VREMURI BUNE... PENTRU CRIMINALI

Sigur că poate să fie doar o impresie subiectivă datorată sau cauzată de inevitabila mea înaintare în vârstă și că e foarte posibil ca, în orice moment istoric, toți cei ajunși la o anumită etate (ca mine, recte a mea) să fi trăit cu această vie senzație, dar chiar mi se pare că lumea a înnebunit cu totul și îmi vine tot mai greu s-o înțeleg și să țin pasul cu ea, unul dintre exemplele cele mai pregnante și des manifestate fiind în materie de drepturi și libertăți ale suspecților de crimă (adică omor) și alte delicte (majore), cum a fost, de pildă, în „cazul Pantelimon”, în care, inclusiv după ce un (fel de) judecător, în asentimentul procurorilor, a decis arestarea preventivă a doctorițelor suspectate de uciderea unor pacienți, o altă instanță (superioară?) a decis punerea lor în libertate, fără măcar vreo prevedere prin care să fie împiedicate să se mai apropie de un spital și să mai pună mâna pe noradrenalină într-un salon ATI, deși, chiar și pornind de la premisa, aproape rațională, că și dacă nu sunt periculoase pentru societate cât să căsăpească oameni pe stradă cu toporul, există măcar o suspiciune că sunt letale cu amintita substanță, în anumite condiții favorizante (spital, pacient muribund, adrenalină oprită), însă altă perspectivă ce nu putea fi exclusă de judecători era că respectivele ar fi omorât oameni în orice fel de circumstanțe, iar faptul că a fost într-un spital și așa mai departe e doar o nimereală, deci pot ajunge și la topor, în fine, asta în timp ce, de-o altă pildă, puștiul acela bezmetic care a intrat cu mașina în oameni la 2 Mai în mod evident NU e suspect de crimă CU PREMEDITARE, pentru că a fost, totuși, vorba de un accident (sigur, în niște circumstanțe grave, la care voi reveni), rămâne în arest „preventiv” și la vreun an de zile de la faptă, deși încă n-a fost condamnat (iar la cum merge justiția noastră poate nici n-o să fie vreodată și se va fi dovedind că a stat atâta amar de vreme în pușcărie degeaba, din punct de vedere juridic), iar periculos cu adevărat e la fel de limpede că a fost doar la volan (și nici nu prea are ce probe să șteargă sau martori să influențeze, cum au doctorițele), dar chiar și dincolo de toate astea, văd că e tot mai răspândită măsura „arestului la domiciliu” (ca să nu mai spun de cea a „controlului judiciar”, care nu înseamnă nici atât), chiar și în cazuri deosebit de grave, cu interlopi, crime și alte nenorociri, ceea ce pentru unul ca mine, care trăiesc, într-un fel, în acest tip de detenție de când mă știu, dat fiind că nu ies din casă cu zilele, iar când o fac, e pentru câte cel mult o oră, prin jurul blocului (da, „domiciliul” meu e un apartament de bloc de la etajul 10, nu o vilă cât toate zilele făcută din crimele alea pentru care unii sunt judecați în timp ce stau în arest în ele, pe un domeniu cât un orășel), dar mă simt excelent la biroul meu de lucru, în fața televizorului, a telefonului mobil sau doar zăcând pe canapea sau în pat, e absolut de neînțeles ce fel de exemplu îngrozitor pentru cei predispuși la infracțiuni poate fi o asemenea perspectivă, așa că n-am cum să mă arăt uimit din cale-afară de creșterea exponențială a criminalității. Păi cu așa condiții de detenție, să tot calci rahatul de lege!

Revenind, cum am promis, la cazul tânărului de vreo 19 ani, pare-mi-se, care a omorât doi oameni după ce s-a urcat drogat la volan, n-am văzut pe nimeni să deplângă vârsta lui fragedă și să manifeste înțelegere deplină față de el, în ciuda faptului că e major și, prin urmare, teoretic are deplin discernământ, pentru a i se acorda o a doua șansă sau ceva, așa cum se manifestă față de bietele fete abuzate sexual de tot felul de profesori, invocându-se tocmai faptul că erau prea tinere, necoapte și naive ca să-și dea seama ce li se întâmplă, astfel încât au trebuit să treacă (zeci de) ani ca să realizeze și să se simtă traumatizate.

Iar pentru că între timp, de când am creionat inițial acest text, după care m-am luat cu altele (nu texte!), mult mai importante, și am uitat de el aproape o lună întreagă, echivalentul a vreun deceniu de pe vremea tinereților mele în termeni de lucruri (rele) întâmplate și reflectate pe larg în mass-media, au mai apărut și cazul Pantelimon II (fără vreo legătură cu primul, în afară de locul unora dintre fapte); și cel al (auto?)intitulatului „Șacalul”, care a ucis sau – conform prezumției de nevinovăție – nu două femei (de moravuri cam ușoare) ca să le fure autoturismele de lux; și cel al „incendiatorului din Parlament”, am tot mai pregnantă în minte imaginea tuturor acestora cerând și, măcar, fiind la un pas de a obține, dacă n-o vor și face cu adevărat, niște „măsuri preventive” mai blânde, cum ar fi deja amintita cercetare în stare de libertate, eventual (dar nu neapărat) cu cea suplimentară de „control judiciar”, după care, mai ales în cazul din urmă, aproape că n-am nicio îndoială că, după ce a ținut, dacă nu neapărat o țară întreagă, cu siguranță toate posturile de știri cu sufletul la gură vreo două zile – cea în care a fost căutat cu filtre de poliție inclusiv prin tramvaie, cu apeluri la ajutor din partea populației etc., și cea de după, că mai încolo (sau încoace) oricum au apărut subiecte mai „ofertante” și nu mai știe nimeni ce mai e cu el –, va primi nu pedeapsa aia „de până la șapte ani închisoare” propovăduită prin jurnalele de știri, ci numai vreo doi (sigur, tehnic vorbind, înseamnă tot „de până la...”), și ăia cu suspendare, adică liber ca pasărea cerului, să-i mai inspire și pe alți „protestatari”, la fel cum și „bombardierii” (aka „cocalarii”, cum se zicea odinioară, adicătelea tot pe vremea mea) ăia din comuna și, ulterior, spitalul Pantelimon (unde au intrat să-și facă dreptate cu macete, săbii și alte ustensile de bucătărie papuașă) nici nu înțeleg de ce s-au tot ascuns, în loc să se predea din prima clipă, fiindcă aș fi în stare să pariez că vor fi cât de curând eliberați, doar ca să ne mirăm noi, proștii care nu înțeleg cum e cu drepturile și libertățile fundamentale ale suspecților de crime, ca în al treilea caz, al „Șacalului”, cum de mai era liber să ucidă din nou, în ciuda cazierului aceluia kilometric înșirat de reporteri la fiecare intervenție despre el. Păi fix cum spuneam anterior!

 

P.S. Nu știu cum am uitat și prima oară când am scris, și iată că era s-o fac și acum, de interlopul acela parcă deja condamnat (pentru fapte grave), lăsat de o instanță să plece fix în Grecia aia de unde nu-l mai recuperăm pe Sorin Oprescu, pentru că a avut (interlopul cestălalt, nu Oprescu)... „un eveniment în familie”, respectiv, desigur, nu vreo înmormântare a cuiva apropiat, ci nunta (sau logodna?!) fetei (sau chiar nepoatei?!). Înfloritoare vremuri pentru infractori! (Sigur, cu condiția să nu fie acuzați de „rasism” și/sau „hărțuire sexuală”, ori chiar „corupție”, ci doar de omor, viol, tâlhărie...)