Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 11 februarie 2008

CONDAMNAŢI LA LOCUL DE MUNCĂ

Liberalii par hotărâţi să tranşeze astăzi situaţia de la Ministerul Justiţiei, deşi atâta vreme cât Curtea Constituţională încă nu şi-a motivat decizia de joia trecută, surprizele nu sunt excluse. Mai ştii? Am putea afla, de pildă, că până la urmă preşedintele poate refuza propunerea de ministru iniţială doar în anumite condiţii pe care în cazul Noricăi Nicolai să nu le fi respectat!

Oricum, printre variantele de “rezolvare” a situaţiei se numără şi retragerea de la guvernare, evocată de Crin Antonescu. Personal, îl înţeleg. Dacă aş fi fost silit să înghit la locul de muncă, din partea şefului... unui alt departament (!), un sfert din mizeriile servite PNL-ului de către Traian Băsescu, mi-aş fi luat de mult tălpăşiţa. Numai că eu nu sunt şi probabil nici n-aş putea fi vreodată politician.

În actualul context, pe cât de bine le-ar prinde liberalilor, din punct de vedere electoral, căderea guvernului – în urma unei moţiuni de cenzură, să spunem – pe atât de proastă este ideea demisiei lui. Plecarea din proprie iniţiativă ar fi văzută de toată lumea ca un gest de laşitate şi o recunoaştere a înfrângerii în faţa lui Traian Băsescu.

Avantajele alegerilor anticipate ar fi “scurtarea” anului electoral înainte de a fi compromis în plan economic prin măsuri populiste (la care, din fericire, domnul Tăriceanu s-a angajat totuşi să nu recurgă, dar rămâne să ne şi convingă) şi – doar teoretic – prinderea pe picior greşit a PD-L-ului, înainte de a se fi reorganizat complet.

Pe de altă parte, deşi n-am nici cea mai mică simpatie faţă de PSD, recunosc faptul că, de dragul echilibrării scenei politice, mi-aş dori ca social-democraţii, la adăpostul opoziţiei şi pe fondul nesfârşitelor scandaluri din sânul puterii, să aibă timp pentru a mai recupera puţin din ecartul care îi desparte încă de democraţi. O diferenţă de numai câteva procente între cele două formaţiuni ar fi ideală, inclusiv pentru PNL. Aşa cum am mai scris, rămân la părerea mea, oarecum singulară din câte observ, că după alegeri cea mai probabilă coaliţie de guvernare va fi una tot de dreapta, PD(L)-PNL-UDMR, în care însă e de dorit ca primii să nu aibă o pondere sufocantă.

Liberalii sunt, aşadar, “condamnaţi” să rămână la guvernare, mizând pe un comportament responsabil, concretizat prin refuzul de a mai acorda tot felul de pomeni electorale şi prin menţinerea unei creşteri economice semnificative.


ULTIMA ORĂ: Cum Mircea Geoană tocmai a declarat ferm că PSD nu va vota nicio restructrare a Guvernului propusă de premierul Tăriceanu, poate că exact asta ar trebui să facă PNL. Ar fi un bun prilej de ieşire forţată de la guvernare, cauzată de “alianţa” PSD-PD(L). Există însă riscul ca social-democraţii – care am convingerea că au cerut demisia Cabinetului doar de ochii lumii – să se răzgândească din mers, cum au mai făcut-o şi, dimpotrivă, să dea iarăşi apă la moară celor care se încăpăţânează să vadă o “coaliţie netransparentă” între PSD şi PNL.

Niciun comentariu: