CA SCAIUL

Oameni buni, nu credeam s-ajung vreodată să ţin cu Djokovici la tenis! De altfel, nici la fotbal, handbal sau volei, dacă sârbul ar fi prestat aşa ceva, fiindcă e foarte probabil că mi-ar fi fost la fel de antipatic. Iată însă că, de la o vreme, au apărut alţii încă şi mai şi, sau care doar îmi par mie aşa, ceea ce e de fapt acelaşi lucru, că doar scriu despre antipatiile mele, nu ale vecinului de la nouă, care presupun că mă antipatizează cel mai tare pe mine, reciproca fiind, desigur, valabilă cu vârf şi-ndesat. (Divagaţie irelevantă.)

Poate să fie şi asta una din dovezile parcă tot mai numeroase că într-adevăr, aşa cum suspectam şi am recunoscut-o şi public în câteva rânduri, devin eu tot mai conservator, dar “noul val” de jucători – care deocamdată se disting prin victoriile răsunător de surprinzătoare obţinute nu atât împotriva lui Djokovici, cât a celor pe care, dimpotrivă, îi simpatizez eu, respectiv, în ordinea preferinţelor, Murray, Federer şi Nadal – îmi cam stă în gât. Nu mai departe de alaltăieri, de pildă, la Wimbledon, spaniolul a fost eliminat de un fel de cipriot grec get-beget din Australia, al cărui nume nu-l mai auzisem până atunci şi presupun că nici nu-l voi mai auzi cel puţin până la următoarea întâlnire cu unul din cei trei, fiindcă a fost la rândul său eliminat fără drept de apel în faza următoare de nimeni, aşa cum se întâmplă cu mai toţi meteoricii ăştia, care nu m-ar mira să înceapă să se retragă în plină glorie după câte un astfel de triumf, echivalent cu un Mare Şlem propriu ce ar rămâne oricum vârful carierei lor de jucători profesionişti mediocri.

Cel mai tare şi mai tare mă enervează însă dimitrul Bulgarov. Pardon, bulgarul Dimitrov. E drept, asta poate să (m)i se tragă şi dintr-un pic de gelozie, fiindcă netotul s-a găsit să se cupleze cu nimeni alta decât Femeia Perfectă (deşi cam înaltă), Sharapova, dar în principal e din cauză că am eu o râcă aparte pe vecinii noştri de la sud, care parcă fac dinadins să ne umbrească bruma de mândrie patriotică sportivă de care mai avem parte din când în când, ţinându-se scai de noi, întru deplina confuzare a lumii occidentale. După ce Generaţia noastră de Aur la fotbal, condusă de Gică Hagi, s-a suprapus aproape perfect, la zi şi oră, cu a lor, în frunte cu sosia “Regelui”, Hristo Stoicikov, acum, când după ani şi ani avem şi noi o jucătoare de tenis de renume mondial, care printre altele a câştigat anul trecut turneul feminin de la Sofia, hop!, apare şi cel mai mare jucător de tenis bulgar al tuturor timpurilor, câştigător, printre altele, al turneului masculin de la Bucureşti. Sigur, din motive evidente de sex, acum confuziile sunt mai greu de făcut, dar, orişicât, tot găsesc situaţia iritantă.

Că de-aia am ajuns să ţin cu Djokovici (lucru care a început deja să-i cauzeze, ieri fiind la un pas de eliminare în faţa lui Cilic!), fiindcă a rămas cam singura stavilă de nădejde în calea succesului deplin al “fratelui” vitreg de peste Dunăre. Cum ar fi să ia Bulgarov titlul la Wimbledon şi Simona noastră nu? Insuportabil, zău!