PREMIUL LOCAL DE NESIMȚIRE

După cum fidelul meu cititor imaginar știe prea bine, în special din postările mele pe tema premiilor Oscar, nu sunt deloc un fan al „diversității” cu orice preț, însă chiar și așa, n-am putut să nu observ, cu prilejul anunțării nominalizărilor la, se pare, alt prestigios premiu literar de care nu auzisem (și chiar n-o spun cu ironie sau ceva, problema, în chestiunile astea, fiind categoric la mine, așa că mi-o asum cu bărbăție), cum nu auzisem nici de publicația care-l decernează, și anume Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” 2024, că nu mai puțin de șase dintre cele zece titluri selectate pentru „lista lungă” aparțineau, deja, unei altminteri foarte cunoscute și respectate edituri... concitadine cu cotidianul (în timp ce alte două erau din Chișinău, ceea ce mi se pare că pune și mai tare la îndoială termenul „Național” din pompoasa titulatură a distincției), după care, pe „lista scurtă”, comunicată cu surle, trâmbițe și ceva elemente derutante pentru mine, fiindcă aveam impresia că finaliștii – care, coincidență sau, mai degrabă, nu, sunt cu toții „prieteni” de-ai mei de pe Facebook – doar își strigă în postarea mare, ca de obicei, în mod repetat până la obsesie, triumfurile, fie și parțiale, asupra concurenței din branșă, fără să realizez inițial că era vorba de (încă) o triere preliminară, ca la marile evenimente internaționale de genul concursului Eurovision, de „diversitate” s-a ales praful de tot, transformându-se fără nicio jenă într-o unicitate și unanimitate de tip PCR, pentru că toți cei cinci rămași – altminteri meritorii, n-am nicio îndoială (dar, trebuie să admit și asta, nici vreun termen de comparație sau ceva, fiindcă nu i-am citit nici pe ei, nici pe alții) – aparțin aceleiași edituri din același oraș cu organizatorul.

Tocmai când mă mai liniștisem puțin, încercând să-mi spun că, totuși, în ciuda tot mai deselor și mai concretelor evidențe cu aspect de dovezi apărute în ultimul timp, de când urmăresc și eu fenomenul, nu e nimic adevărat nici în ideea, susținută de tot mai multe guri rele, că scriitorii afiliați la respectiva editură alcătuiesc un soi de – pardon de expresie – gașcă, promovându-se nu doar fiecare pe sine însuși, ci și, lucru lăudabil câtă vreme nu e făcut sub obligativitatea vreunui contract semnat odată cu cel pentru publicarea cărților, ei între ei, pentru că, la urma urmelor, e natural să devină, mai devreme sau mai târziu, prieteni, dacă nu și încuscriți (există cazuri!), dat fiind că se văd nu doar, presupun, pe holurile editurii, când vreunul vine să-și depună manuscrisul, iar altul tocmai iese dintr-un birou după ce a dat „bun de tipar”, ci și pe la standurile de la târgurile de carte, și nici (așadar nu e nimic adevărat, despre asta vorbeam) în zvonurile defăimătoare și sentimentele false ale unora din interior că întreaga lume literară autohtonă e fragmentată în tot felul de clici, coterii, frății, cumetrii etc., pe baza cărora se acordă și premiile de felul celui de mai sus, se scriu cronici favorabile sau... dimpotrivă, se propun și se votează în funcții de maximă (i)responsabilitate, de pildă pe la Institutele Culturale din lume, și așa mai departe, citesc chiar în ziarul cu pricina, pe pagina dedicată premiului, declarația unuia dintre membrii juriului, care își exprima satisfacția deplină față de nominalizări și nominalizați, fiindcă titlurile sunt „unul și unul” (ciudată alegere de cuvinte!), astfel încât indiferent care va câștiga va fi perfect, dar care membru al juriului este, pe lângă că și el „prieten” cu mine pe Facebook, și unul din membrii de vază ai – pardon de expresie – găștii amintite, scriitor cu o mulțime de cărți publicate la fix aceeași editură din același oraș cu același ziar care decernează același premiu care va fi, evident, înmânat unui alt (indiferent care) scriitor de la fix aceeași editură din același oraș cu același ziar care decernează... (în fine, ați prins ideea), lucru care, dacă s-ar fi petrecut într-o instituție de stat, ar fi fost, pe bună dreptate, blamat cu spume la gură de mai toți cei implicați (fiindcă pe majoritatea îi și știu cu înclinații „profund democratice” și „de dreapta”, pe care le împărtășesc și eu, doar că ei sunt cam din ramura pupincurist băsistă a „dreptei” românești), indiferent câte „argumente” li s-ar fi adus că, de pildă, nepotul sau ginerele sau soțul sau vărul sau chiar fostul coleg de bancă dintr-a opta angajat drept consilier (eventual onorific și pro bono) sau șef de departament de vreun ministru (pesedist!) în instituția condusă de el este cât se poate de competent, are studii la școli dintre cele mai înalte și a absolvit cursuri de perfecționare și de prestigiu occidentale, exact așa cum și în cazul nostru scriitorii nominalizați se prea poate să fie de maximă valoare, iar cărțile lor niște capodopere, astfel încât n-ar avea nicio importanță că un membru al juriului (pe ceilalți nu-i știu, așa că nu mă pronunț) este, practic, colaborator remunerat al aceleiași edituri câștigătoare a premiului acordat de juriul din care face parte..., fiindcă tot nepotism se numește și e tot pe bază de pile, cunoștințe și relații, plus interese materiale, iar amănuntul că acolo (la minister) ar fi pe bani publici, în timp ce aici (la ziar/editură) e pe unii privați (admițând că un premiu literar, fie și neînsoțit de vreo recompensă financiară propriu-zisă, poate spori vânzările cărții respective și, în consecință, încasările editurii) nu schimbă lucrurile decât poate din perspectivă legală, nu și morală.