LA CINEMA CU CINEVA

Legat oarecum de textul precedent, pot să adaug că nu mai departe de ieri, cu un anume prilej semnificativ pentru mine, dar de neînsemnată importanţă pentru cititor, aşa încât nici nu-l mai enunţ şi cu atât mai puţin dezvolt pe-ndelete, am fost pus în situaţia de a-mi (re)aminti, în caz că uitasem (de mai multe ori) – şi o cam făcusem, la drept vorbind –, unul dintre motivele serioase şi obiective, pe lângă cele mărunte şi subiective, pentru care de câţiva ani încoace, bătând spre vreo cinci sau şase, cu o mică excepţie, în urmă cu vreo trei jumate, când, mânat de un nespecific mie acces de snobism şi unul mai caracteristic de curiozitate, am vizionat “Avatar”, în format 3D, la recent lansatul (pe-atunci) IMAX de la mallul din Cotroceni, am evitat să văd filmele la cinematograf, preferând să aştept îndelung şi (ne)răbdător (după caz) să iasă pe DVD (că Blu-ray-urile n-am la ce să le văd, iar casetele video s-au cam stârpit) sau de-a dreptul să vină la televizor (de preferat HBO, că-i în format HD), atunci când n-am putut să le obţin la timp, iar uneori chiar în avanpremieră absolută pe ţară, prin mijloacele înfierate de ieri-pomenitul Vlad Petreanu.

Pe lângă manifestările întotdeauna deranjante ale spectatorilor aflaţi în sală (ieri, de pildă, am avut marea baftă ca în afară de mine şi de însoţitoarea mea să nu mai fie decât doi, ceea ce ar fi fost şi-aşa mai mult decât suficient pentru o şuşoteală continuă din partea lor, numai că, din fericire, nu doar că nu erau împreună, dar se şi aşezaseră în colţuri diametral opuse, atât în raport cu noi, cât şi unul faţă de altul, aşa încât şi dacă or fi vorbit singuri, că nu m-ar mira, au fost acoperiţi de coloana sonoră destul de zgomotoasă a filmului, unul despre curse de maşini), imaginea este jalnică, neclară, cu subtitrarea “tremurată” până în pragul ilizibilului, amintind mai degrabă de “formatele” neoficiale CamRip sau TSRip, decât de cele DVDRip de pe internet (cunoscătorii ştiu despre ce băsmesc eu aici, iar ceilalţi n-au decât să se intereseze). Nu-mi dau seama dacă de vină e aparatura (lucru în mod normal puţin probabil, de vreme ce în general e nouă, judecând după momentul dării în funcţiune), incompetenţa celor care o mânuiesc sau faptul că în ţărişoara noastră amărâtă sunt aduse nişte copii mai ieftine şi, evident, mai proaste ale filmelor. Fiindcă, bun, pot să-nţeleg că o mai fi şi după sufletul omului, de mi s-or întâmpla toate numai mie, dar mă şi gândeam ieri că ar fi fost de-aşteptat ca în amarul de vreme de când n-am mai dat eu pe la cinema (cu precizarea că vorbesc de multiplexuri, nu de vreun “Flamura” sau “Cultural” de cartier, dac-or mai exista, ceea ce mă îndoiesc vânjos) să se fi reglementat chestia asta, fie şi cât să nu nimeresc eu fix peste situaţia aia nefericită din zece, care să confirme, vezi Doamne, regula. Că altminteri, rămâne cum am tot stabilit: mai bine gratis şi bun, decât scump şi prost.