SIMONA HALEP ŞI PREMIILE OSCAR

Nu ştiu dacă există şi o altă legătură între jucătoarea noastră de tenis, Simona Halep, şi Premiile Oscar de anul acesta, dar, în ceea ce mă priveşte, am găsit una prin intermediul câtorva texte şi declaraţii ale jurnalistului, scriitorului, comentatorului sportiv, filmologului ş.a.m.d. – într-un cuvânt, liderului de opinie (despre orice) Cristian Tudor Popescu – , care, în mod mai degrabă misterios – de vreme ce nu mă mai îndeletnicesc de multă vreme cu cititul elucubraţiilor din presă –, mi-au căzut sub ochi zilele trecute. Voi încerca să explic.

Poate şi dintr-un elan oarecum autocritic, pentru a înfiera subtil practica mizerabilă a ziarului la care lucrează, “Gândul”, de a face trimiteri la texte altminteri banale şi chiar plicticoase prin linkuri (în special pe “Mediafax”) cu titluri absurd-senzaţionaliste, domnia sa pomenea într-un articol propriu despre o colecţie de declaraţii ale, chipurile, detractorilor Simonei Halep – pe care îi numea, cu simpatie, desigur, “cretinetzi şi netanderthali” – adunate de ziarul “Prosport” de pe Twitter sub egida “Halep e terminată”. Avid şi eu, ca tot românul masochist, să văd cum ne sunt terfelite, în general de noi înşine, marile valori naţionale altminteri – vezi, Doamne – intangibile, precum sportivii de performanţă (că artişti de talie mondială n-avem), iată peste ce am dat:

SportsFiend22: “Halep is done. (Halep e terminată)” 

Matthew!: “Halep usless at generating her own pace. Fascinating. (Halep încearcă inutil să dicteze ritmul ei. Fascinant.)”

Abigail Johnson: Halep can play SO much better than she’s been playing. All tournament, not just now. Her errors used to be almost non-existent… (Halep poate juca MULT mai bine decât o face. În tot turneul, nu doar acum. Astfel de erori erau în trecut inexistente)”

Savannah: “Like a puppet on a string Halep being pulled & pushed. (Ca o papuşă pe un şir, Halep e trasă şi împinsă)”

Jose Morgado (caracterizată chiar de “Prosport” drept “cea mai înfocată fană a Simonei, care ieri a trăit partida cu Makarova la intensitate maximă”): “Absolutely pathetic set from Halep. Wozniacki 6-2. (Set absolut penibil pentru Halep. Wozniacki 6-2)”

Abel: “Caro dominating Halep. Never thought I’d say that. (Caro dominând-o pe Halep. Nu am crezut niciodată că voi spune asta.)”

Tata Tongo: “First set to Wozniacki. What’s happening Halep?! (Primul set merge la Wozniacki. Ce se întâmplă cu Halep?)”

WTA Scores: Wozniacki winning literally everything, breaks Halep to love and takes the set 6-1 (Wozniacki a câştigat literalmente tot, i-a făcut break la 0 lui Halep şi a luat primul set, 6-2)”

(Traducerea aparţine “Prosport”)

Da, spre mica mea dezamăgire, asta e tot: opt postări mari şi late, prin care nişte cetăţeni aparent străini par mai degrabă să-şi expună dezamăgirea, chiar cu nuanţe de mâhnire, după un prim set pe care eu unul l-aş caracteriza drept catastrofal făcut de “fata noastră” în faţa danezei Caroline Wozniacki. 

Acum, ca să fiu sincer, eu iau în calcul şi varianta în care, dintr-un motiv sau altul, poate doar pentru a-l face de râs pe CTP (care nu s-a sfiit nici el s-o mustre un pic pe Halep, fără să se autocaracterizeze drept… şi/sau…!), administratorii site-ului “Prosport” au scos între timp postările mai dure, dar zău că, la cum arată acum, adevăratul “cretinetz netanderthal” (şi o spun cu aceeaşi simpatie şi convins că n-ar avea niciun motiv să mă dea în judecată, de vreme ce termenii îi aparţin şi i-a folosit cu aceeaşi libertate la adresa unor necunoscuţi) pare editorialistul de la “Gândul”.

Asta chiar şi trecând peste propriile mele nemulţumiri la adresa Simonei, de al cărei triumf la Dubai m-am bucurat, fireşte, ca unul ce era să fac în repetate rânduri infarct urmărindu-i evoluţiile (oscilante), dar nu mă pot împiedica să observ că, pe de-o parte, ultimele adversare, învinse teribil de greu, acuzau diverse probleme de sănătate (Pironkova a jucat tot meciul cu ditamai bandajul pe coapsă, Wozniacki cu unul sub genunchi, iar Pliskova a primit îngrijiri medicale chiar în timpul partidei), iar, pe de alta, românca mi-a făcut impresia că, după ce toată lumea, inclusiv eu, remarcase(m) cât de mult şi-a îmbunătăţit serviciul spre sfârşitul sezonului trecut, acum a renunţat să-l mai exerseze la fel de intens, convinsă pesemne că a rezolvat o dată pentru totdeauna problema asta. Sper să mă înşel eu, iar ea să-şi cunoască mai bine de-atât sportul pe care îl practică. Despre căderile ei în joc şi, – Doamne fereşte! – în clasamentul WTA, sau prostul obicei, perpetuat, iată, şi zilele astea, de a se da sau, şi mai grav, a fi cu adevărat rănită din două în două turnee, cu altă ocazie. Acum vreau să ajung la Oscaruri.

De fapt, legătura adevărată şi, la drept vorbind, cam nesemnificativă, despre care vorbeam la început, este mai degrabă că acelaşi CTP a fost făcut în felul în care îi face el pe criticii Simonei de către câţiva buni amici de-ai mei cărora le-a citit, aşa, de-al dracu ce sunt, declaraţiile prin care jurnalistul caracteriza filmul “American Sniper” drept “ceauşist”, “nazist”, “propagandist” şi aşa mai departe, pentru că ar proslăvi intervenţionismul american, iar pe Clint Eastwood îl compara – nu în sensul bun, presupunând că ar exista vreunul! – cu Sergiu Nicolaescu.

Ei bine, trebuie să spun, totuşi, că, în acest punct, eu am sărit în apărarea lui CTP! Convingerea mea – bazată inclusiv pe o surprinzătoare afinitate de gusturi în privinţa celorlalte pelicule nominalize şi… nenominalizate anul acesta! – este că, în fond şi la urma urmelor, domnia sa pur şi simplu n-a văzut filmul, ci, cel mult, a citit câteva cronici defavorabile şi a urmărit, în fugă, trailer-ul. Personal îl socotesc doar un film slăbuţ, comercial (dovadă succesul de casă de care s-a bucurat) şi – poate paradoxal pentru CTP – mai degrabă antimilitarist, pentru că etalează, o dată în plus, ororile războiului, punând chiar accent pe îndoielile americanilor de rând (ba, în unele momente, ale “Lunetistului” însuşi!) legate de implicarea ţării lor în diverse teatre de operaţiuni îndepărtate. De aceea, chiar şi presupunând că mă înşel, iar CTP a văzut totuşi filmul, l-aş sfătui s-o mai facă o dată, lăsând însă, pe cât posibil, de data asta, măcar pentru două ceasuri, antiamericanismul său umoral la uşa sălii de cinema.

P.S. Doar pentru că tot veni vorba, m-am bucurat să constat că, de data asta, multe din preferințele mele la Oscaruri s-au confirmat. Mai exact, cinci din opt (la categoriile importante).

Excepţiile sunt Patricia Arquette în locul Emmei Stone (dar e OK, era a doua mea opţiune, chiar dacă “Boyhood” nu m-a dat deloc pe spate ca pe alţii), Eddie Redmayne în locul lui Michael Keaton (aici aş avea obiecţii mai serioase, pentru că niciodată nu mi s-au părut întru totul elocvente rolurile acestea de personaje năpăstuite fizic, dar poate voi dezvolta subiectul cu alt prilej) şi Julianne Moore în locul lui Rosamund Pike (cam idem).