Nebănuite sunt căile Domnului... Preşedinte

Fie că Traian Băsescu este din cale-afară de dibaci, fie că toţi ceilalţi sunt din cale-afară de puţin, manevra cu referendumul pentru votul uninominal pare a-şi fi atins deja primele obiective. Toată lumea vorbeşte acum despre el, chiar şi numai pentru a demonstra că este inutil, populist, demagogic sau o diversiune, procedurile s-au declanşat – marţea viitoare Birourile Permanente ale Parlamentul întâlnindu-se special pentru a lua în discuţie scrisoarea de intenţie a preşedintelui – iar demersul Opoziţiei de a-l suspenda pe şeful statului a căzut în derizoriu, apărând mai mult ca oricând drept o acţiune politicianistă.

După ce timp de 17 ani electoratul nu s-a confruntat decât cu două asemenea proceduri de consultare populară, ambele privitoare la Constituţie, sunt mari şanse ca anul acesta să fie consemnat în calendarele păgâne ale tranziţiei drept Anul Referendumului, de vreme ce se prefigurează cel puţin tot atâtea. Spun “cel puţin”, fiindcă sentimentul meu este că, odată pornit pe calea aceasta, domnul preşedinte va fi greu de oprit. Nu m-ar mira deloc să urmeze la rând un nou scrutin, legat de parlamentul unicameral (altă idee dragă maselor), fie şi numai pentru a-l mai amâna o tură pe cel cu suspendarea, dacă se va mai ajunge vreodată până acolo.

Deocamdată constat că nimeni nu prea mai ştie care sunt prevederile Legii referendumului. O mulţime de amendamente sunt fie gata adoptate, dar fac obiectul unor plângeri depuse la Curtea Constituţională, fie sunt adoptate într-o singură Cameră, fie sunt numai în stadiul de proiect. Aşa se face că nu-i mai e nimănui limpede dacă pentru validare trebuie în continuare să se prezinte jumătate plus unul din numărul celor incluşi pe listele electorale, ori dacă prevederea care interzice organizarea lor cu mai puţin de şase luni (trei, după unii) înaintea oricăror alegeri, inclusiv cele pentru Parlamentul European, este încă în vigoare.

Pe lângă faptul că acestea din urmă par oricum sortite să nu se mai ţină la data stabilită iniţial, în luna mai, observăm că, mai ales dacă povestea cu cele şase luni e valabilă, eventualul scrutin pentru demitere devine aproape imposibil de strecurat în calendarul supraîncărcat, numai dacă nu se va organiza în plin sezon estival (cu efecte lesne de ghicit) sau dacă nu vom renunţa complet la euroalegeri anul acesta, ceea ce va atrage mânia autorităţilor de la Bruxelles.

Şi aş mai avea o nedumerire. Presupunând că votul uninominal se impune în urma referendumului, validat într-un fel sau altul, el va fi obligatoriu şi pentru alegerile europene? Şi dacă da, cum se va reuşi într-un răstimp inevitabil foarte scurt elaborarea unei legi electorale corespunzătoare? Fiindcă altminteri riscăm să intrăm în noi polemici interminabile, politicienii acuzându-se unii pe alţii că nesocotesc voinţa populară, cu atât mai mult cu cât rezultatul unui referendum are, conform prevederilor constituţionale, caracter de lege.

Un lucru e cert: mişcarea de alaltăieri a preşedintelui va avea consecinţe încă mai ample şi mai complicate decât am fi fost înclinaţi să credem!