TOT UN FEL DE REFORMĂ

Dincolo de faptul că, după calculele unora, din toată nebunia cu pensiile militare statul va trebui până la urmă să cheltuiască nicidecum mai puţin, ci mai mult; dincolo de faptul că recalcularea asta cu efecte asupra trecutului e un fel de a schimba regulile jocului nici măcar în timpul lui, ci după ce s-a încheiat de mult, ca şi cum, de pildă, Federaţia Română de Fotbal s-ar apuca acum să redistribuie titlurile de campioni naţionali de prin anii ‘60 şi ‘70, recalculând punctajele finale după regula, introdusă mult mai târziu, că la victorie se acordă trei puncte în loc de două (microbiştii sunt, desigur, favorizaţi în înţelegerea acestui exemplu); dacă – aşa cum în urmă cu vreo două seri am revăzut-o, cu aceeaşi neplăcere ca de obicei, şi pe Andreea Pora mai degrabă urlând decât spunând, o dată în plus – toate măsurile de austeritate impuse de Traian Băsescu în ultimii ani – care au, fireşte, şi o componentă de “reformare a statului”, indiferent ce naiba înţeleg portocaliii prin asta, şi care, în esenţă, înseamnă că (spre deosebire până şi de vremurile în care Stolojan îşi întorcea propriile buzunare pe dos ca să arate că nu are bani, însă de dat, celor care-i tot cereau) guvernul e îndreptăţit să bage mâna adânc în ale cetăţenilor ca să le ia, unora un sfert din salariu, altora cât se poate din pensie, şi tuturor taxe şi impozite mărite – sunt nu doar necesare, ci absolut indispensabile, pentru că “pur şi simplu, statul nu mai are bani”, asta înseamnă că, urmând exemplul venit de la cel mai înalt nivel, orice om din ţara asta, atunci când rămâne, din vina lui sau a altora, fără niciun sfanţ, restanţier la întreţinere, lumină, bancă etc., are nu doar dreptul, ci chiar obligaţia să se apuce să tâlhărească la drumul mare, “reformând” normele morale, de bun-simţ şi juridice?!