Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 4 iulie 2016

BEŢE ÎN ROATE (PĂTRATE)

Fără să fie chiar la fel de plictisitor precum cursa din urmă cu două săptămâni, de pe noul circuit din Azerbaidjan (?!) – căruia, sincer să fiu, nu i-aş simţi lipsa dacă ar dispărea din calendarul Formulei 1 la fel de subit cum a şi apărut, ca un surogat pentru altele, clasice şi mult mai frumoase, gen Valencia –, Marele Premiu al Austriei, desfăşurat pe infinit mai spectaculosul Red Bull Ring, din Spielberg, ar fi fost unul cel mult banal, ca (mai) toate acelea în care monoposturile Mercedes evoluează în parametri (cât de cât) normali, ferite de probleme majore, de natură să le coboare la nivelul celorlalţi competitori, dacă nu ar fi existat duelul din ultimul tur, dintre Hamilton şi Rosberg, în care, ca de obicei, câştig de cauză a avut britanicul, în ciuda manevrei disperate şi lipsite de fair-play (dacă nu şi de creier) a – cum ar veni – coechipierului său, care pur şi simplu nu a virat atunci când trebuia, doar pentru a-şi bloca oponentul, şi a intrat în el, avariindu-şi propria maşină.

Deşi lucrurile au fost cât se poate de clare încă din momentul acroşajului, când eu unul m-am apucat să urlu de unul singur prin casă cerând penalizarea lui Rosberg, iar după cursă acest lucru s-a petrecut şi în mod oficial – înregistrările video, făcute inclusiv cu camerele de la bordul celor două monoposturi, demonstrând mai presus de orice dubiu vinovăţia germanului, care s-a ales cu zece secunde adăugate la timpul final –, fireşte că s-au găsit din nou destui gogomani asemenea celui mai prost dintre cei doi comentatori proşti de la Dolce Sport, Alexandru Dobai (că trebuie să-l ştie lumea!), care să urle în sens contrar (bunului simţ), acuzându-l pe Hamilton de ceea ce a făcut Rosberg. Cât e la ei prostie pură, cât lipsă crasă de înţelegere a fenomenului şi cât simplă subiectivitate nu ştie decât bunul Dumnezeu.

Dincolo însă de acest incident şi de victoria obţinută în cele din urmă graţie (numai) talentului său, cursa britanicului a fost (iarăşi!) sabotată de către propria echipă! Plecat din pole position, cu cinci locuri mai sus pe grila de start decât Rosberg, s-a văzut mai întâi obligat să rămână pe primul set de pneuri cu enşpe tururi mai mult decât acesta din urmă, cu toate că ecartul dintre ei începuse să scadă dramatic, astfel încât, după intrarea la boxe, profitând şi de tradiţionala bâlbă a mecanicilor, care par să calce, aproape la propriu, în străchini, împiedicându-se de te miri ce doar când trebuie să schimbe cauciucurile britanicului, germanul ajunsese în faţa sa. După care, de parcă toate astea n-ar fi fost de-ajuns pentru a-i pune literalmente beţe în roate, la ultima trecere pe la standuri, petrecută cu puţine tururi înainte de finiș, i-a fost montat un set UZAT de gume mai dure, şi deci mai lente, deşi coechipierul zbur(d)a cu unul NOU de cauciucuri mai moi şi mai rapide abia “încălţat”.

Chiar dacă o teorie a conspiraţiei foarte sofisticată ar putea sugera că mai-marii de la Mercedes au urmărit de fapt să-l facă pe Rosberg de tot râsul, arătând o dată pentru totdeauna întregii lumi că Hamilton poată să-l bată şi în cele mai vitrege condiţii, cu o strategie “greşită” (sau potrivită doar… “iniţial”, când ameninţarea pentru englez o reprezentau, chipurile, cei de la Ferrari, după cum pretindea după cursă Toto Wolff, directorul sportiv de la Mercedes, fără să explice de ce l-au persecutat şi mai târziu, când sigur mai aveau şi pentru el un set de pneuri super-soft, de vreme ce nu folosise vreunul, sau puteau să nu-l mai cheme deloc la boxe, așa cum plănuiseră de la bun început!), cauciucuri improprii şi după escale mai lungi la standuri, eu aş fi tentat să cred în cea mai simpluţă, conform căreia nemţii vor cu tot dinadinsul să-l scoată anul acesta campion mondial pe compatriotul lor, așa că i-aş sfătui să lase naibii subtilităţile deoparte şi să încerce chestii mai tranşante şi în orice caz mai eficiente, cum ar fi, de pildă, să-i dea lui Hamilton nişte roţi pătrate sau un monopost cu motor de scuter. Numai să nu cumva să iasă campion mondial… Vettel!

Cât despre suspiciunile unor comentatori (străini) că Hamilton l-ar fi depăşit pe Rosberg sub incidenţa steagului galben apărut ca urmare a ieşirii în decor a lui Sergio Perez, petrecută practic în acelaşi timp, ele sunt neîntemeiate deoarece britanicul (ca şi, ulterior, Verstappen şi Raikkonen) nu a(u) trecut propriu-zis de neamț decât după ce acesta îşi distrusese monopostul şi abia se mai târa pe circuit, la limita abandonului, situaţie în care steagul galben nu mai avea nicio relevanţă.

Niciun comentariu: