai și speranță de viață, respectivul făcea un la fel de lung excurs la istorie, spunându-mi ceea ce știam și eu prea bine, și anume ce ghinion de neșansă am avut noi, românii, de-a lungul veacurilor, ce țară frumoasă și bogată dețineam, dar aflată la răspântia marilor imperii ticăloase, încât ne-au călcat, pe rând și uneori simultan, ba ostrogoții, vizigoții, pecenegii și cumanii, ba tătarii, ba otomanii, ba austro-ungarii, ba nemții, ba rușii, ba... comuniștii, așa încât normal că n-am putut să ne dezvoltăm cum am fi meritat, argumentând, practic, cu dovezi irefutabile, de ce, de fapt, NU eram cei mai grozavi, conform premisei (greșite) de la care plecase el, ci, dimpotrivă, cei mai oropsiți, conform premisei (corecte) de la care plecasem eu. După care, firește, la discuția următoare o luam de la capăt, respectivul/respectivii pornind din nou de la premisa (greșită) că tot noi suntem buricul universului.

De acele timpuri mi-am amintit zilele trecute, când un cunoscut realizator de televiziune, care în ultima vreme are tot mai puține idei, dar din ce în ce mai fixe, astfel încât profită din plin că apare, de-a lungul zilei, în cel puțin două emisiuni, în loc de una singură ca până acum, ca să repete aceleași și aceleași texte, parcă de teamă că mai sunt telespectatori care le-au ratat în primele zece ocazii precedente când le-a rostit, ne enunța faptul că oamenii care au votat cu Călin Georgescu și partidele „suveraniste” nu sunt, așa cum susțin analiștii superficiali și mărginiți, niște simpli imbecili, analfabeți funcțional, lipsiți de educație (chiar și dacă au câte două facultăți absolvite) și de creier și așa mai departe, ci doar au votat „antisistem”, după care, pentru a-și explica teoria, a început să aducă tot felul de argumente din care reieșea că respectivii votanți ba n-au înțeles corect mesajele noului lor idol, ba nu s-au informat suficient și nu erau la curent cu toate gogomăniile înșirate de acesta, ba au votat cu el doar ca să nu voteze cu „vechea clasă politică decadentă” (de parcă nu o puteau sancționa doar stând acasă, cum am făcut eu, de pildă), ba de fapt ei nici nu vor să iasă din UE și NATO (organizații care sunt, practic, definiția „sistemului”), dar ar vrea... nici ei nu prea știu ce, astfel încât, într-un târziu, realizatorul de televiziune în cauză n-a făcut decât să explice, într-adevăr, cu argumente absolut irefutabile, de ce oameni ăia care au votat cu Georgescu și partidele „suveraniste”, respectiv „antisistem”, sunt... niște simpli imbecili, analfabeți funcțional, lipsiți de educație (chiar și dacă au câte două facultăți absolvite) și de creier și așa mai departe, care de fapt au votat fără să înțeleagă ce votează și care sunt, în cele din urmă, consecințele acestui vot.

În cuvintele și metaforele mele, asta e ca și cum ai da un „vot antisistem” opunându-te legii gravitației  (că așa e „sistemul” „impus” de Newton, iar unul din multele ei neajunsuri e că ne împiedică să zburăm liberi, ca păsările!) sau „protestezi” împotriva culorii cu care e zugrăvită o cameră aruncând-o în aer sau dând foc casei, ori te revolți împotriva faptului că ești gras și ai prea multe kilograme tăindu-ți o mână sau un picior, astfel încât să devii instantaneu mai ușor, respectiv, cum ar veni, mai slab etc. Sigur că există multe argumente împotriva legii gravitației, a culorii unei încăperi sau a faptului de a fi supraponderal, însă a lupta cu aceste neajunsuri prin mijloacele enumerate mai sus nu denotă decât imbecilitate, analfabetism funcțional, lipsă de educație (chiar și din partea celor cu câte două facultăți) și creier și așa mai departe.

Despre faptul că, indiferent ce ai pune în locul unui sistem cu care te-ai tot luptat, inclusiv votând împotriva lui, recte „antisistem,” se cheamă că ai pus... un alt sistem, antisistem (asta dacă nu cumva chiar urmărești să instaurezi, pur și simplu, anarhia), cu altă ocazie.