VENIȚI SĂ LUAȚI COVID! („PETRECEREA CONTINUĂ”)

... 64. În afara imaginii cu Vela fugărit de alde Iohannis, Orban şi Arafat în încercarea de a-l împiedica să iasă în faţa camerelor de luat vederi, despre care scriam ieri, ministrul de operetă al Internelor mi-a mai evocat, în urmă cu două nopţi, când a apărut să ne spună despre acordul (între timp coborât de către preşedinte la rangul de „aşa-zis”, şi modificat) dintre MAI şi Patriarhie, celebrul personaj interpretat de Toma Caragiu, Gârneaţă, în sceneta „Petrecerea continuă”, când vorbea cu un exagerat aer serios hazliu despre lucruri grave, dar într-un context hilar, cum ar fi „sosirea la locul de petrecere se va face la oră fixă, pe bază de pontaj individual…”, „funcţia de Moş Gerilă va fi acordată unei salariate fruntaşe, denumită, pe scurt, Tanti Gerilă”, „surprizele vor fi afişate la loc vizibil, pentru ca fiecare salariat să semneze de luare la cunoştinţă despre fiecare surpriză în parte” sau „tradiţionalul pom de iarnă, adică bradul, se va aprinde numa’ în prezenţa pompierilor voluntari şefi de tulumbă…”. Exact la fel şi aseară, când a mai strâns oleacă şurubul slăbit excesiv.

În aceste condiţii şi dată fiind papara pe care, spre cinstea lui, i-a administrat-o la prânz preşedintele Iohannis, toată ziua de ieri am aşteptat demisia sau demiterea lui Vela, un (alt) exerciţiu de imaginaţie pe care îl recomand tuturor celor interesaţi, dar în special colegilor săi (de guvern, de partid…) care îl ţin în braţe, fiind cum va apărea el cu morga oficială şi geaca de piele să anunţe şi să buchisească, în obişnuitul stil semidoct, Ordonanţa (militară?!?!) numărul 9, indiferent când va fi ea emisă; ce credibilitate să mai aibă un asemenea personaj caricatural, urecheat de preşedinte şi numit… „unii şi alţii”, şi care practic s-a incriminat singur şi i-a luat drept complici pe toţi liberalii pentru instigările de la mitingul din 10 august 2018 atunci când i-a acuzat pe cei din PSD că ar putea să recurgă la o diversiune similară în noaptea de Înviere pentru a decredibiliza forţele de ordine şi partidul de guvernământ?! Cum, însă, cel puţin deocamdată (dar e şi astăzi o zi), nu s-a întâmplat nimic în acest sens (al demisiei/demiterii lui Vela), nu-mi rămâne decât să concluzionez că ministrul de Interne şi preşedintele se joacă de-a poliţistul bun şi poliţistul rău cu noi, din raţiuni evident electorale („răul” neavând ce să mai piardă, din acest punct de vedere).

În altă ordine de idei, am constatat că multă lume i-a luat ieri apărarea ministrului de Interne, aducând în sprijinul iniţiativei lui de a relaxa regulile zilele astea, pentru ca – vezi Doamne – oamenii să simtă că e Paște (urmând apoi să simtă din plin şi că e pandemie, nu ca până acum, când am fost cumva feriţi!), tot felul de argumente (stupide). Aşa, de pildă, unul tot compara situaţia de la supermarketuri şi din pieţe, unde adesea se creează aglomeraţie, cu cea de la biserici, care n-ar avea de ce să fie mai rea, vorbind de „hrana spirituală” care ar fi la fel de importantă precum cea propriu-zisă, (i)logică de sorginte vag teologică ce recunosc că mă depăşeşte, tot ce pot să spun fiind că aş prefera să limitez riscurile la cei care chiar trebuie să mănânce zilnic (fie şi de post), decât să mă molipsesc de la unul care vine în (acelaşi) supermarket după ce a luat prescură cu covid de la un poliţist în seara… dinaintea Învierii.

Unde aş putea fi de acord cu „Martorii lui Vela” e când aduc drept (contra)argument faptul că multe magazine non-esenţiale, precum cele de bricolaj (sau chioşcurile de ziare, aş adăuga), au rămas deschise pe toată durata stării de urgenţă, numai că şi aici logica mea e fix inversă, în sensul că mi-am exprimat de nenumărate ori uimirea şi revolta față de această situaţie, fiind de părere că ar trebui închise şi acestea, nicidecum să le luăm drept exemple pentru a mai deschide şi alte… nu atât tipuri de magazine, cât potenţiale focare de infecţie. Asta ca să nu mai spun (de fapt cred că am şi spus-o, la momentul respectiv) că mie mi s-au părut ipocrite şi discuţiile despre aglomeraţia de la aeroportul din Cluj, în condiţiile în care… circulă metroul bucureştean şi funcţionează mijloacele de transport STB!

În plus, conform (i)logicii celorlalţi, care ajung să pretindă că practic e suficient să ne punem măşti şi mănuşi ca să fim în deplină siguranţă, nu văd de ce nu am merge şi mai departe, eu având, de pildă, sincera convingere că nu m-aş infecta nici dacă m-aş duce într-un parc, dat fiind că sunt (încă) un tip agil şi pot ocoli rapid orice plimbăreţ dintre miile care ar trece prin el, şi nici dacă aş ieşi la un grătărel pe malul unui râu sau într-o poieniţă, pentru că dintotdeauna am fost genul căruia îi place să stea cât mai departe de semeni, nu o dată renunţând la tot picnicul dacă n-am găsit un loc suficient de izolat. Ba, la o adică, de 1 Mai ştiu şi o plajă aproximativ secretă, unde mi-aş putea pune prosopul la mai mult de doi metri de oricare altul, iar ca să înot oricum mă duc mereu dincolo de geamanduri, unde nu mai e aproape nimeni. Aşa că… de ce dracu mai stăm în case?!?!

Probabil cam așa au gândit şi o serie de vedete, în special sportive, gen Cristiano Ronaldo, care s-au trezit, de pildă, să se antreneze normal, pe considerentul că-şi permit câte un teren (de fotbal) sau un bazin (de înot) doar pentru ele, până şi-au luat înjurături de la fani şi au înţeles că nu e moral să trimită asemenea semnale „în plină pandemie”, când toţi ceilalţi au înţeles că, şi trebuie să stea cuminţi în case. Mai puţin creştinii ortodocşi… Daniel şi Vela (eu sper în continuare că restul sunt mai inteligenţi decât ei şi nu-i ascultă).

Cât priveşte strict procedurile (inclusiv cele „noi”, propovăduite aseară) prin care se vor lua „Lumina Sfântă” şi „ pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită paşti” (precizările ministrului!), cred că s-a creat şi un soi de confuzie. Din punctul meu de vedere, nu este vorba atât (sau doar) despre înghesuiala care s-ar putea (recte s-ar fi putut, până la modificarea schimbării) crea în faţa bisericilor sau de simpla ieşire din case a credincioşilor, cât (sau ci şi) despre momentul strict al împărţirii, atunci când eu personal nu văd cum pot fi oferite lumina sau bocceluţele cu prescuri fără ca oamenii să se apropie periculos de mult unii de alţii, asta după ce măcar o parte dintre ei, voluntarii sau preoţii (dacă la poliţişti s-a renunţat) au intrat în contact cu mii de alţi oameni, dintre care, teoretic, cine ştie câţi infectaţi şi bolnavi de COVID-19 fără simptome. Chiar şi presupunând că totul decurge perfect, iar de la un bloc, de pildă, iese doar administratorul (vedea-l-aş pe-al meu, care de când cu pandemia s-a ferecat în apartament și măcar nu mai bântuie întruna pe la spălătorie!), el poate să ia covid de la voluntar, după care îl împarte la tot blocul.

Sigur, în principiu ar mai fi varianta folosită, dacă am înţeles bine, de firmele de curierat, şi poate de cei care livrează pizza, de a lăsa ce au de lăsat în faţa uşii, însă nici nu vreau să-mi imaginez ce se poate întâmpla cu o lumânare lăsată pe… preşul (inflamabil) de pe hol pentru a fi aprinsă de administrator, aşa cum odinioară se lăsau sticlele de lapte goale pentru a fi „umplute” (vorba vine, erau, fireşte, doar înlocuite cu unele pline, dar când eram mici se prea poate să fi crezut şi într-un altfel de miracol). Oricum, însă, „acordul” vorbeşte despre împărţirea „din pragul casei ori de la fereastră”, aşa că e şi mai rău.

65. Apropo însă de pericolul unor contacte suplimentare inutile, chiar voiam să scriu despre faptul că, duminica trecută, în timp ce-mi făceam plimbarea în ritm alert prin jurul blocului, substitut al ieşirilor cu bicicleta, am fost oprit de o patrulă de poliţie şi controlat la Declaraţie şi buletin. Din fericire, totul a decurs bine, agentul fiind OK şi necomentând că, printre altele, Declaraţia era în telefonul mobil, dar, având în vedere că de la instaurarea regulilor de izolare eu chiar n-am mai ieșit din casă decât aşa, în apropierea locuinţei, ocolind orice trecător la mai mult de doi metri, inclusiv pe carosabil sau trecând pe trotuarul de vizavi (pe bune!), iar cumpărăturile (mi/ni) le face doar soţia, care, fiind o idee mai tinerică (dar, în schimb, ca factor de risc, şi ceva mai plinuţă, chiar dacă doar prin comparaţie cu mine, care sunt aschilambic!) şi speriată de faptul că bărbaţii par să fie mai predispuşi la deces de COVID, se sacrifică pentru binele familiei, dacă m-aş îmbolnăvi (primul) ar fi clar că n-aş fi avut de la cine altcineva să iau virusul decât de la poliţistul cu pricina, care şi-a pus mâinile (era să zic „labele”, dar cum a fost un tip de treabă, în ciuda temerilor mele trecute şi… viitoare, mă rezum la „mâinile”), fie şi înmănuşate, peste tot pe ecranul telefonului meu şi pe cartea de identitate (din plastic!), după ce poate a făcut la fel şi cu ale unui infectat, asta dacă mai e valabilă povestea cu suprafeţele, iar eu n-am fost destul de atent cu dezinfectarea la întoarcerea acasă.

În concluzie, iată de ce voi lua (şi anul ăsta) lumină de la televizor.