O ȘANSĂ PENTRU ROMÂNIA: „MELONIZAREA” PSD

Am tot auzit, în ultima vreme, din gurile unor analiști și/sau politicieni români, expresia „melonizare”, asociată, exclusiv, cu formațiunea AUR, sensul fiind, din câte am înțeles eu poate nu chiar din prima, un soi de (eventuală) „occidentalizare” sau „europenizare” (din formulele „proeuropean”/„prooccidental”), fie și numai de natură pur cosmetică, aparentă, de praf în ochii cancelariilor străine, a partidului condus de George Simion, așa cum s-a întâmplat, într-un mod oarecum miraculos de inexplicabil și, desigur, fericit, cu premiera (în fine, ce au ei acolo, președinta Consiliului de Miniștri sau ceva) italiană Giorgia Meloni, care, din câte am înțeles la fel de tardiv, că nu mă pasionează mai deloc politica internațională, pe vremea când era doar în stadiul de proiect, respectiv prin opoziție sau în fașa carierei sale politice, se prezenta drept o „suveranistă” feroce, naționalistă, aproape fascistă, putinistă, legionară și așa mai departe „made in Italy”, în schimb, de îndată ce a ajuns în fruntea guvernului și, în reuniunile internaționale, printre oameni civilizați, s-a transformat peste noapte într-o persoană perfect frecventabilă, proeuropeană, prooccidentală, stâlpă a UE, susținătoare ferventă a Ucrainei și așa mai departe.

Ei bine, având în vedere situația extrem de complicată din politica românească, unde, pe lângă o criză politică deja exasperantă, există, într-adevăr, un risc major să ne pomenim, cât de curând – respectiv, fie aproape instantaneu, dacă ne facem harachiri cu alegeri anticipate, fie peste doi ani –, cu un AUR la un scor electoral astronomic, poate chiar de peste 50%, eu aș veni cu o abordare originală, bazată, puțin, și pe propriul meu subiectivism de aproape simpatizant, de la o vreme, al PSD (sau, în fine, la drept vorbind, doar mai puțin antipatizant decât al celorlalte formațiuni, în frunte cu PNL-ul pentru care am votat zeci de ani după 1989, până a fost îngurgitat și fagocitat de băsiști și alte lighioane la fel de sinistre, cum ar fi, mai nou, progresiști), și anume ca PSD, cumva intrat deja efectiv în opoziție și oricum catalogat, de către forțele „reformiste” PNL+USR, drept aproape „aurist”, „suveranist, „antireformist”, „retrograd”, „putinist” „ciuma roșie” etc., să-și schimbe cu adevărat abordarea și să alunece, mai degrabă de fațadă, către toate aceste „curente”, începând, de pildă, inclusiv să refuze să voteze toate năzbâtiile din PNRR de factură ultraprogresistă, chiar și cu riscul de a mai pierde din miliardele alea „indispensabile” (mă refer, de pildă, la absurda lege a salarizării, la aia cu „decarbonizarea”...), sau să devină mai... rezervat în sprijinirea necondiționată a Ucrainei, în sensul de a o, dimpotrivă, condiționa de unele aspecte privitoare la minoritatea românească de dincolo de graniță sau de o atitudine mai corectă a lor în chestiuni de genul incidentului cu drona de la Constanța, plus, chiar, ușoare tendințe de revenire la sloganul „nu ne vindem țara” („decât dacă e pe bani mulți sau merită cu adevărat”), astfel încât, până la alegerile din 2028, să-și mai recâștige din electoratul migrat (masiv) către AUR tocmai din cauza unei abordări, în ultimii ani, excesiv de „proeuropene” și, până la urmă, „de dreapta”, ceea ce ar conduce, pe cale de consecință logică sau de principiu al vaselor comunicante, la o scădere a AUR, care nu poate să fie decât benefică pentru România. De altfel, la drept vorbind, văd că PSD este oricum pe calea cea bună (și nu sunt deloc ironic), Sorin Grindeanu amenințând fix cu o astfel de atitudine, confirmată, din punctul meu de vedere, drept o cale măcar eficientă din punct de vedere electoral de ceea de s-a petrecut cu/a făcut Victor Ponta, care, practic cu o astfel de schimbare de macaz, (i-)a luat (lui Crin Antonescu) 15% la alegerile prezidențiale!

Sigur, în 2028, după alegeri, PSD ar urma să (re)devină ceea ce a fost... măcar în 2025, când, iată, Nicușor Dan l-a încadrat fără rezerve (și, din punctul meu de vedere, evident pe bună dreptate) la proeuropean/occidental, membru al unei familii politice europene absolut respectabile și așa mai departe, astfel încât să nu (se) pună nici pe departe în pericol „parcursul” nostru alături de aliații europeni și transatlantici etc.

Ar fi, de fapt, un fel de... dublă „melonizare”, în sensul că PSD s-ar îndrepta, mai întâi, spre o atitudine similară cu cea a... vechii/tinerei Meloni, aproape de extremă dreapta, după care ar re/veni la una precum a celei noi/mature, democratică și rezonabilă.