(DIN NOU DESPRE) SCUMP ŞI PROST VS. GRATIS ŞI BUN
Poate aş fi continuat şi astăzi să mă complac în dolce farnientele (sau, mai precis, amaro far… poate o să vă spun cândva ce-ul) ultimelor luni de nescris pe blog – mai ales că în Bucureşti e un cod galben spre portocaliu de ploi de să nu-l dai pe Băsescu afară din Palatul Cotroceni (fără măcar o umbreluţă cu pânza putredă şi plină de găuri) – dacă nu s-ar fi întâmplat să citesc pe blogul cunoscutului... ce-o mai fi el în ziua de azi Vlad Petreanu un text cu profunde valenţe moralizatoare despre cum ar prefera românii ticăloşiţi să pirateze filme artistice şi seriale, descărcându-le “de prin tot soiul de colţuri întunecoase ale netului”, în loc să le urmărească în condiţii perfect legale şi, chipurile, “practic gratis”, pe nenumăratele site-uri de profil din ţara noastră, în număr de vreo două, respectiv Voyo (că despre el era vorba, cu precizarea neconvingătoare a autorului că n-ar fi fost totuşi un material publicitar!).
Acum, toate bune şi frumoase, subiectul l-am abordat şi eu în câteva articole mai vechi, (scrise însă dintr-o perspectivă oarecum identică, dar de sens contrar), sunt, fireşte, de principiu, absolut de acord cu toţi cei care vor să descurajeze pirateria şi furtul de orice fel, numai că domnul Petreanu, recunoscând altminteri deschis că în general nu consumă ceea ce oferă site-urile respective, aducea drept argumente supreme două elemente întru totul eronate. Mai întâi acela că “marfa” piratată s-ar găsi din abundenţă pe piaţa legală din România, şi apoi că ea ar fi aproape gratis. Exemplele lui erau serialul “House of Cards”, unul din extrem de puţinele care, spre deosebire de sute altele (despre multe dintre ele telespectatorii români plătitori de HBO au putut afla din transmisiunea galei Premiilor Emmy, de chiar săptămâna trecută, prilej cu care s-au convins că nici măcar pe cele produse de respectivul canal nu le pot vedea în România, cel puţin în următoarele multe luni, dacă nu chiar ani sau vreodată, dar ăsta e relativ alt subiect) fac parte într-adevăr din jalnica ofertă Voyo şi faptul că ar fi plătit “doar” 7 euro + TVA un abonament (oricum promoţional, ţin să-i atrag atenţia!) pe 3 luni ca să-l vadă acolo, sumă care pentru un om care a lucrat ani de zile în televiziunile mogulilor o fi modică, dar pentru un tânăr cinefil (care vrea să vadă nu doar un singur serial, recomandat de cine ştie ce prieten snob) poate reprezenta o problemă. Asta ca să nu mai spun, cum am mai spus-o în vechile articole amintite mai sus, în ce hal se văd filmele şi serialele pe site-urile cu plată, spre deosebire de cele piratate, paradox tipic românesc şi el.
Pe scurt, la noi nici nu găseşti ce vrei, iar atunci când totuşi găseşti este scump şi la calitate foarte proastă. Sigur, în acest punct, s-ar putea (re)lansa o discuţie, oarecum absurdă în context, despre cât de (i)moral este furtul sau crima atunci când există justificări şi circumstanţe atenuante. Asta însă îmi aminteşte despre interminabilele mele conversaţii, uşor oligofrene, cu nişte amici “patrioţi”, care porneau de la premisa că românii sunt cel mai minunat popor de pe faţa pământului, iar după un milion de contraargumente irefutabile, pe care ei înşişi trebuiau să le accepte, sfârşeau prin a explica şi scuza infinitele lui defecte prin istoria sa plină de vicisitudini. Păi… ori… ori…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu