BELGRAVISTAN ŞI DIGISTAN - ACELAŞI ABSURDISTAN

(Pentru ceva încă și mai scandalos citiți AICI!!!)


Ştiţi reclama aceea cretină cu “Belgravistan”, pentru noile abonamente de telefonie mobilă de la Digi, difuzată fără încetare, cel puţin pe canalele proprii ale RCS&RDS? (Dacă nu, cu atât mai bine pentru voi!) Dincolo de faptul că eu unul nici n-am prea reuşit s-o înţeleg, deşi am văzut şi versiunea ei tipărită, pe care am citit-o pe îndelete, dar mi se pare că numele ţării fictive, în care se vorbeşte o limbă cu profunde rezonanţe slave, ce ar putea fi foarte bine sârba, e cam străveziu, iar în condiţiile în care, din câte ştiu, compania are filiale în multe din statele învecinate cu noi, nu m-ar mira deloc ca pe-acolo să existe o variantă a clipului în care ţara “imaginară” e Bucureștistan şi se vorbeşte un dialect de sorginte latină, foarte asemănător cu româna, trebuie să spun că personal sunt fericitul beneficiar al unuia dintre abonamentele acelea miraculoase, motiv pentru care pot aborda subiectul în deplină cunoştinţă de cauză.

Ei bine, fără să neg avantajele lor în comparaţie cu oferta concurenţei, în special de la Vodafone (că am şi de-acolo), despre care am şi scris la un moment dat, există un amănunt care mă face să concluzionez că nici în… Digistan (tot un fel de Absurdistan) lucrurile nu sunt atât de normale pe cât ar vrea liderii săi (politici) şi realizatorii reclamelor să ne facă să credem. Astfel, deşi e adevărat că toate abonamentele au incluse o mulţime de minute nu doar către orice destinaţie naţională, ci şi către cele internaţionale, inclusiv pe mobil, iar cel mai scump dintre ele (care dacă eşti abonat şi la serviciile de televiziune şi/sau internet fix, e mai ieftin decât cel mai ieftin de la Vodafone) oferă convorbiri nelimitate aproape oriunde în lume, ele nu conţin nici măcar un (1) SMS.

Se pare că religia oficială din Digistan are ceva împotriva mesajelor scurte, astfel încât, în mod absolut paradoxal, cu numai 2 euro poţi vorbi sute de ore în şir, inclusiv în China, iar de 5 euro poţi să nici nu mai faci altceva întreaga viaţă, în schimb, dacă trimiţi un amărât de SMS vecinului de vizavi care s-a încăpăţânat să rămână fidel unei companii la care de aceiaşi 2 euro nu apuci nici să faci o urare de ziua lui unui prieten aflat la muncă în Spania, trebuie să scoţi din buzunar bani în plus, peste costul abonamentului. Nu mult, un cent pe mesaj (cele în reţea sunt, totuşi, gratis), dar orişicât. Asta spre disperarea unora ca tuta care a stat lângă mine la ultima piesă de teatru văzută la Naţional şi care, judecând după cât a meşterit la telefonul mobil ţinut în poală, am impresia că, în loc să înregistreze şi ea, ilegal, spectacolul, ca tot infractorul de (ultimul) rând, pentru a-l împărtăşi cu prietenele, s-a gândit să li-l trimită, replică după replică, live, prin SMS.