LA TABLĂ

    (Continuare de aici)

    ...15. Bine ar fi dacă, zilele astea, în loc de, sau măcar împreună cu nenumărații analiști militari și specialiști în ale războiului care se perindă prin studiourile de televiziune și ies la tablă să ne explice, ar apărea și unii pricepuți în ale păcii, gen diplomați de carieră, care să ne spună cam ce se poate întâmpla DUPĂ, mai ales în cazul nefericit în care rușii cum ar veni câștigă, fiindcă mie continuă să nu-mi fie deloc clar; cine, de pildă, ar recunoaște... anexarea(?!) unei întregi țări până mai ieri suverană și independentă de către o alta, sau dacă vor avea o singură echipă de fotbal la următorul campionat european... Adică, dincolo de pornirea naturală și atavică a oamenilor, și cu atât mai mult a popoarelor, de a se opune când sunt atacați/te, cel puțin dacă posedă și doza necesară de eroism, cum demonstrează că au vecinii noștri, nu pot să nu-mi imaginez câteodată, privind transmisiunile de pe front, scene în care ucrainenii i-ar primi pașnic pe invadatori în orașe, i-ar pofti să ia loc la mesele de protocol din instituțiile oficiale, le-ar servi cafeluțe și pișcoturi și i-ar întreba politicos: OK, și acum?! Mai cu seamă că, din câte îmi amintesc eu mai degrabă de prin filme decât din cărțile de istorie, în epoca modernă și prin părțile cât de cât civilizate ale globului, gen Europa, nici nu s-a testat cu adevărat un tip de ocupație „pașnică” de durată, fiindcă orice asemenea tentativă a dus la războaie, din fericire încheiate, mai devreme sau mai târziu, cu victoria binelui și eliberarea asupritului. Care ar fi, așadar, pașii următori după „cucerire”?

    16. Apropo de analiștii militari, e cel puțin a doua sau a treia oară când îl văd pe unul dintre cei mai cunoscuți dintre ei tăcând mâlc la deja tradiționala tablă-hartă din studio, sau chiar aprobând cu entuziasm, atunci când moderatorul/oarea indică raportul disproporționat de forțe dintre ruși și ucraineni cu cifre și grafice din care ar reieși un raport de 5 la 1 sau ceva (de pildă, Rusia are, cică, 900.000 de soldați, în timp ce Ucraina doar 200.000), de unde și vitejia uluitoare a celor din urmă, fără să se simtă (analistul) dator să facă măruntul amendament că, totuși, orișicât, rușii n-au venit chiar cu întregul efectiv nici de militari și nici de tehnică în Ucraina, acolo unde, în schimb, ucrainenii sunt cu toții și cu toată. Dat fiind că săptămâni la rând înainte de izbucnirea conflictului ni s-a tot spus că rușii au masat între 170.000 și 190.000 de oameni la graniță, actualul raport din teren pare ușor în favoarea celui agresat, chiar și fără a socoti mobilizarea generală. Ceea ce, pe de altă parte, desigur, nu știrbește cu nimic eroismul lui.

    17. Încă un lucru pe care de zile întregi încerc să-l înțeleg din discuțiile de la TV e cum vor ajunge, la modul concret, toate ajutoarele militare – inclusiv avioane! – promise de către țările occidentale la destinație, respectiv, de pildă, presupun, la autoritățile din Kiev, aflate într-un soi de încercuire și oricum cam ocupate cu bombardamentele feroce, furibunde și așa mai departe. Până acum n-am prea văzut nici măcar relatări din care să reiasă că Ucraina mai e pur și simplu aprovizionată cu de-ale gurii și medicamente pentru populația civilă, dacă mai circulă, de pildă, tiruri din acelea de care ne temeam să nu fim privați chiar și în primele zile de izolare din pandemie, până s-a convenit, mai întâi cam cu chiu, cu vai, ca baremi ele să aibă drept de liberă circulație peste granițe. Iar dacă în ceea ce privește transporturile cu lucruri de strictă necesitate mi-aș putea închipui că rușii pot fi convinși, fie și cu greu și mari intervenții ale Crucii Roșii sau mai știu eu cui, să le lase să se vânture încolo și-ncoace mai mult sau mai puțin libere pe teritoriul statului invadat, cred că ar fi mai reticenți când vine vorba de tunuri, tancuri, drone, mitraliere...

    18. Poate și unde am o anumită etate, la care mi-am luat cu vârf și-ndesat porția de șuturi în cur și scuipături în ochi din partea diverselor figuri (politice) charismatice, dacă nu de-a dreptul providențiale, sau poate unde, în mod până la urmă firesc, sunt mai puțin sensibil la farmecele lui masculine decât, de pildă, nenumăratele mele „prietene” de pe Facebook căzute în extaz, ezit să mă entuziasmez până la fanatism de altminteri incontestabilele calități (de lider) etalate de președintele Zelenski, (contra)argumentul meu ceva mai rațional fiind recursul la istoria relativ recentă, când personaje adulate la un moment dat, inclusiv la nivel mondial, au virat fulgerător spre polul opus al popularității, și mă gândesc aici la figuri mai sinistre chiar și decât ceaușescul nostru, care, din câte am mai auzit/citit și eu (că nici chiar matusalemic nu sunt!), era altfel văzut prin 1968, când cu invadarea Cehoslovaciei de către aceiași ruși, doar oleacă mai sovietici (alt episod „fără precedent” după Al Doilea Război Mondial, dar care e un precedent al episodului fără precedent de-acum), și chiar pe la începutul anilor ’70, decât fie și doar un deceniu mai târziu, ca să nu zic aproape două. N-am să le enumăr, ca să nu par de-a dreptul blasfemator în actualul context.

    19. Și totuși... Nu mă pot împiedica, încă și mai des decât spuneam că văd cu ochii minții scenele acelea absurd pacifiste cu cafeluțe și pișcoturi, (nici) să-mi imaginez cum, deodată, ca în filmele hollywoodiene de acțiune cu happy-end (exprimare ușor tautolgică), apare o escadrilă de avioane americane care, de pildă, face praf și pulbere în doar câteva minute convoiul acela militar rusesc pe care-l tot vedem cum (nu prea) înaintează nestingherit către Kiev. Asta și (sau mai ales) pentru că, nepacifist cum am admis din capul locului că sunt, mă gândesc că, decât să aștepte să vadă mai degrabă când decât dacă i se va pune pata nucleară lui Putin (în condițiile în care, atunci când ai de-a face cu scelerați, degeaba încerci să procedezi cum crezi tu, cel cu mintea întreagă, că e rațional pentru a nu escalada un conflict, nebunul interpretând oricum aleatoriu orice gest al tău, fie și unul perfect inocent), statele membre NATO mai bine ar intra efectiv în luptă de partea Ucrainei, cu orice risc, decât s-o tot dea la-ntors cu sprijinul moral, integrarea de urgență în UE (de ce nu în NATO?!) și tot felul de alte măsuri pe care Putin, cum spuneam, oricum le poate și le va interpreta cât de curând ca pe niște agresiuni la fel de palpabile ca un atac cu rachete.

    20. Sigur că în imaginea de ansamblu e o chestiune absolut nesemnificativă, dar mai are cineva vreo urmă de îndoială în privința numelui țării câștigătoare la ediția de anul acesta a concursului Eurovision, indiferent de valoarea piesei și/sau calitatea interpretării? [Răspuns (in)corect: Ucraina]