DESPRE “NECESITĂŢI”

De departe nu doar cel mai cretin argument, că asta e o formă de relativizare care nu exclude posibilitatea ca restul să fie grozave, iar acesta doar un pic mai slab, ci chiar absolut cretin, şi tocmai de aceea şi cel mai folosit de pedelişti în a justifica – cel puţin până ieri seară, când am impresia că problema s-a tranşat într-un fel, fără să-mi fie prea limpede şi care – necesitatea plafonării indemnizaţiilor pentru mame la o valoare universală mică şi fără vreo legătură cu venitul anterior este acela că, indiferent de familiile din care provin, şi cât au muncit părinţii tocmai ca să le asigure un trai mai bun, toţi copiii au fix aceleaşi necesităţi!

Adică, l-aş înţelege pe acela că, după ce a fost prăduit de lăcustele portocalii, bugetul pur şi simplu nu mai are destui bani şi pentru a sprijini natalitatea, l-aş înghiţi, cu noduri, până şi pe ăla de factură socialist-comunistă că nu e “echitabil” ca unii copii să primească mai mult, iar alţii mai puţin, dar să invoci, nu ca în comunism, ci mai curând ca în comuna primitivă, “necesităţile”, care, chipurile, ar fi aceleaşi pentru toţi oamenii, de vreme ce nu-s unii şoareci şi alţii elefanţi, şi, una peste alta, se hrănesc cu cantităţi similare şi cam din aceleaşi produse, dacă nu-i pui la socoteală pe ăia de la balamuc, care ar mai putea ronţăi şi vreun picior de scaun sau un abajur de veioză, mi se pare prea de tot! Sau măcar dacă mi-ar explica un îmbuibat de-ăsta de la putere de ce necesităţile lui de parlamentar cu câteva mii de lei salariu, pe lângă ce fură, ar fi mai mari decât cele ale unui bătrân pensionar bolnav, care dă numai pe medicamente venitul său de câteva sute, în curând impozitate şi alea.