SUPERSUPERLIGA

Personal, ca unul care, asemenea multora loviți acum de o stranie amnezie selectivă, eram viu, în putere și chiar interesat de fenomen (și) pe vremea când România avea, „la fel ca marile campionate de fotbal din Europa”, un sistem clasic, cu 18 echipe, dar cel puțin o treime din meciurile unei etape îl reprezentau blaturile, iar de pe la jumătatea returului, când deja se cunoșteau echipele retrogradate și, pe de altă parte, cele care urmau să joace în cupele europene, măcar șapte-opt, dacă nu spre zece formații, cele dintre locurile, să zicem, 5 și 15, bălteau, din lipsă de obiectiv, sau vindeau meciurile cui dădea o valiză cu bani mai îndesată, sunt un susținător fervent al actualului sistem cu doar 16 (era și mai bine când erau 14) echipe, cu play-off și play-out, înjumătățire de puncte și baraje pentru cupele europene, inclusiv între o echipă de play-off și una de play-out.

Cu toate astea, și dincolo de schizoidia celor care, pe de-o parte, criticau cu vehemență, de pildă, existența barajului dintre locurile 7 și 8 (1 și 2 din play-out), dar, pe de alta, la fel de absurd, se arătau revoltați că unele echipe nu au licență pentru Europa [ca și cum, de exemplu, femeile de serviciu din instituțiile lor (de media) ar trebui să aibă studii (superioare) cu care să poată ocupa oricând și funcția de director, altfel n-au ce căuta la muncă], astfel încât unele meciuri care ar fi fost decisive pentru ocuparea respectivelor locuri cu miză deveniseră... fără, mai degrabă amicale, mă amuzam zilele trecute amintindu-mi de vremurile când DNA căuta tot felul de noduri în papură politicienilor pentru a-i scoate de corupți, iar la un moment dat, un ministru era cercetat pentru că nu angajase „cu contract” muncitorii care-i renovaseră apartamentul, făcându-mă să-mi imaginez cât de în admirația noastră or fi fost cei de prin Germania și Suedia, închipuindu-și că marile cazuri de corupție fuseseră demult rezolvate și stârpite în România, de vreme ce se trecuse deja la chestii de o asemenea finețe, cam la fel cum acum, dacă CS U Craiova, locul 7 din campionat, i-ar învinge azi la baraj pe cei de la CFR Cluj și ar ajunge în Conference League (cazul fiind unul fericit, pentru că, în lipsa licențelor, putea să ajungă acolo ocupanta locului 9 sau 10!), niște europeni mai naivi ar trage concluzia, caraghios de eronată, că România are un campionat intern mai tare decât cele din Anglia, Germania sau Spania, de unde, chiar și în tot felul de situații speciale (ne)fericite, se califică în cupele europene doar cel mult locurile 5 și/sau 6.