AU MAI TRECUT CINCI ANI PRIN NOI. DEGEABA
Chiar şi până să înceapă incidentele DIN TIMPUL meciului de aseară din Giuleşti, cu obiecte contondente aruncate cu mare precizie din tribune de aşa-zişii suporteri rapidişti în capetele aşa-zişilor jucători stelişti (de mă şi gândeam că Rapid ar face mai bine să se transforme într-un club de tir sau darts, că pe partea de fotbal tot pare cam în pragul falimentului), care incidente seamănă ca două picături de flegmă cu cele din urmă cu cinci ani, despre care am şi scris la vremea respectivă, mă întrebam ce hal de naţie mai curând africană suntem şi noi, dacă la un amărât de meci cu câteva mii de spectatori, de pe un stadion neîncăpător până şi pentru competiţiile şcolare din lumea civilizată şi cu adevărat pasionată de sport, autorităţile statului se simt nevoite să facă apel la mâna de suporteri ai oaspeţilor, implorându-i să nu vină pe stadion pentru că nu le pot asigura integritatea fizică în faţa celeilalte mâini, de suporteri (turbulenţi) ai gazdelor, care încap lejer, fără încălcarea normelor europene de confort pentru huliganii reţinuţi, în câteva dube ale Jandarmeriei.
Adicătelea prin Anglia, Spania, Italia sau Germania, unde există echipe adevărate, nu imitaţii de-astea efectiv ieftine, cu un lot întreg valorând cât ultima rezervă de-acolo, şi unde un derby (dar nu numai!) strânge şi câteva zeci de mii bune de spectatori înfocaţi, poţi să te duci la meci aproape ca la un spectacol de teatru sau operă, însoţit de familie şi prieteni, în timp ce la noi nu eşti în siguranţă nici măcar în faţa televizorului, că poţi face dracului vreun atac de apoplexie pe fond de scârbă acută.
P. S. Aştept cu mort interes următoarea confruntare dintre cele două echipe, desfăşurată însă în Ghencea sau, şi mai bine, pe Arena Naţională, unde eu însumi să fi fost fan al Stelei (ceea ce chiar nu-s!), oricât de paşnic (ceea ce chiar sunt) şi tot mi-aş jura în barbă că n-are ce căuta (în veci) picior (întreg) de rapidist, după ce oi mai fi dat şi bani pe bilet să văd meciul de-aseară şi n-am fost lăsat.
Adicătelea prin Anglia, Spania, Italia sau Germania, unde există echipe adevărate, nu imitaţii de-astea efectiv ieftine, cu un lot întreg valorând cât ultima rezervă de-acolo, şi unde un derby (dar nu numai!) strânge şi câteva zeci de mii bune de spectatori înfocaţi, poţi să te duci la meci aproape ca la un spectacol de teatru sau operă, însoţit de familie şi prieteni, în timp ce la noi nu eşti în siguranţă nici măcar în faţa televizorului, că poţi face dracului vreun atac de apoplexie pe fond de scârbă acută.
P. S. Aştept cu mort interes următoarea confruntare dintre cele două echipe, desfăşurată însă în Ghencea sau, şi mai bine, pe Arena Naţională, unde eu însumi să fi fost fan al Stelei (ceea ce chiar nu-s!), oricât de paşnic (ceea ce chiar sunt) şi tot mi-aş jura în barbă că n-are ce căuta (în veci) picior (întreg) de rapidist, după ce oi mai fi dat şi bani pe bilet să văd meciul de-aseară şi n-am fost lăsat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu