SCURT PE ZECE
Pentru că, deși am boscorodit aproape zilnic, vorbind de unul singur sau, mai rar, cu soția prin casă și certându-mă aprig, zgomotos și, foarte probabil, alarmant pentru vecini cu televizorul (mai ales că pe acesta îl țin de obicei cu sonorul în surdină sau chiar îl ascult la căști, din camere aleatorii, în care nu se află, gen baia sau bucătăria), n-am mai scris de foarte multă vreme, așa că s-au adunat o grămadă de subiecte, o să le tratez cam de-a valma, pe puncte, cum obișnuiesc (nu doar) în astfel de situații, fiindcă altfel ar ieși măcar vreo duzină de articole, întinse, dacă le-aș posta zilnic, până pe la primăvară, când unele dintre teme vor fi fost de mult uitate, reversul medaliei fiind că acum va ieși probabil un text cât o jumătate întreagă de ditamai romanul.
1. Unul dintre cele mai caraghios de neimportante, dar intense și, cumva, la vremea lui, arzătoare a fost scandalul prilejuit de faptul că Paula Seling s-a adresat, ca invitată la finala națională a concursului Eurovision din Moldova, publicului cu un termen de proveniență rusească, cu conotații... de toate felurile, inclusiv unele, cică, ironice, dar care, în mod absolut vădit pentru orice ființă cât de cât alfabetizată funcțional și în ciuda unor păreri altfel perfect avizate, de moldoveni refugiați definitiv în patria-mumă și pe lista mea de prieteni de pe Facebook, în accepțiunea ei avea încărcături pozitive (un soi de „felicitări!”), dat fiind că și până atunci fusese extrem de politicoasă și chiar călduroasă față de gazde, ceea ce mă face să mă întreb (evident retoric, pentru că de fapt n-am nicio îndoială) ce gâlceavă ar izbucni dacă, vreodată, un invitat de seamă pe scena vreunui festival sau concert de la noi, gen, să zicem, André Rieu (că tot pare la modă, n-am înțeles de ce) sau unul de-ăla de pe la Untold, s-ar adresa mulțimii, vrând să fie simpatic, „de gașcă”, cu o expresie de genul „Mișto concert, București/Cluj!”, când cohorte de puriști și megaspecialiști în lingvistică se vor strădui să ne convingă că, practic, ne-a făcut țigani, dată fiind etimologia termenului. Mai mult chiar n-are rost să comentez, fiindcă, la fel ca oricând, cei suficient de inteligenți au înțeles pe deplin ce vreau să spun, iar pentru cei... insuficient, n-aș putea să explic pe înțelesul lor nici până mâine-dimineață. #miștoțarăpăcatcăelocuită
2. În chestiunea organizației inventate peste noapte de Donald Trump, „Consiliul Păcii” (?!), în care i-a invitat într-o zi de luni pe liderii de țări să se alăture în ziua următoare de miercuri, am să folosesc tot o analogie (procedeu la care o să mai tot apelez, pentru că mi se pare ușor de înțeles și pentru cei mai... insuficient..., de care vorbeam mai sus), fiindcă e ca și cum eu m-aș duce acum la vecina mea de la etajul șase (care chiar e drăguță și singurică, dar putea să fie și doar drăguță și de-a dreptul măritată și cu cinci copii), pe care, e adevărat, o știu (și mă știe) de vreo douăzeci de ani, că ne mai întâlnim la lift și pe la ședințele de bloc, și poate am și schimbat în total cam tot atâtea vorbe, gen „bună ziua!”, „bună seara!”, „sunteți de acord să înlocuim clanța de la ușa de jos cu banii din fondul de rulment al asociației?”, și i-aș zice, într-o bună zi de, poate, joi, „te aștept, sâmbătă, la primăria de sector, să ne căsătorim”, încât îmi imaginez că ar fi puțin... puțin spus nedumerită, dar, firește, (DOAR) fiindcă e femeie politicoasă, nu m-ar trimite direct la un psihopupu și probabil nici nu m-ar refuza pe loc, fără echivoc și pe cât de tăios aș merita, ci... ar cere un fel de termen de gândire, adică fix ce a făcut Nicușor Dan, de pildă, în cazul nostru concret (dar mai aberant decât cel imaginar!), în speranța că inițiatorul propunerii își va mai veni în fire și minți. #cerereînsclavie
3. Poate cel mai fascinant lucru privitor la ce se întâmplă de un an încoace în lume, după alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, este cum există unii oameni care, după ce la vremea respectivă săreau în sus de bucurie și ne explicau ce mari nenorociri s-ar fi abătut asupra omenirii dacă ar fi câștigat Joe Biden sau „Cămila” Harris, își iau acum câte o morgă serioasă, de oameni pătrunși de propria lor importanță pe planetă, și se arată „absolut siderați” de faptul că, de pildă, în România viețuiesc, chipurile, cetățeni mai interesați de „mărunțișurile” cotidiene care se petrec aici, „pe Cocioc”, gen creșteri de taxe, concedieri, tăieri de salarii și tot felul de astfel de „reforme”, când „situația în lume este extrem de gravă” și „ne pândesc pericole nebănuite”, de parcă nu smintitul lor favorit ar sta la originea tuturor tulburărilor actuale, iar ei – printre care chiar un prieten bun al meu, cu care discutam fix în preajma revelionului 2025 și îmi spunea că nu există niciun pericol de dispariție pentru NATO; că despre Groenlanda... mai trebuie să se documenteze, iar Canada (tema în vogă atunci) e și firesc să fie alipită de SUA! – erau cei care încercau să ne convingă că va fi raiul pe Pământ cu Trump drept „lider al Lumii libere”! #fericedeceicareaumereudreptate
4. După lupte seculare care au durat câteva săptămâni – dar, ce-i drept, nu e deloc sigur că nu vor continua, în ciuda (sau, mai degrabă, tocmai datorită) asigurărilor date de Trump că, măcar, nu va folosi forța militară pentru a obține Groenlanda – președintele american, în urma unor negocieri intense și deosebit de măiestre, asezonate cu amenințări deloc voalate de război sângeros, a obținut tot ce... avea deja, respectiv permisiunea de a trimite oricâte trupe americane în Groenlanda și de a construi orice sistem de apărare dorește, inclusiv „Domul” acela faraonic, pentru a se asigura că insula nu e – vorba autorului – furată de alții, fiindcă, din câte am înțeles din declarațiile oficialilor danezi și groenlandezi, americanii au avut acolo dintotdeauna libertate totală de mișcare, bașca nenumărate baze militare din care au lăsat, prin propria lor voință, numai una [ceea ce, probabil, la vremea „retragerilor” respective, i-a făcut pe localnici să suspine amarnic și chiar să jelească, așa cum o facem noi după ce ne-au plecat 1000 de militari americani și cum am face-o, desigur (și vorbesc foarte sincer, eu fiind dintotdeauna un susținător fervent al prezenței militare americane în România), dacă, de pildă, ar părăsi de tot baza de la Kogălniceanu!], dar, ce-i drept, pare că va lipsi în continuare din dosărelul cu acte de bază al locatarului de la Casa Albă de nebuni certificatul de proprietate asupra insulei. #rămânecumaustabilit
5. Tot așa, după patru ani de lupte sângeroase între Rusia și Ucraina, și un an întreg de negocieri pentru pace conduse de către președintele Trump cu multă abilitate, insistență, uneori amenințări fățișe, dar și urmate adestea de declarații triumfaliste, în sfârșit absolut toate puntele de pe lunga listă a chestiunilor aflate în dispută au fost rezolvate, cu excepția unuia singur: cel pentru care a izbucnit războiul! #meșterulstricătot
6. Nu știu dacă nu cumva și eu îmi iau informațiile mai noi despre fanii lui Trump, și în legătură cu felul cum justifică aceștia orice nebunie a sa, din prea puține surse, mai precis una singură cu adevărat publică, însă, după ce respectivul numai că nu ne-a adus argumente istorice conform cărora Erik cel Roșu, descoperitorul sau întemeietorul sau primul locatar al Groenlandei, se trăgea dintr-un trib de amerindieni sadea, gen apași sau comanși, mai nou ne tot povestește că americanii ar fi, practic, deținătorii de drept ai insulei, datorită faptului că în Al Doilea Război Mondial au apărat-o sau eliberat-o de nemți, practic ocupând-o, numai că, de proști și cinstiți ce au fost ei cândva, au și returnat-o danezilor, pe care, de altfel, conform aceleiași surse, de asemenea i-au eliberat de nemți, că era vai de mama lor, ceea ce, de altfel, din punctul meu de neofit de vedere, s-a întâmplat cu mai toată Europa, în frunte cu Franța, Italia și, mai cu seamă, Germania (de Vest), bașca Japonia, fiindcă... așa s-a scris istoria, în sensul că americanii ne-au scăpat de naziști, doar că, pe (I)logica sursei amintite, Donald Trump ar putea acum să regrete și, mai cu seamă, să revendice cam orice teritoriu pe care s-a aflat US Army, când, de fapt, logica de om rațional spune că aliații de nădejde intră pe teritoriul unui stat prieten doar pentru a-l scăpa de dușman, după care se retrag cuminței de acolo, fără să aibă pretenții (și cu atât mai mult peste zeci de ani) să îl cumpere sau să-l capete pe de-a moca sau să-l ia cu forța (militară). #aufostodatăamericanidetreabă
7. Oarecum în aceeași lumină de mai sus, din punctul unora de vedere presupun că ar fi cât se poate de legitimă o eventuală pretenție a lui Donald Trump de a obține, într-un fel sau altul, dar mai cu seamă pe bază de târg de negustor (NE)cinstit, prin cumpărare pe bază de amenințare cu forța, Scoția, mai ales că se cam și trage din partea locului, așa că sigur va găsi și ceva certificate de moștenitor pe vreo primă bucățică de pământ (înțeleg că deja deține și ceva terenuri de golf!), iar Scoția, după cum știe orice realizator de televiziune cu pretenții de istoric eminent, nici n-a făcut dintotdeauna parte din Marea Britanie, cum n-a făcut Groenlanda din Danemarca, ci e mai degrabă o „componentă” a UK, la fel cum, de asemenea, cică ar fi acum marea insulă arctică o „componentă” a regatului nordic, plus că ambele „teritorii” au parlamente proprii și alte forme de autonomie. Asta apropo de analogii, că tot vă amenințam cu ele, iar cea cu Dobrogea, făcută de nu știu cine când a fost treaba cu Simion care înfuleca dintr-un tort cu Groenlanda glazurat/ă cu steagul american, i-a părut istoricului amator deplasată, că poate era mai bună una cu Transilvania, despre care mă și întreb dacă statul român are vreo hârtie la mână că i-ar aparține de drept, mai ales că și Tratatul de la Trianon a cam fost făcut praf în Al Doilea Război Mondial, iar constituțiile naționale nu cred că se pun, dar în lumina celor tocmai întâmplate și argumentate tâmp de Martorii lui Trump, acesta ar putea să revendice măcar baza aia de la Kogălniceanu, eventual tot cu întreaga Dobroge la pachet. #dobrogeapământamerican
8. Revenind și la „mărunțișurile de pe Cocioc”, mă gândeam cum niște descreierați de pupincuriști nicușoriști, în demența lor de a ridica osanale conducătorului iubit, pot da apă la moară descreieraților de „suveraniști”, pupincuriști ai lui Simion și Georgescu, așa cum a făcut recent o prietenă de-a mea de pe Facebook cu nume (de familie) de specie de pești, care, într-un lung text cu veleități de seriozitate și chiar pedanterie, pentru a-i înfiera cu mânie progresistă pe adversarii politici care, de pildă, se trag de șireturi cu „Ursula”, dar îl și beștelesc pe idolul ei politic și de viață, în chiar primul paragraf, început cu un tradițional „Pentru a-i face să înțeleagă și pe....”, spune o enormitate care m-a făcut să nici nu pot trece la măcar al doilea, exprimându-se în sensul că toți cei care îl contestă pe Nicușor Dan au încă nouă ani (?!) pentru a se obișnui cu faptul că e președinte, ceea ce mă face și pe mine să mă întreb, aproape serios, dacă acesta este planul, respectiv să nici nu se mai organizeze alegeri prezidențiale peste cinci ani (în fine, patru și jumătate), dacă tot s-au anulat cum s-au anulat cele din 2024, noul eventual pretext fiind – deși n-aș vrea să le dau idei genial de criminale amatorilor! – că suntem (DIN NOU?) sub asediul rușilor într-un război hibrid, iar cum în război – după cum se vede și în Ucraina, dar este și firesc – nu se pot organiza alegeri, mai mergem măcar încă un mandat întreg cu Nicușor, după care mai vedem, așa că să nu se mire doamna cu origini piscicole dacă va fi masiv citată de către televiziunile putiniste pentru a se demonstra complotul asupra României pus la cale de forțele soroșiste și așa mai departe. #idioțiticăloșiversusticăloșiidioți/#toțioapășiunpământ
9. Cred că aș mai fi vrut să spun ceva și despre acordul cu Mercosur, dezbătut pe cât de intens, pe atât de tardiv, și în legătură cu care am auzit nesfârșit de multe enormități, dar... nici măcar nu le mai țin minte, poate cu excepția stupidei sugestii făcute de un alt pupincurist odios al noii ocârmuiri, și anume ca și fermierii de la noi să folosească substanțe interzise, pentru a deveni astfel competitivi în materie de prețuri cu cei din America de Sud, idee ce denotă cel mai cras habarnism, pentru că tocmai despre asta e vorba, și anume că la noi se realizează efectiv controale LA SURSĂ, astfel încât e practic imposibil să trișezi, riscând pedepse aspre, în timp ce acolo NU se fac deloc, iar controalele alea, și-așa aleatorii, pe produsele finite sunt frecții la picior de lemn, pentru că nu au practic nicio eficiență chiar și dacă ar putea fi implementate pe o scară suficient de largă și... fără costuri suplimentare. A, da, și uimirea mea că nu a adus nimeni, nicăieri, în discuție niște exemple cel puțin interesante pentru orice dezbatere pe această temă, și extrem de bine-cunoscute (gen... analogii), cum sunt roșiile turcești și usturoiul chinezesc: ieftine, proaste, dubioase și care au înlocuit deja, aproape în totalitate, produsele autohtone, infinit mai gustoase. Urmează puiul brazilian, vita argentiniană, soia de nu știu unde și așa mai departe, dar, slavă doamnei Ursula, poate se ieftinesc cafeaua și bananele. #maivorbimpestecinciani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu