PRAGUL PROSTIEI

Fără să mă fi pronunțat până acum pe această speță, în care, de altfel, n-am niciun fel de expertiză (juridică) în afara bunului-simț comun, mă gândeam zilele trecute, când a apărut în spațiul public știrea conform căreia niște polițiști din București i-au cerut unui bărbat care anunțase, prin telefon la 112, că a găsit un dispozitiv exploziv improvizat sub mașină să-l aducă, pur și simplu, la secție pe bancheta din față a autoturismului personal, că, mai cu seamă dacă, așa cum e de presupus, „oamenii legii” i-au pretins acest lucru pe un ton hotărât, gen „vă rugăm să vă prezentați de îndată cu dispozitivul la secție!”, prevalându-se de calitatea lor de „reprezentanți ai autorităților statului”, atitudinea lor s-ar putea încadra foarte bine la infracțiunea de abuz în serviciu, doar că, „paguba” fiind greu de estimat (ca să nu spun „inestimabilă”) câtă vreme, efectiv slavă Domnului, bomba n-a explodat, așa încât niciun „prag”, fie el de 250.000 de lei, de 9000, de nu știu câte salarii medii sau minime pe economie ori, vorba unui politician mai cu moț pe creier, „simbolic”, de 5 lei, n-a fost atins, siniștrii caraghioși de la secția cu pricina pot scăpa chiar și basma curată, cel puțin din acest punct de vedere, ei fiind acum cercetați, dacă am înțeles bine, (doar) pentru „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” sau ceva.

Concluzia ar cam fi că legătura dintre abuzul în serviciu și „prag” e precum cea dintre sulă și prefectură, indiferent chiar și de băsnirile CCR.