CNA ŞI UN PROTEST MAI DEGRABĂ RATAT

Mă tem că singurul ţel raţional pentru care, în opinia mea, s-ar organiza un protest stradal nu de către cineva care n-are acces la alte mijloace de exprimare, mai penetrante, ci de o persoană care îşi spune zilnic păsurile în direct şi la ore de vârf pe cel puţin două posturi de televiziune şi unul de radio, cum este Mircea Badea, – şi anume acela de a demonstra susţinerea nemijlocită de care se bucură din partea cetăţenilor de rând – nu a fost pe deplin atins, câtă vreme chiar şi după cele mai optimiste aprecieri ale iniţiatorului însuşi nu s-au adunat mai mult de 2000 de oameni de toate vârstele înaintate, şi asta în condiţiile în care – e drept, în pofida zilei şi orei nefavorabile, dar pe care nimeni nu i le-a impus – în nenumăratele sale apeluri ipocrite către telespectatori de a NU veni la ceea ce de fapt, chipurile, nici nu trebuia să fie un miting (doar făcutul complice cu ochiul mai lipsea), realizatorul TV dădea de înţeles că o să vedem noi ce puhoi de lume va fi acolo, dacă odinioară, (tot) la chemarea lui, s-au adunat 5000 de oameni doar ca să alerge într-un parc!

Cât despre motivul propriu-zis al protestului, sigur că Mircea Badea are în proporţie de 99% dreptate. Restul de 1% este dat, în aprecierea mea, de diferenţa dintre amenzile pe care le primesc televiziunile, în special Realitatea TV, în urma unor campanii de presă bine documentate, dar apreciate cu premeditare de către membrii CNA drept “defăimătoare” la adresa unor personaje politice, mai ales de la putere, şi amenzile aplicate de aceiaşi membri CNA, care colac peste pupăză sunt oricum şi nişte zevzeci, pentru limbajul, poate mai colorat, bazat pe jocuri de cuvinte, dar socotit, adesea în mod absolut abuziv, drept “violent” sau “injurios” (deşi, pe de altă parte, de ce să nu recunoaştem?, uneori, atunci când un realizator spune pe un post TV, fie şi ca răspuns la o ameninţare, ceva de genul “ba tu eşti ăla care o să moară!”, e greu să demonstrezi că n-ar fi aşa), limbaj la care, la o adică, s-ar putea renunţa relativ uşor, fără alterarea mesajului critic, chiar dur, la adresa puterii, dacă, desigur (ceea ce în general nu e cazul) nu reprezintă singurul “argument”.