Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

sâmbătă, 12 septembrie 2026

GURA PROSTULUI ADEVĂR GRĂIEȘTE

Sincer, eu cred absolut tot ce spune doamna Simina Tănăsescu, (încă) președinta CCR, despre întâlnirea cu (încă) premierul (demis și interimar) Ilie Bolojan, din biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, fapt pentru care, din două motive distincte, dintre care cel puțin unul perfect întemeiat și... incontestabil, iar unul doar foarte puțin speculativ, sunt de părere că domnia sa ar trebui să demisioneze de îndată.

Așadar, conform propriilor declarații, respectiva întâlnire, plasată, absolut întâmplător, între ziua în care CCR ar fi trebuit să dea o soluție în „cazul ANI”, unde domnul Ilie Bolojan era, practic, parte direct interesată, și ziua pentru care tocmai se amânase, adică peste încă vreo două sau trei (chiar și amânarea aceasta de numai o săptămână fiind destul de ciudată, în general astfel de întârzieri – justificate, desigur – invocate de CCR fiind de durate mai îndelungate), a avut drept scop o cerere din partea domniei sale, adresată premierului totuși oarecum în funcție, Bolojan, de a i se repartiza instituției pe care o reprezintă o încăpere, sau un corp de clădire, sau ceva de genul ăsta, pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții corespunzătoare. OK.

Ei bine, dacă am discuta despre o altă persoană, ipotetică, fictivă, care ar conduce o instituție precum CCR, eu spun că o asemenea dovadă de infinită prostie din partea ei, și anume de a nu realiza că o astfel de întâlnire, oricât de... nevinovată și poate perfect legitimă, cu o parte implicată în proces, plasată în, practic, preziua pronunțării unui verdict important, o face pe acea persoană pur și simplu incompatibilă cu o asemenea funcție, unde, printre multe alte calități, este necesar și, zic eu, obligatoriu un coeficient de inteligență măcar supraunitar, date fiind cauzele deosebit de sensibile și cruciale pentru întreaga societate românească pe care le are de analizat și judecat de-a lungul mandatului.

Cu alte cuvine, mai puține, o persoană pe care n-o duce mintea nici atât cât să înțeleagă că o astfel de întâlnire va produce convulsiuni uriașe, și să o amâne preț de doar câteva zile, până DUPĂ ședința aceea decisivă a CCR, nu are ce căuta într-o funcție atât de importantă.

Al doilea motiv pentru demisie, cel ușor speculativ, este că, totuși, conform acelorași proprii declarații, doamna Tănăsescu s-a dus la domnul Bolojan să... îi ceară ceva, respectiv o favoare, un lucru care nu i s-ar fi cuvenit de la sine (că altfel nu-l mai cerea, l-ar fi primit automat), astfel încât apare legitima întrebare: nu cumva o fi și oferit ceva la schimb? Adică domnului Bolojan. Adică...

Niciun comentariu: