MICILE MARI IPOCRIZII DIN PANDEMIE

… 87. Având în vedere că nu s-a inventat încă, după ştiinţa mea, termometrul (de tip) digital care să-mi arate o temperatură „normală” mai mare de 35.2, astfel încât, în rarele momente când m-am simţit rău şi am văzut pe micuţul ecran ceva cu 36 (nu mai mult, însă, vreodată, de .4) chiar m-am speriat şi m-am repezit în dulăpiorul de medicamente la etajul întreg cu nurofenuri, adagine și adviluri – Express, Forte, Plus, Ultra, de Răceală şi Gripă… (în paranteză fie spus, nu m-am lepădat de credinţa nestrămutată în ibuprofen nici când, pe la începuturile pandemiei, „experţii” îl dădeau drept aproape letal, după care oricum le-a trecut şi lor) –, nu am o problemă personală cu „termoscanarea” (luarea temperaturii) de la intrările în (unele!) magazine (cu toate că ştiu oameni a căror temperatură obişnuită măsurată cu astfel de divaisuri bate spre 37, aşa că sunt cam la limită cu legiferatul 37.3), însă nu pot să nu remarc faptul că în cele două luni de stare de URGENȚĂ, când virusul făcea (cel puțin la alții) ravagii, nu era obligatoriu nici acest procedeu şi nici măcar purtarea măştilor (medicale, chirurgicale sau de cârpă).

Sigur, un sofism perfect, de tip politicianist, şi-aşa folosit doar de cei mai isteţi dintre guvernanţi şi pupincuriştii lor, spune că nu era nevoie de aşa ceva de vreme ce, în starea de urgenţă, eram (sau ar fi trebuit să fim) cu toţii închişi cu cheile în case, doar că orice om care a trăit în realitatea intrinsecă ştie şi înţelege că simpla obligaţie de a completa o declaraţie la ieşire nu ţinea de foame (şi nici de zăvor sau lacăt), aşa că oamenii tot erau nevoiţi să ajungă (măcar) în farmacii şi în magazinele alimentare, ca să nu le mai punem la socoteală – pe lângă metrou şi celelalte mijloace de transport ÎN COMUN – şi pe cele de bricolaj, cu flori, ziare şi tot ce nu se închisese în mod expres (deşi ar fi trebuit!), genul acela de activităţi care le dau acum apă la moară lui Cîţu să spună că economia nu stă chiar aşa rău cum s-a/ne-am temut, iar lui Iohannis să pretindă că ea trebuie doar revigorată, nu repornită, câtă vreme n-a fost niciodată oprită cu adevărat. (Tare bine e când poţi să şi mănânci prăjitura, şi să o şi pui deoparte pentru mai târziu!)

Prin urmare, toată povestea asta cu „termoscanarea” (despre care nu m-am lămurit dacă există şi în alte ţări la nivel de supermarket, comparaţia unora cu aeroporturile fiind pur şi simplu imbecilă, că una-i una şi alta-i alta, dhăăă!) e doar o mică mare ipocrizie (a autorităţilor), de tip „ne facem că facem”, ca multe altele din timpul pandemiei, chiar şi dincolo de contestările concrete (mă refer la cele raţionale), cum ar fi utilitatea ei îndoielnică în condiţiile în care ameninţarea cea mare o reprezintă purtătorii de Covid-19… A-simptomatici (deci inclusiv fără febră). În plus, teoretic, conform acelorași specialişti (inclusiv de la OMS, cu tot cu reprezentantul local) care la începuturile pandemiei nu doar că minimalizau importanţa măştilor, dar îi mai și luau peste picior pe cei care le purtau din proprie iniţiativă, ele sunt acum panaceul mult aşteptat pentru stoparea răspândirii virusului, o mulţime de grafice şi planşe arătând că e practic imposibilă molipsirea dacă e purtată de toată lumea, aşa că obligativitatea ei la intrarea în spaţiile publice ar trebui să fie suficientă. Asta, desigur, dacă – aşa cum circulă pe internet un banc bazat, pesemne, pe întâmplări reale, la fel cum sunt majoritatea filmelor de la Hollywood din ultimii ani, de când creativitatea scenariştilor s-a dus de râpă – ai apucat să-ţi cumperi una în timpul stării de urgenţă, când nu era obligatorie şi deci puteai să intri într-o farmacie şi fără ea, pentru că acum, în starea de (doar!) alertă, nu mai poţi să-ţi iei decât riscând să plăteşti o amendă grasă.

88. Apropo însă de micile mari ipocrizii (ale autorităţilor) din timpul pandemiei, eu tot nu m-am lămurit, după atâta amar de vreme, care este procedura „autoizolării la domiciliu” cu românii întorşi din străinătate. Practic, adică. Fiindcă mie tot îmi dă cu virgulă; şi nu mă refer numai la cifrele comunicate de GCS, care nu se pupă de nicio culoare cu cele din teritoriu, când intră în ţară (conform declaraţiilor oficiale) zeci de mii de oameni pe zi, iar numărul izolaţilor creşte cel mult cu sute. 

Aşadar… După ce stă omul la vamă, în autoturismul propriu (subliniez), ore în şir, ajunge la ghişeu, completează ce are de completat, după care… Ce? Porneşte (aşadar cu autoturismul propriu, subliniez) către locaţia desemnată (pe proprie răspundere, înţeleg) pentru a se autoizola… OK, doar că locaţia asta se află, în general, la sute de kilometri depărtare, în Bucureşti, Constanţa sau chiar, să zicem, Suceava. Unde ajunge… cum? Carevasăzică cu autoturismul propriu (subliniez). Că n-am auzit să fie la Nădlac o megaparcare unde sunt lăsate maşinile şi de unde sunt cu toţii transportaţi cu autocarele (alea unde se înghesuiau unii în alţii fără măşti etc.), aşa cum poate se petrecea când erau duşi în carantină instituţionalizată.

Acum, marea mea întrebare este, de fapt: când pleacă de la Nădlac spre, de pildă, Bucureşti, li se umple (de către autorităţi) portbagajul cu apă şi mâncare să le ajungă pentru tot drumul? Daʼ cu benzina cum fac?; că, de-o altă pildă, rezervorul alei mele nu ţine dintr-un capăt în altul (pe lăţime) al ţării şi e musai să fac cel puţin o alimentare.

Ce tot vreau să spun e că nu înţeleg cum ar putea oamenii ăştia să nu trebuiască să mai oprească pe drum, ba la un chioşc sau magazin cu mâncare, ba la o benzinărie, ba chiar să înnopteze undeva. Şi atunci, izolarea (strictă, supravegheată, alea-alea…) se pune doar de a doua sau a treia zi (nu doar ca numărătoare, ci efectiv), de când ajunge diasporeanul acasă?!

Poate că şi de-asta, înţelegând că nu prea are rost să ne (mai) ascundem după deget, alte ţări, chiar şi cu mult mai afectate de pandemie decât a noastră, au purces la nişte măsuri de relaxare incomparabil mai ample decât se milostivesc să ne dea nouă, cu ţârâita, parcă de la ei din buzunare, tătuca Iohannis şi mămuca Orban.