Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 24 aprilie 2023

MEREU CODAȘI

Nu știu care va fi soarta bietului nostru reprezentant la concursul Eurovision, Theodor Andrei, și a piesei sale „D.G.T. (Off and On)”, oricum cotat/ți la casele de pariuri cu penultima șansă, însă un lucru este absolut cert: cu doar două săptămâni și un pic înaintea semifinalei în care a fost repartizată, dintre cele 37 de țări participante, România este una din cele maximum două sau trei care nu s-au învrednicit să producă un amărât de videoclip cât de cât profesionist, varianta oficială a piesei fiind cea mai degrabă improvizată și interpretată live din finala națională, în condițiile în care, de pildă, frații noștri de peste Prut au fost în stare să facă un clip superb (chiar dacă, paradoxal, interpretarea strict muzicală e, cumva, sub cea din finala lor națională) și cu subtitrare în engleză pe YouTube (altminteri moldovenii nesfiindu-se nici anul acesta să cânte piesa integral în română, parcă în ciuda și disprețul snobilor de pe la noi care pretind că așa ceva e câh și că doar cu o cântare într-o limbă de largă circulație internațională avem șanse să facem vreo brânză, deși tot moldovenii le demonstrează, bătându-ne an de an, că asta e o imbecilitate), iar Polonia efectiv (mi-)a luat fața cu un clip în care solista, drăguță și nostimă, aducând izbitor cu actrița Jessica Alba, apare adesea într-un costumaș de baie sumar și interpretează, relativ bine, sau măcar corect, un cântecel antrenant, deși când am avut curiozitatea s-o văd în prestația live din finala lor națională falsa îngrozitor și arăta complet nesemnificativ, însă sute de mii de oameni (câte vizualizări are clipul) probabil sunt deciși deja s-o voteze.

Așa stând (degeaba) lucrurile, n-ar fi nicio surpriză ca, spre marea satisfacție a urâtorilor care și-așa l-au contestat îndelung pe Theodor Andrei și votul publicului autohton, să nu trecem NICI anul acesta de semifinală, fără vreo consecință drastică pentru cei din TVR, care firește că-și vor lua liniștiți toate salariile și primele din bani inclusiv (sau mai ales) publici.

Niciun comentariu: