SONDAJ: MAI SUNTEŢI MULŢI DEMENŢI CA VECINUL MEU DE LA ETAJUL NOUĂ?

Bun. Cu toate că – aşa cum am mai spus-o de vreo două ori, şi, dacă nu, o repet a treia – nu sunt adeptul, cred că a venit momentul pentru un sondaj de opinie pe blog. Dar mai întâi faptele:

De câteva luni bune, pentru o vreme chiar în paralel cu lucrările de reabilitare termică a blocului, despre care îmi tot propun să scriu pe larg, că sunt multe de zis şi înjurat, în apartamentul de sub mine (că deasupra nici n-am) s-a lucrat de asemenea, pentru că a fost vândut de un alt dibaci, care numai ce-l aranjase de la cap la cap în urmă cu vreo trei ani, aşa de minunat şi de “Neckermann” că nu i-a plăcut în niciun chip ăstuilalt. În fine. Nu cred că are rost să explic ce gălăgie infernală a presupus chestia asta. Plus că, în opinia mea, la cât a durat şi de câte ori au părut că se repetă nişte proceduri care semănau foarte bine cu scoaterea gresiei şi faianţei (sunt familiarizat, că am trecut şi eu prin asta, de ce să nu recunosc?), cred că noul locatar s-a hotărât greu asupra culorilor şi a schimbat numai el vreo două seturi.

Şi aşa ajungem la momentul actual, pe care l-am caracterizat drept propice pentru un sondaj de opinie. Azi-noapte, în jurul orei trei şi jumătate, carevasăzică noaptea, sau, după unele opinii, că de-aici şi sondajul, dimineaţa, cioc-boc-tronc-bum-pleosc etc., adică zgomote de dedesubt. În prima fază, prelungită, mi-am zis că s-o fi trezit careva de-acolo să se pişe, nervos ca tot omul trezit din somn în crucea carevasăzică nopţii pentru asemenea nevoi, de o fi trântit, în mod repetat, uşa de la budă, capacul closetului şi ce i-o mai fi căzut la-ndemână. Am profitat şi eu de ocazie, numai că zarva nu doar că nu înceta, dar tot la două-trei minute, aşa, se auzea şi liftul oprindu-se la etajul cu pricina, încât am început să mă gândesc la ce e mai rău, cum ar fi că muncitorii s-au apucat deja de lucru sau cel puţin cară materiale, poate furate de cine ştie unde. Ca un om răbdător şi bine educat ce sunt, pe moment m-am mărginit să fut câteva călcâie pline de înţeles în podea, conform zicalei “bate podeaua să priceapă mitocanul!”. După care m-am culcat la loc, iar în nici jumătate de oră se pare că am şi adormit, pentru că am început să visez nu mai ştiu precis ce, dar în orice caz ceva cu mine aflat într-un loc în care se auzeau bocăneli şi bubuituri.

Pe la cinci însă, n-a mai fost loc de confuzii: una din bubuiturile alea chipurile din vis m-a trezit şi s-a repetat de câteva ori, cu mine deja perfect treaz, nervos şi îmbrăcându-mă. Coincidenţa face că în clipa când am ieşit pe uşă, liftul era parcat la etajul inferior şi din el un cetăţean incredibil de pirpiriu pentru câtă larmă era în stare să facă de unul singur, tocmai transfera nişte sacoşe, ceva aparate şi vreo două cutii în apartament. Trebuie să spun că apariţia mea în izmene la ora cinci, să spunem deja dimineaţa, în faţa uşii liftului la etajul lui, unde ajunsesem, evident, pe scări, nu l-a impresionat câtuşi de puţin, astfel încât vreo jumătate de minut întreagă eu mă uitam siderat la el, iar el continua să-şi debarce zdrenţele.

Scurtul dialog şi lungul (meu) monolog care au urmat nu merită reproduse decât în prima lor parte, perfect absurdă, dar încă civilizată:

Eu (cu furie înnăbuşită şi firească uimire): Ce faceţi domnule aici, la ora asta?

El (cu naturaleţe, continuând să descarce cutii şi sacoşe): Mă mut.

Şi acum, în sfârşit, sondajul propriu-zis. În condiţiile în care mi-am recunoscut de nenumărate ori, de-a lungul timpului, în paginile acestui blog, excentricităţile, ca să nu le spun ciudăţeniile, admiţând că sunt departe de a fi un cetăţean perfect obişnuit, respectiv genul funcţionarului de poştă cu nevastă grasă şi doi copii tocilari, se pune întrebarea: câţi dintre voi, cititorii acestor rânduri, sunteţi de părere că în povestea de mai sus bizarul sunt eu? Sau, cu alte cuvinte, sunteţi mai mulţi demenţi ca vecinul ăsta nou al meu, care să-i daţi dreptate că săracul cică n-are timp altcândva să se mute, fiindcă munceşte din greu sau mă-sa pe gheaţă ştie ce face în tot restul zilei? Mai mulţi aşadar decât noi cei care socotim că e mai firesc să dormi între orele trei şi cinci noaptea/dimineaţa, caz în care – nu-i aşa? – s-ar demonstra democratic că de fapt noi suntem demenţii? Vă invit să răspundeţi pe bineNEcunoscuta adresă a redacţiei.

P.S. În context, faptul că dobitocul e din Republica Moldova n-are nicio importanţă, cu toate că eu, ca bucureştean get-beget, la a destula generaţie, şi rămas în ţară ca să sting lumina cel puţin după mai toţi foştii colegi de liceu şi facultate, pot să-i înţeleg perfect pe francezi, nemţi, italieni, spanioli şi aşa mai departe, care nu sunt deloc încântaţi să se pomenească deodată cu hoarde întregi de românaşi, bulgăraşi şi alte dihănii de-astea necivilizate (fără să generalizez, fireşte!), asaltându-le ţările şi oraşele de baştină. Mai multe nu spun (deocamdată)!