REABILITARE... FĂRĂ REABILITARE

Îmi place să cred despre mine că, în general, sunt un tip lucid şi obiectiv. Atât de lucid şi obiectiv, încât nu mă sfiesc să admit că pot avea şi eu micile sau mai marile mele accese de paranoia. Am mai vorbit, de pildă – în legătură cu extinderea nefirească a lanţului de magazine Mega Image –, despre convingerea lăuntrică, nu tocmai irefutabil argumentată, dar fermă pe care o nutresc de multă vreme că absolut toate lucrurile rele care se întâmplă în sectorul 2 sunt indisolubil legate de acţiunile voluntare ale primarului Onţanu. Ba chiar şi o parte din lucrurile bune, atunci când sunt dubioase. Printre acestea din urmă se numără reabilitarea termică a blocului meu.

Cu toate că discuţiile şi demersurile propriu-zise în legătură cu această acţiune au început cu atât de multă vreme în urmă, încât de atunci s-au schimbat vreo doi preşedinţi de bloc şi trei administratori, dintre care unul am senzaţia că între timp a şi răposat, iar altul sigur s-a mutat la curte, lucrările – de la care, cu scepticismul meu legendar, îmi luasem deja gândul – au demarat subit şi în forţă de vreo două săptămâni, tocmai când, coincidenţa naibii, se află în stadiu de finalizare şi nenorocirea aia de bloc aproape lipit (la nivelul faţadelor, nu pe lateral) de al meu, despre care de asemenea am (tot) scris că nu putea răsări acolo decât cu complicitatea cel puţin suspectă a autorităţilor locale. Ce vreau să spun e că probabil proprietarul s-a gândit că dacă tot nu poate oferi potenţialilor viitori clienţi-locatari decât priveliştea mastodonţilor de beton care practic înconjoară noul edificiu, măcar poate interveni pentru ameliorarea înfăţişării lor, altminteri din cale-afară de scorojită. Cum “pila” deja o avea în primărie (altfel nu căpăta în veci autorizaţie de construcţie), trebuie că nu i-a fost prea greu să o convingă să continue aleatoriul program de reabilitare la nivelul sectorului fix cu respectivii mastodonţi înconjurători (la derută, se mai lucrează şi prin alte locuri). Aşa se face că nu doar blocul meu a intrat în reparaţii, ci cam toate cele din zonă (unul era deja făcut).

Pe de altă parte, tot la capitolul acţiuni dubioase, una din primele amenajări (interioare) la blocul meu a fost instalarea unor detectoare de gaze în fiecare apartament. Trec peste imbecilitatea unor amănunte, cum ar fi acela că s-au mai dat un milion de găuri (majoritatea în peretele exterior al apartamentului meu, inclusiv câteva greşite), deoarece firele care ar fi trebuit de fapt să meargă de la aparat la propriul aragaz (unde se monta o electrovalvă), sunt scoase pe holuri şi trase până la subsol, astfel încât dacă apar scurgeri la un apartament, se opreşte alimentarea cu gaze a întregului bloc sau (alt amănunt) că detectorul ăla nenorocit consumă curent (pe banii mei!) cât vreo zece alte aparate electrocasnice, gen televizor, DVD Player, combină ş.a.m.d. la un loc. Ce aş vrea eu să ştiu este dacă peste tot – şi în special la blocurile reabilitate prin alte sectoare – s-au pus minuni de-astea, chipurile “obligatorii, conform normelor europene”, cum m-o fi minţit în faţă un ceva inginer. Fiindcă eu am impresia că şi aici e mâna primarului, care nu m-ar mira să aibă interese pe la firma producătoare/importatoare a detectoarelor, pe care, în buna tradiţie românească, le-o fi achiziţionat cu câteva mii de lei bucata, ele costând de fapt câteva sute, sau cu câteva sute, dacă valorau câteva zeci.

Şi pentru ca întrebarea de mai sus să nu rămână retorică, aştept răspunsurile celor care au trecut prin aşa ceva pe adresa de e-mail a blogului, aflată în capul postărilor. Cu ocazia asta o să mă şi lămuresc, măcar parţial, dacă într-adevăr sunt eu paranoic sau chiar e un sâmbure de adevăr în năzăririle mele.