RECORDURI MONDIALE

M-am sucit! Sigur, având în vedere că oricum nu-mi expusesem public ferma convingere iniţială, aş fi putut să nici nu mărturisesc această schimbare, oarecum bruscă, de macaz, lăsându-i pe detractori să mă acuze în continuare, dimpotrivă, că toate ideile mele – multe, puţine, bune, proaste… – sunt mai ales fixe. În fine.

Aşadar, m-am sucit! Până astă-vară, inclusiv în timpul Campionatelor Mondiale de Nataţie, desfăşurate în Spania, la Barcelona (fără ca asta să aibă vreo importanţă mai mare decât dacă s-ar fi desfăşurat oriunde altundeva), mă număram printre cei total revoltaţi că în perioada 2008-2009 pratic toate recordurile mondiale la înot au fost doborâte “artificial”, datorită aşa-numitelor “costume de baie de înaltă tehnologie”, fabricate din tot soiul de materiale revoluţionare şi care ajunseseră să semene mai degrabă cu nişte costume de scafandru, acoperind aproape în întregime corpul sportivilor, deopotrivă fete şi băieţi. Prin urmare, nu doar că m-am bucurat atunci când, în 2010, Federaţia Internaţională le-a interzis subit, aplicând reguli severe în privinţa lungimii şi a tipului de ţesătură folosite, dar le-am dat perfectă dreptate celor care susţineau ideea ca toate recordurile făcute în acele costume să fie anulate sau măcar trecute în anale cu ceva asteriscuri în dreptul lor.

Tot astă-vară însă, la vreo două săptămâni după încheierea Mondialelor de nataţie, au început cele de atletism, de la Moscova, unde, fireşte că nu pentru prima oară în absolut, dar pentru prima oară cu atenţie şi făcând o legătură, am observat un lucru oarecum bizar: nici atleţii nu aleargă cu picioarele goale sau măcar în ciorapi, ori cel mult în ceva “başcheţi chinezeşti”, ci în nişte încălţări cu totul şi cu totul neobişnuite pentru omul de rând, respectiv cu cuie. Sau, în fine, crampoane. Asta ca să nu mai spun că nici pista nu e din pământ bătătorit, ci fabricată din materiale sintetice din ce în ce mai elastice şi mai performante, care îi ajută (enorm) pe sportivi, dar poate că aici paralela cu înotul ar trebui făcută vorbind despre apă, care probabil că e şi ea tratată în fel şi chip, devenind diferită de cea de la robinet sau dintr-un lac (chiar am auzit cândva, din gura unui comentator destul de competent, că apa din bazinul de la nu mai ţin minte ce competiţie majoră e “mai rapidă”, tocmai datorită unor aditivi). Însă pe lângă amintiţii pantofi speciali – oricum făcuţi şi ei din tot soiul de materiale şi cu inovaţii de genul pernei de aer, de pildă – n-am auzit (dar aici poate e doar ignoranţa mea) ca Federaţia de Atletism să impună restricţii la confecţionarea şorturilor sau a tricourilor.

Pe scurt, ce vreau să spun e că atâta vreme cât nici înotătorii, nici atleţii (ca să nu mai spun de schiori!) nu participă la competiţii în pielea goală, poate că n-ar trebui ca primii să fie defavorizaţi în raport cu ceilalţi când vine vorba de echipament. Că se prea poate ca nici Usain Bolt să nu mai alerge suta de metri sub zece secunde, dacă ar încerca s-o facă pe vreun tăpşan oarecare, încălţat în nişte adidaşi ca ai mei.