Pentru că, deși am boscorodit aproape zilnic, vorbind de
unul singur sau, mai rar, cu soția prin casă și certându-mă aprig, zgomotos și,
foarte probabil, alarmant pentru vecini cu televizorul (mai ales că pe acesta
îl țin de obicei cu sonorul în surdină sau chiar îl ascult la căști, din camere
aleatorii, în care nu se află, gen baia sau bucătăria), n-am mai scris de
foarte multă vreme, așa că s-au adunat o grămadă de subiecte, o să le tratez
cam de-a valma, pe puncte, cum obișnuiesc (nu doar) în astfel de situații,
fiindcă altfel ar ieși măcar vreo duzină de articole, întinse, dacă le-aș posta
zilnic, până pe la primăvară, când unele dintre teme vor fi fost de mult uitate, reversul medaliei fiind că acum va ieși probabil un text cât
o jumătate întreagă de ditamai romanul.
1. Unul dintre cele mai caraghios de neimportante, dar
intense și, cumva, la vremea lui, arzătoare a fost scandalul prilejuit de
faptul că Paula Seling s-a adresat, ca invitată la finala națională a concursului
Eurovision din Moldova, publicului cu un termen de proveniență rusească, cu
conotații... de toate felurile, inclusiv unele, cică, ironice, dar care, în mod
absolut vădit pentru orice ființă cât de cât alfabetizată funcțional și în
ciuda unor păreri altfel perfect avizate, de moldoveni refugiați definitiv în
patria-mumă și pe lista mea de prieteni de pe Facebook, în accepțiunea ei avea
încărcături pozitive (un soi de „felicitări!”), dat fiind că și până atunci
fusese extrem de politicoasă și chiar călduroasă față de gazde, ceea ce mă face
să mă întreb (evident retoric, pentru că de fapt n-am nicio îndoială) ce gâlceavă
ar izbucni dacă, vreodată, un invitat de seamă pe scena vreunui festival sau
concert de la noi, gen, să zicem, André Rieu (că tot pare la modă, n-am înțeles
de ce) sau unul de-ăla de pe la Untold, s-ar adresa mulțimii, vrând să fie
simpatic, „de gașcă”, cu o expresie de genul „Mișto concert, București/Cluj!”,
când cohorte de puriști și megaspecialiști în lingvistică se vor strădui să ne
convingă că, practic, ne-a făcut țigani, dată fiind etimologia termenului. Mai
mult chiar n-are rost să comentez, fiindcă, la fel ca oricând, cei suficient de
inteligenți au înțeles pe deplin ce vreau să spun, iar pentru cei...
insuficient, n-aș putea să explic pe înțelesul lor nici până mâine-dimineață. #miștoțarăpăcatcăelocuită
2. În chestiunea organizației inventate peste noapte de
Donald Trump, „Consiliul Păcii” (?!), în care i-a invitat într-o zi de luni pe
liderii de țări să se alăture în ziua următoare de miercuri, am să folosesc tot
o analogie (procedeu la care o să mai tot apelez, pentru că mi se pare ușor de
înțeles și pentru cei mai... insuficient..., de care vorbeam mai sus), fiindcă
e ca și cum eu m-aș duce acum la vecina mea de la etajul șase (care chiar e
drăguță și singurică, dar putea să fie și doar drăguță și de-a dreptul măritată
și cu cinci copii), pe care, e adevărat, o știu (și mă știe) de vreo douăzeci
de ani, că ne mai întâlnim la lift și pe la ședințele de bloc, și poate am și
schimbat în total cam tot atâtea vorbe, gen „bună ziua!”, „bună seara!”,
„sunteți de acord să înlocuim clanța de la ușa de jos cu banii din fondul de
rulment al asociației?”, și i-aș zice, într-o bună zi de, poate, joi, „te aștept,
sâmbătă, la primăria de sector, să ne căsătorim”, încât îmi imaginez că ar fi
puțin... puțin spus nedumerită, dar, firește, (DOAR) fiindcă e femeie
politicoasă, nu m-ar trimite direct la un psihopupu și probabil nici nu m-ar
refuza pe loc, fără echivoc și pe cât de tăios aș merita, ci... ar cere un fel
de termen de gândire, adică fix ce a
făcut Nicușor Dan, de pildă, în cazul nostru concret (dar mai aberant decât cel
imaginar!), în speranța că inițiatorul propunerii își va mai veni în fire și
minți. #cerereînsclavie
3. Poate cel mai fascinant lucru privitor la ce se întâmplă
de un an încoace în lume, după alegerea lui Donald Trump în funcția de
președinte al SUA, este cum există unii oameni care, după ce la vremea
respectivă săreau în sus de bucurie și ne explicau ce mari nenorociri s-ar fi
abătut asupra omenirii dacă ar fi câștigat Joe Biden sau „Cămila” Harris, își
iau acum câte o morgă serioasă, de oameni pătrunși de propria lor importanță pe
planetă, și se arată „absolut siderați” de faptul că, de pildă, în România viețuiesc,
chipurile, cetățeni mai interesați de „mărunțișurile” cotidiene care se petrec aici, „pe Cocioc”, gen creșteri de taxe,
concedieri, tăieri de salarii și tot felul de astfel de „reforme”, când
„situația în lume este extrem de gravă” și „ne pândesc pericole nebănuite”, de
parcă nu smintitul lor favorit ar sta la originea tuturor tulburărilor actuale,
iar ei – printre care chiar un prieten bun al meu, cu care discutam fix în
preajma revelionului 2025 și îmi spunea că nu există niciun pericol de
dispariție pentru NATO; că despre Groenlanda... mai trebuie să se documenteze,
iar Canada (tema în vogă atunci) e și firesc să fie alipită de SUA! – erau cei
care încercau să ne convingă că va fi raiul pe Pământ cu Trump drept „lider al Lumii
libere”! #fericedeceicareaumereudreptate
4. După lupte seculare care au durat câteva săptămâni – dar,
ce-i drept, nu e deloc sigur că nu vor continua, în ciuda (sau, mai degrabă,
tocmai datorită) asigurărilor date de Trump că, măcar, nu va folosi forța militară
pentru a obține Groenlanda – președintele american, în urma unor negocieri
intense și deosebit de măiestre, asezonate cu amenințări deloc voalate de
război sângeros, a obținut tot ce... avea deja, respectiv permisiunea de a
trimite oricâte trupe americane în Groenlanda și de a construi orice sistem de
apărare dorește, inclusiv „Domul” acela faraonic, pentru a se asigura că insula
nu e – vorba autorului – furată de alții, fiindcă, din câte am înțeles din
declarațiile oficialilor danezi și groenlandezi, americanii au avut acolo
dintotdeauna libertate totală de mișcare, bașca nenumărate baze militare din
care au lăsat, prin propria lor voință, numai una [ceea ce, probabil, la
vremea „retragerilor” respective, i-a făcut pe localnici să suspine amarnic și
chiar să jelească, așa cum o facem noi după ce ne-au plecat 1000 de militari
americani și cum am face-o, desigur (și vorbesc foarte sincer, eu fiind
dintotdeauna un susținător fervent al prezenței militare americane în România),
dacă, de pildă, ar părăsi de tot baza de la Kogălniceanu!], dar, ce-i drept, pare
că va lipsi în continuare din dosărelul cu acte de bază al locatarului de la
Casa Albă de nebuni certificatul de proprietate asupra insulei. #rămânecumaustabilit
5. Tot așa, după patru ani de lupte sângeroase între Rusia
și Ucraina, și un an întreg de negocieri pentru pace conduse de către
președintele Trump cu multă abilitate, insistență, uneori amenințări fățișe, dar
și urmate adestea de declarații triumfaliste, în sfârșit absolut toate
puntele de pe lunga listă a chestiunilor aflate în dispută au fost rezolvate, cu excepția unuia singur: cel
pentru care a izbucnit războiul! #meșterulstricătot
6. Nu știu dacă nu cumva și eu îmi iau informațiile mai noi
despre fanii lui Trump, și în legătură cu felul cum justifică aceștia orice
nebunie a sa, din prea puține surse, mai precis una singură cu adevărat
publică, însă, după ce respectivul numai că nu ne-a adus argumente istorice
conform cărora Erik cel Roșu, descoperitorul sau întemeietorul sau primul
locatar al Groenlandei, se trăgea dintr-un trib de amerindieni sadea, gen apași sau comanși, mai nou ne tot povestește că americanii ar fi, practic, deținătorii
de drept ai insulei, datorită faptului că în Al Doilea Război Mondial au
apărat-o sau eliberat-o de nemți, practic ocupând-o, numai că, de proști și
cinstiți ce au fost ei cândva, au și returnat-o danezilor, pe care, de altfel,
conform aceleiași surse, de asemenea i-au eliberat de nemți, că era vai de mama
lor, ceea ce, de altfel, din punctul meu de neofit de vedere, s-a întâmplat cu
mai toată Europa, în frunte cu Franța, Italia și, mai cu seamă, Germania (de
Vest), bașca Japonia, fiindcă... așa s-a scris istoria, în sensul că americanii
ne-au scăpat de naziști, doar că, pe (I)logica sursei amintite, Donald Trump ar
putea acum să regrete și, mai cu seamă, să revendice cam orice teritoriu pe
care s-a aflat US Army, când, de fapt, logica de om rațional spune că aliații
de nădejde intră pe teritoriul unui stat prieten doar pentru a-l scăpa de
dușman, după care se retrag cuminței de acolo, fără să aibă pretenții (și cu
atât mai mult peste zeci de ani) să îl cumpere sau să-l capete pe de-a moca sau
să-l ia cu forța (militară). #aufostodatăamericanidetreabă
7. Oarecum în aceeași lumină de mai sus, din punctul unora
de vedere presupun că ar fi cât se poate de legitimă o eventuală pretenție a
lui Donald Trump de a obține, într-un fel sau altul, dar mai cu seamă pe bază
de târg de negustor (NE)cinstit, prin cumpărare pe bază de amenințare cu forța,
Scoția, mai ales că se cam și trage din partea locului, așa că sigur va găsi și
ceva certificate de moștenitor pe vreo primă bucățică de pământ (înțeleg că deja
deține și ceva terenuri de golf!), iar Scoția, după cum știe orice realizator
de televiziune cu pretenții de istoric eminent, nici n-a făcut dintotdeauna
parte din Marea Britanie, cum n-a făcut Groenlanda din Danemarca, ci e mai
degrabă o „componentă” a UK, la fel cum, de asemenea, cică ar fi acum marea
insulă arctică o „componentă” a regatului nordic, plus că ambele „teritorii” au
parlamente proprii și alte forme de autonomie. Asta apropo de analogii, că tot
vă amenințam cu ele, iar cea cu Dobrogea, făcută de nu știu cine când a fost
treaba cu Simion care înfuleca dintr-un tort cu Groenlanda glazurat/ă cu
steagul american, i-a părut istoricului amator deplasată, că poate era mai bună
una cu Transilvania, despre care mă și întreb dacă statul român are vreo hârtie
la mână că i-ar aparține de drept, mai ales că și Tratatul de la Trianon a cam
fost făcut praf în Al Doilea Război Mondial, iar constituțiile naționale nu
cred că se pun, dar în lumina celor tocmai întâmplate și argumentate tâmp de
Martorii lui Trump, acesta ar putea să revendice măcar baza aia de la
Kogălniceanu, eventual tot cu întreaga Dobroge la pachet. #dobrogeapământamerican
8. Revenind și la „mărunțișurile de pe Cocioc”, mă gândeam
cum niște descreierați de pupincuriști nicușoriști, în demența lor de a ridica
osanale conducătorului iubit, pot da apă la moară descreieraților de
„suveraniști”, pupincuriști ai lui Simion și Georgescu, așa cum a făcut recent
o prietenă de-a mea de pe Facebook cu nume (de familie) de specie de pești,
care, într-un lung text cu veleități de seriozitate și chiar pedanterie, pentru
a-i înfiera cu mânie progresistă pe adversarii politici care, de pildă, se trag
de șireturi cu „Ursula”, dar îl și beștelesc pe idolul ei politic și de viață,
în chiar primul paragraf, început cu un tradițional „Pentru a-i face să
înțeleagă și pe....”, spune o enormitate care m-a făcut să nici nu pot trece la
măcar al doilea, exprimându-se în sensul că toți cei care îl contestă pe
Nicușor Dan au încă nouă ani (?!) pentru a se obișnui cu faptul că e
președinte, ceea ce mă face și pe mine să mă întreb, aproape serios, dacă
acesta este planul, respectiv să nici nu se mai organizeze alegeri
prezidențiale peste cinci ani (în fine, patru și jumătate), dacă tot s-au
anulat cum s-au anulat cele din 2024, noul eventual pretext fiind – deși n-aș
vrea să le dau idei genial de criminale amatorilor! – că suntem (DIN NOU?) sub
asediul rușilor într-un război hibrid, iar cum în război – după cum se vede și
în Ucraina, dar este și firesc – nu se pot organiza alegeri, mai mergem măcar
încă un mandat întreg cu Nicușor, după care mai vedem, așa că să nu se mire
doamna cu origini piscicole dacă va fi masiv citată de către televiziunile
putiniste pentru a se demonstra complotul asupra României pus la cale de
forțele soroșiste și așa mai departe. #idioțiticăloșiversusticăloșiidioți/#toțioapășiunpământ
9. Cred că aș mai fi vrut să spun ceva și despre acordul cu
Mercosur, dezbătut pe cât de intens, pe atât de tardiv, și în legătură cu care
am auzit nesfârșit de multe enormități, dar... nici măcar nu le mai țin minte,
poate cu excepția stupidei sugestii făcute de un alt pupincurist odios al noii
ocârmuiri, și anume ca și fermierii de la noi să folosească substanțe
interzise, pentru a deveni astfel competitivi în materie de prețuri cu cei din America
de Sud, idee ce denotă cel mai cras habarnism, pentru că tocmai despre asta e
vorba, și anume că la noi se realizează efectiv controale LA SURSĂ, astfel
încât e practic imposibil să trișezi, riscând pedepse aspre, în timp ce acolo
NU se fac deloc, iar controalele alea, și-așa aleatorii, pe produsele finite
sunt frecții la picior de lemn, pentru că nu au practic nicio eficiență chiar
și dacă ar putea fi implementate pe o scară suficient de largă și... fără
costuri suplimentare. A, da, și uimirea mea că nu a adus nimeni, nicăieri, în
discuție niște exemple cel puțin interesante pentru orice dezbatere pe această
temă, și extrem de bine-cunoscute (gen... analogii), cum sunt roșiile turcești
și usturoiul chinezesc: ieftine, proaste, dubioase și care au înlocuit deja,
aproape în totalitate, produsele autohtone, infinit mai gustoase. Urmează puiul
brazilian, vita argentiniană, soia de nu știu unde și așa mai departe, dar, slavă
doamnei Ursula, poate se ieftinesc cafeaua și bananele. #maivorbimpestecinciani
10. În fine, în loc de post-scriptum, aș face o
sugestie administrației prezidențiale de la noi, cât se poate de serioasă, fără
a vrea să jignesc pe nimeni sau ceva, și anume să-și ia, pe lângă mulți alți
consilieri cu adevărat competenți în materie de politică externă (fiindcă, după
cum s-a demonstrat prin NEparticiparea lui Nicușor Dan la Davos, actualii sunt
varză), și un psiholog sau de-a dreptul psihiatru, pentru a gestiona în mod
corespunzător relația cu SUA, dat fiind că numai un astfel de profesionist ar
putea încerca să anticipeze, cât de cât, mișcările altminteri browniene ale
liderului de la Casa Albă. #triluliluninonino
