FINAL FĂRĂ FINALĂ
Nu sunt paranoic, ci doar (auto)ironic dacă spun că simpatia mea faţă de Montreal Canadiens păleşte în faţa grijii lor faţă de mine: pentru a nu mă pune în situaţia de a mă trezi în toiul nopţii ca să urmăresc în direct meciurile finalei NHL, aşa cum îmi propusesem să fac – în ciuda riscurilor majore de sănătate implicate atunci când e vorba de un om încă foarte tânăr… în urmă cu vreo douăzeci de ani şi obişnuit de la o vreme să se odihnească în toate cele două sau trei ore mici ale dimineţii când vecinul de dedesubt cade, pesemne, şi el răpus de oboseală sau doar ia o pauză de masă, presupunând, cu deplin temei, că de la el vine cam pe-atunci mirosul de friptură cu cartofi prăjiţi – în cazul când “Habs” ar fi ajuns acolo, s-au lăsat eliminaţi prematur, fără măcar a mai prelungi suspansul de-a lungul unui meci 7 încă şi mai periculos pentru un cardiac ipohondru (sau nu) ca mine.
Aşa se facă că, începând de joi noapte spre vineri dimineaţă, de la sfârşitul celei de-a doua reprize a meciului 6, când scorul era doar 1-0 pentru New York Rangers, dar jocul slab al canadienilor nu prevestea nimic bun, cum ar fi o revenire spectaculoasă şi măcar împingerea partidei în “overtime”, astfel încât a trebuit să apelez din nou, doar că (şi) de această dată zadarnic, la metoda mea secretă, constând în stingerea televizorului şi mersul la culcare, sunt un om liniştit, pentru care sezonul s-a (cam) încheiat. Chiar dacă nu cu mult timp în urmă scriam că voi ţine cu newyorkezii în cazul nefericit, dar între timp adeverit, în care ar fi ajuns în locul lui Montreal să se bată pentru Cupa Stanley, mi-am dat deodată seama că, în special anul acesta, când, pe lângă Canadiens, i-au mai eliminat şi pe alţi mari favoriţi ai mei, Philadelphia Flyers, nu-mi sunt cu mult mai simpatici decât reprezentanţii Conferinţei de Vest, Los Angeles Kings. Poate dacă jucau cu super-enervanţii Chicago Blackhawks era altceva.
Singurul motiv care mă face să pun totuşi la înregistrare partidele din finală, începând cu cea din noaptea aceasta, ca să le urmăresc la ore mai rezonabile, este să nu spun că am dat de pomană banii pe abonamentul la playerul oficial NHL, chiar dacă în realitate oricum am cam făcut-o, pentru că meciurile sunt transmise de Sport 1. Fireşte însă că dacă nu m-aş fi abonat, nici Sport 1 nu le-ar fi transmis, în schimb foarte probabil finala s-ar fi disputat între două dintre echipele mele favorite. Pe care nu le-aş fi văzut.
Aşa se facă că, începând de joi noapte spre vineri dimineaţă, de la sfârşitul celei de-a doua reprize a meciului 6, când scorul era doar 1-0 pentru New York Rangers, dar jocul slab al canadienilor nu prevestea nimic bun, cum ar fi o revenire spectaculoasă şi măcar împingerea partidei în “overtime”, astfel încât a trebuit să apelez din nou, doar că (şi) de această dată zadarnic, la metoda mea secretă, constând în stingerea televizorului şi mersul la culcare, sunt un om liniştit, pentru care sezonul s-a (cam) încheiat. Chiar dacă nu cu mult timp în urmă scriam că voi ţine cu newyorkezii în cazul nefericit, dar între timp adeverit, în care ar fi ajuns în locul lui Montreal să se bată pentru Cupa Stanley, mi-am dat deodată seama că, în special anul acesta, când, pe lângă Canadiens, i-au mai eliminat şi pe alţi mari favoriţi ai mei, Philadelphia Flyers, nu-mi sunt cu mult mai simpatici decât reprezentanţii Conferinţei de Vest, Los Angeles Kings. Poate dacă jucau cu super-enervanţii Chicago Blackhawks era altceva.
Singurul motiv care mă face să pun totuşi la înregistrare partidele din finală, începând cu cea din noaptea aceasta, ca să le urmăresc la ore mai rezonabile, este să nu spun că am dat de pomană banii pe abonamentul la playerul oficial NHL, chiar dacă în realitate oricum am cam făcut-o, pentru că meciurile sunt transmise de Sport 1. Fireşte însă că dacă nu m-aş fi abonat, nici Sport 1 nu le-ar fi transmis, în schimb foarte probabil finala s-ar fi disputat între două dintre echipele mele favorite. Pe care nu le-aş fi văzut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu