Într-o țară năpădită de maneliști și alți amatori
de „folclor autentic”, nici nu-i de mirare că o piesă aproape bună, și în orice
caz originală, ieșită din tiparele obișnuitelor lălăieli difuzate pe posturile
de radio, la terasele de mahala și prin festivalurile Nespus de proaste, precum
„D.G.T. (Off and On)” a lui Theodor Andrei, câștigătorul selecției naționale
pentru Eurovision 2023, adună cohorte de „hateri” (termenul le aparține, dar,
desigur, îl utilizează doar când vorbesc despre... alții), dovadă a minunatei
diversități ce caracterizează specia umană, unde indivizii se află pe diferite
trepte ale scării evoluției. Mai uimitor e cum, după ani și ani, încă de pe la
„Tornero” și „Let Me Try”, cu paranteza de tristă amintire „Moment of Silence”,
care a câștigat, în mod la fel de fericit și surprinzător, dar... n-a mai
participat România, că așa e norocul nostru, s-au aliniat planetele și voturile
publicului, iar Faur și Moculescu au lipsit, pesemne, din țară, de am reușit să
nu trimitem (și) la Liverpool vreo catastrofă pseudomuzicală cu adevărat reprezentativă.
Cum însă până la startul ediției internaționale mai sunt trei luni
întregi, mă aștept ca, în proasta tradiție mioritică, să se petreacă
tot soiul de alte nenorociri și să apară, de pildă, prin TVR, niscai indivizi
cu putere de decizie care să considere ba că fetele din „show” sunt prea
dezbrăcate, ba că e de porc să se cânte (și) în română (despre curentul acesta
inimaginabil de stupid am scris pe larg de nenumărate ori), ba că solistul are
părul prea lung, ba că e indecent să-și smulgă hainele până la piele și să
lanseze nedemne mesaje antirăzboinice într-o lume în care abia ce s-a instaurat
pacea deplină între popoare (da, ca o dovadă că unii efectiv nu știu pe ce lume trăiesc, am văzut și un imbecil de Facebook care se
arăta revoltat că „în 2023” s-a venit cu desuetul „Make love, not war”!), ba că, în general, piesa e
prea-prea și foarte-foarte și ar mai trebui prelucrată pe ici, pe colo, prin
părțile esențiale, doar cât să sune și ea ca o manea sadea. Ori, de ce nu?, în
caz că nimic din toate astea nu funcționează întru „îmbunătățirea” până la kitsch
a producției pentru a o aduce la „standardele moderne”, să se apeleze la vechea
metodă și TVR să nu-și achite taxa de participare, obținând excluderea din
concurs, spre satisfacția celor care și-așa tot trâmbițează de ani de zile că
nu se se mai uită la Eurovision și că am face bine să ne retragem definitiv,
dar cumva parcă tot știu de fiecare dată ce și cum (nu) ar fi trebuit să se
întâmple.
După cea dintâi ascultare a celor douăsprezece piese calificate în finala
națională Eurovison 2023, prezentate de TVR, pe YouTube, într-un format parcă de
pandemie, cu înregistrări făcute prin băile și sufrageriile concurenților, eram
înclinat să spun că ar fi în interesul nostru, în termeni de mândrie patriotică
și așa mai departe, pentru a nu ne face de râsul Europei (și) în materie de
(anti)talent muzical, ca anul acesta să zicem pas și să nu ne prezentăm la
startul propriu-zis, internațional, al concursului, în semifinala în care
suntem repartizați. Ce-i drept, audiția mea, în principiu destul de aplicată,
efectuată cu maximă atenție, a fost grevată serios de un puternic atac de
panică, declanșat după primele vreo trei piese realmente catastrofal de proaste,
când am înghițit, sau cel puțin am avut via senzație că am făcut-o, un os de
pește (sigur, chiar mâncam pește, deci nu era vorba de un acces așa grav de
paranoia!), care – spaima vieții mele – părea să mi se fi oprit în gât. M-am mai
liniștit, cât de cât, abia după vreo jumătate de pâine înghițită mai degrabă pe
nemestecate și alte câteva melodii, care, mai ales în aceste circumstanțe
dramatice, când eram preocupat să dau ture de disperare prin casă și cantități pantagruelice
de ce lichide aveam la-ndegură (inclusiv niscai vin alb, care poate să fi avut
și el de-a face cu ce s-a petrecut în continuare) pe gât, mi s-au părut la fel
de sinistre ca și primele.
Conștient, însă, de posibila alterare a senzațiilor mele, am avut ambiția
să reiau procesul de evaluare (care, în atari condiții, a devenit, desigur, mai
degrabă unul de băsistă REevaluare) și am avut plăcuta surpriză să descopăr
nu mai puțin de patru piese aproape rezonabile, după cum urmează (în ordinea inversă a preferințelor mele):
4. Maryliss – „Hai, vino!” (Un soi de country, cântat în limba română, ceea
ce din punctul meu de vedere e un mare plus, principalul minus fiind, în
schimb, vocea spartă a solistei).
3. Andrei Duțu – „Statues” (Pe un format muzical destul de standard-banal,
dar care poate asigura un loc pe la mijlocul clasamentului unei finale
internaționale, că s-au mai văzut cazuri).
2. JaxMan (Erin Dăneț) – „Bad & Cool” (Dacă nu e de-a dreptul plagiată
după una din piesele care au triumfat în edițiile trecute – un nene danez sau
norvegian, parcă? –, sigur e pe calapodul ei – gen omul și chitara –, dar cu
ceva schimbări de registru și ritm inspirate).
1. Amia – „Puppet” (Un fel de variantă decentă a mizerabilei piese din
Israel care a triumfat în 2018. Dacă e scoasă la lumină și solista, care în
așa-zisul clip e îmbrăcată mai degrabă ca pentru o întâlnire de afaceri, plus
un „show” adecvat, cred că poate face o figură... frumoasă.)
Adevărata revelație a fost însă aceasta:
Theodor Andrei – „D.G.T. (Off and On)”
O piesă energică, originală, cu
un text parțial în limba română și un solist care, cel puțin în clip, seamănă
izbitor cu actorul Paul Dano, e de atât de departe favorita mea, încât n-am
nicio îndoială că NU va câștiga, cum probabil n-o va face nici una din
celelalte patru, ci, probabil, una dintre cele mai proaste, ca de obicei.
Singura mea rază de speranță a răsărit când am aflat că solistul este relativ
cunoscut în lumea celor care prizează emisiunile gen „Vocea României” și „X Factor”
de pe la televiziunile comerciale.
ACTUALIZARE (la nici o oră de la postarea inițială): Tocmai am ascultat un alt set de înregistrări postate de TVR pe YouTube: cu excepția lui Theodor Andrei și a Amiei (care chiar e și drăguță!), toți ceilalți sună absolut înfiorător de prost (fals, gâtuit...) în regim de „voce live”!
Un roman de dragoste și lehamite despre o anchetă jurnalistică având ca subiect o serie de incidente dramatice petrecute în Bucureștiul ultimelor decenii tulburi.