UN CAZ TRIST

După o zi întreagă de binemeritată pauză, în care abia mi-am revenit cât de cât din scârbă, nu pot, totuşi, să nu consemnez fapul că duminică seara s-a reînnodat şirul pieselor mizerabile pe care le tot trimitem, realmente într-o prostie, cu o nesecată voluptate masochistă, în faza internaţională a concursului Eurovision să ne facem de râs, şir întrerupt în mod cu adevărat miraculos anul trecut, când, însă, din cauza eternului blestem abătut asupra României, TVR a fost descalificată, iar “Moment of Silence” (pentru care, în paranteză fie spus, cu două luni mult prea târziu, adică inclusiv după încheierea competiţiei, prin luna iulie, s-a realizat clipul acela de reală promovare, a cărui absenţă o deplânsesem îndelung în timp încă util) nu ne-a putut reprezenta, deşi exista o mare şansă dacă nu chiar să câştige, pentru că ar fi avut, ca niciodată, o concurenţă acerbă, cu siguranţă să se apropie de egalarea celor mai bune performanţe obţinute de-a lungul timpului, alături de “Tornero” sau “Let Me Try”.

Acum, chiar mai prost decât “Yodel It” – interpretată de altminteri fermecătoarea (cât mai e puştoaică) Ilinca şi oricum cam penibilul Alex Florea (care însă mai are timp să-şi revizuiască măcar ţinuta de scenă) – mi s-a părut un cetăţean (din TVR) care povestea cu mult entuziasm, imediat după încheierea finalei naţionale, la simulacrul de conferinţă de presă (văzută de mine abia ieri, în reluare), cum a auzit el, cu urechile lui muzicale de ceva tehnician, oameni obişnuiţi fredonând piesa în sală şi pe stradă. Ei bine, tare aş fi vrut ca vreunul dintre cei doi jurnalişti şi o bloggeriţă prezenţi să-i ceară politicos individului să fredoneze şi el oricare parte a capodoperei, de la strofele recitative, în stil rap, la refrenul jodel, chipurile “catchy” (vorba Paulei Seling, parcă; atenţie la pronunţie, că altfel prea se potriveşte!), dar de nereprodus de către cineva fără studii muzicale aprofundate.

Pe de altă parte, merită remarcată sinceritatea compozitorului, Mihai Alexandru, care a recunoscut că piesa e de fapt una refuzată la export şi revalorificată pe piaţa internă, aşa cum se întâmpla cu produsele de larg consum pe vremea lui Ceauşescu, pentru că iniţial trebuia să reprezinte – întrucâtva (mai) logic – Elveţia, numai că responsabilii de-acolo au spus în cele din urmă pas, preferând o alta (nu cu mult mai grozavă, dacă mă întrebaţi pe mine), ceea ce cam pune capăt şi speranţelor acelora care se amăgeau că la Kiev vom căpăta grămezi de voturi din ţările unde jodelul are tradiţie.

Tot în spiritul sincerităţii depline însă, ar fi trebuit ca domnul Mihai Alexandru – altminteri un compozitor inspirat (când vrea), cu înclinaţii spre rock, fost membru al trupei Iris şi jumătatea mai talentată a Nicolei – să ne spună cam câte piese din finala de duminică (asta ca să nu mai socotim semifinala şi chiar preselecţiile) i-au plăcut infinit mai mult decât propria creaţie. Pentru că, din păcate, domnia sa oferă cel mai trist exemplu de compromis (comercial) jegos în muzică.

După ce ani de zile s-a străduit, fără succesul scontat şi, ce-i drept, pe care l-ar fi meritat, să obţină premii şi distincţii pe la concursurile (inter)naţionale, gen Mamaia şi Cerbul de Aur, başca Selecţiile Naţionale Eurovision, cu piese de valoare, de la un moment nu doar dat, ci şi foarte bine marcat, şi-a zis că ar fi timpul să-şi vadă strict de interesele materiale, şi a început să livreze doar ceea ce ştia că e pe gustul publicului: porcării. Fapt pentru care nu m-ar mira câtuşi de puţin ca următoarea lui “creaţie”, înscrisă, eventual, în preselecţia Eurovision 2018, să fie o foarte autentică manea, ambalată într-un “aranjament orchestral modern” (vorba lui Romcescu, parcă). Şi-am tras apa!

În încheiere, având în vedere concordanţa cam stranie, prea rar întâlnită, în special la o piesă atât de proastă, dintre gusturile “juriului de specialitate” şi ale publicului, mă întreb, mai mult în glumă, fireşte, decât în serios, dacă nu cumva TVR a făcut eforturi financiare exagerate pentru asigurarea celor peste zece mii de voturi (telefonice) cu care a câştigat… “Fixcinetrebuia”, când ar fi fost suficiente numai vreo şase mii. Sper ca responsabilii pentru această risipă din bani publici să fie traşi (odată cu apa) la răspundere!