STRĂINUL

Pe undeva, numirea lui Christoph Daum – un antrenor (german) cu o carte de vizită interesantă, dar ale cărui performanţe au fost obţinute cu (mulţi) ani în urmă – drept selecţioner al naţionalei de fotbal mă duce cu gândul la concertele rock din anii ’90, când în România începeau să vină formaţii de renume, dar care îşi atinseseră apogeul carierei cu cel puţin două decenii mai – iar pentru noi prea – devreme. 

Chiar şi aşa, iniţiativa Federaţiei mi se pare una lăudabilă, Burleanu spălându-şi în felul ăsta o (mică) parte din păcate, iar, în ceea ce mă priveşte direct şi personal, după ce în urma ruşinii de la EURO jurasem că nu mai vreau să aud de tricolori nici cât de cei din naţionala de handbal masculin – altminteri mai dragă mie, ca martor aproape ocular al ultimului titlu mondial obţinut şi deja vieţuitor în timpul penultimului, dar intrată de multă vreme într-un anonimat penibil – mărturisesc că acum abia aştept preliminariile CM, de curiozitate să văd dacă măcar un neamţ e în stare să facă bici din materialul cu care antrenorii neaoşi n-au reuşit.

Aşa cum se întâmplă însă (în România) la toate momentele sau deciziile “istorice”, au existat şi de data asta contestatari şi trădători, mai preocupaţi de interesele lor (meschine). Deşi principalul punct pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Executiv al FRF de joi era, fireşte, numirea noului selecţioner, alde Prunea, Argăseală şi Gino şi-au găsit momentul să o boicoteze, deranjaţi că nu se discută, fix atunci, despre renunţarea la obligativitatea echipelor de Liga 1 să folosească un jucător sub 21 de ani, hotărâre luată, de altfel, de către acelaşi for, dar cu care, hodoronc-tronc, “puciştii” nu mai sunt de acord, în condiţiile în care m-am săturat eu, pe parcursul EURO, de câţi oameni de fotbal deplângeau faptul că România e cam singura echipă de la turneul final care nu are în lot un astfel de tânăr. Adicătelea e bine să luăm toţi boşorogii “cu experienţă” la echipele de Liga 1, după care să ne întrebăm ca proştii de ce nu avem jucători de viitor la naţională! Dar asta e altă poveste.

Revenind la Daum (care abia aştept să fie luat în colimator de… Naum) şi trecând peste caraghioslâcul tipic dâmboviţean că unul dintre participanţii la şedinţă e urmărit penal sau ceva, aşa încât, conform lui Prunea & Co., pe de-o parte, era numărat între cei 14 membri de drept ai C.Ex., dar, pe de alta, nu mai era apt să asigure cvorumul, pentru că, nu-i aşa?, fusese decăzut din drepturi, poveste care mă duce iarăşi cu gândul la şarpele Aurică de la circ, care avea de la cap la coadă şapte metri şi de la coadă la cap doar cinci, principalele (mele) argumente în favoarea numirii unui antrenor străin sunt în număr de trei:

Mai întâi, dat fiind că s-a şi nimerit ca Daum să fie neamţ (deşi, din punctul meu de vedere, putea fi şi chinez!), mă gândesc că dacă înaintaşii noştri au avut, în urmă cu (fix) 150 de ani, în nişte vremuri tulburi, înţelepciunea şi curajul să apeleze nu la un amărât de antrenor, ci de-a dreptul la un principe străin, care a întemeiat România modernă, putem îndrăzni şi noi, într-o epocă a globalizării, să mergem, de pildă, pe urmele albanezilor, de care râdeam odinioară, socotindu-i mai înapoiaţi şi mai închistaţi (chiar) decât noi.

Apoi, cum fotbalul nu e nici pe departe un pionier în domeniu, avem deja exemplele de (relativ) succes ale rugbiului, voleiului feminin (la nivel de club) şi, mai cu seamă, handbalului feminin, despre care, de altfel, am şi scris.

În fine, poate că a venit momentul să încercăm şi asta. Iar ceva mai rău decât să nu ne calificăm NICI la Mondialul din 2018, aşa cum am ratat prezenţa la precedentele patru (!), nu se poate întâmpla. După care, dacă experimentul se va dovedi un eşec, avem toată istoria înainte să revenim la dragii noştri Puiu, Piţi, Gică…, spre bucuria patritonţilor şi naţionaliştilor.

Cât priveşte “motivaţia” lui Daum, despre care unii şi-au exprimat îndoiala, îmi vine greu să cred că noul selecţioner, aflat pentru prima oară într-o asemenea postură onorantă, e dispus să-şi dea cu firma în cap şi să-şi strice tot palmaresul acum, pe final de carieră. Asta pe lângă că e pur şi simplu neamţ.