MEDALIA DE AOLEU!

Pentru că tot citeam zilele trecute pe un blog analiza cuiva care nu înţelegea entuziasmul manifestat în mass-media pentru fiecare medalie, inclusiv de argint sau bronz, obţinută de sportivii noştri la Londra, de vreme ce ele nu asigură nici intrarea României în Schengen, nici reduceri de tarif la hotelurile din Europa pentru turiştii români şi nici măcar cine ştie ce imagine grozavă a ţării în lume (de parcă cerşetorii de pe străzile marilor capitale ar face una mai bună!), ieri, după ce m-am mai liniştit puţin după aurul Sandrei Izbaşa la sărituri, mă întrebam dacă nu cumva e cazul să-mi fac griji că americanii ne vor da dracului afară din NATO şi, în loc să-l abolească, vor înăspri regimul de vize, mai cu seamă că la ora aceea SUA tocmai erau depăşite de China în clasamentul pe medalii, iar o victorie (oricum pronosticată de toţi specialiştii) a gimnastei lor le-ar fi picat la ţanc. (În schimb, a picat gimnasta-n fund!) Sper să ne ierte de data asta!

Dar dacă despre rezultatele sportivilor voi mai vorbi probabil în zilele următoare, vreau să-mi aduc încă de pe-acum şi eu, alături de miloane de telespectatori, prinosul de înjurături la adresa (comentatorilor) TVR. Dincolo de nenumăratele şi, am senzaţia, ilegalele pauze publicitare DIN MIJLOCUL transmisiunilor – pe care, la urma urmelor, aş putea să le accept dacă măcar aş fi sigur că din banii strânşi în felul ăsta, adăugaţi celor din abonamente(!) şi de la buget(!), s-ar cumpăra drepturi EXCLUSIVE pentru marile evenimente (sportive), ca să nu trebuiască să mă abonez (şi) la Dolce dacă vreau să văd Campionatul European de fotbal, meciurile (mai bune) din Champions League sau transmisiuni decente de la Olimpiadă – comentatorii sunt absolut infernali. De incompetenţi pe ramurile de care se ocupă îi ştiam de mult, dar iată că nici după zece zile de stat (degeaba) la Londra pe banii contribuabililor n-au deprins măcar banala operaţiune aritmetică a adunării cu doi, nereuşind să facă distincţie între ora Angliei şi cea a României.

Cel mai elocvent exemplu în sensul ăsta este individul de la canotaj (cred că Sorin Hobana se numeşte), care, după ce că de-a lungul întregii competiţii ne-a strepezit urechile comunicându-ne aiurea, cu maximă acribie, la fiecare intermediar, timpii exacţi, la miime de secundă, ai tuturor echipajelor (într-una din puţinele discipline unde ei nici nu contează de fapt!), atunci când erau probe cu participare românească ne anunţa orele lor de desfăşurare de la faţa locului, lăsându-ne pe noi să facem, care cum putem, transformarea. Singura dată când l-am auzit încercând s-o facă singur, ne-a spus că proba începe la 13.30, ORA ROMÂNIEI, numai că... la Bucureşti era deja 14.00! Ba, la un moment dat s-a mai şi scuzat că e încurcat de ora GMT, care nu corespunde cu cea a Londrei, fiindcă şi acolo s-a trecut (de vreo patru luni, aş adăuga eu!) la ora de vară, aşa încât… bla, bla, bla... Rar mi-a fost dat să aud ceva mai penibil!