URĂ(RI) DE PRIMĂVARĂ

Nu chiar întotdeauna, dar mult mai des decât mi-aş dori, urăsc să am dreptate! Aşa cum prea bine anticipam, “întreruperea accidentală” (la ăştia accidentele sunt atât de frecvente, încât abia funcţionarea relativ normală poate fi socotită drept ieşită din comun!) de curent de duminică dimineaţă n-a fost decât începutul seriei noi, pe 2015; aseară, în jurul orelor 23.00, după mai puţin de trei zile întregi, a survenit deja a doua, încât mai că retardatul de la serviciul cu clienţii nu voia să-mi preia altă sesizare, socotind pesemne că practic e acelaşi incident!

Deşi ca durată a fost mai scurtă, de circa o jumătate de oră, originalitatea ei a constat în faptul că de-a lungul acestui interval au existat cel puţin zece porniri şi opriri, cu efecte dintre cele mai nefaste asupra aparaturii electrocasnice, indiferent ce prize şi prelungitoare cu pretinsă protecţie la fluctuaţiile de tensiune am avut eu prevederea să-mi pun. Sigur, jigodiile ordinare de la Enel pretind că dacă ţi se strică vreun divais ca urmare directă a acestor şocuri vei fi despăgubit, dar uzura accelerată în timp n-are nimeni cum să ţi-o cuantifice. 

Din – vorba vine – fericire, meciul de Liga Campionilor, dintre Bayern şi Barcelona, care se desfăşura la ora respectivă, devenise încă şi mai neinteresant pentru mine decât de la bun început – adică de când cele două, alături de alte antipatice, Juventus şi Real Madrid, s-au calificat în semifinale –, după ce în tur catalanii învinseseră pe teren propriu cu 3-0 (că de-aia spuneam atunci că-i o veste proastă pentru nemţi să le ţin partea!) şi tot ei conduceau la pauză cu 2-1, aşa că stinsesem televizorul şi aproape deja adormisem, fiindcă peste noapte m-am trezit pentru meciul 6 dintre Montreal Canadiens şi Tampa Bay Lightning, din runda a doua a playoffs-urilor NHL, care s-a terminat şi el cu eliminarea favoriţilor mei.

De altfel, dacă tot am ajuns la capitolul ăsta, trebuie să spun că am intrat iarăşi într-o zodie căcăcioasă: tot în NHL, a fost eliminată Calgary Flames, iar Washington Capitals a ajuns la meciul 7 după ce conduseseră seria cu 3-1; Arsenal tocmai a pierdut acasă şi pare să se îndrepte din nou spre locul obişnuit la final de sezon, 4, de unde trebuie să joace un tur prelimiar pentru accederea în grupele Champions League, deşi la un moment dat devenise favorită certă măcar pentru locul 2 (sincer să fiu, pe la sfârşitul turului mă temeam de şi mai rău, aşa că nu pot fi chiar atât de supărat); Lazio Roma e pe cale să piardă (şi ea) locul 2 în Italia, după înfrângerea de acasă cu Inter, deşi a condus cu 1-0, dar a rămas în inferioritate numerică din cauza unui jucător pe care, la cât s-a dovedit de idiot, faultând aiurea, prin ţinere de tricou, în postură de ultim apărător, eu l-aş fi pus imediat pe lista de transferuri; Nico Rosberg l-a devansat pe Lewis Hamilton în ultima cursă de Formula 1; Sharapova a pierdut în semifinale la Madrid… şi asta ca să nu mai pun la socoteală mărunţişurile, cum ar fi înfrângerile repetate, în faţa propriului coechipier de la Kawasaki, ale lui Tom Sykes în mondialul de Superbike, pe care m-am găsit şi eu să-l gust de la o vreme, după ce că şi-aşa nu mai făceam faţă la transmisiunile sportive din weekend nici cu patru (iar uneori chiar cinci!) ecrane pe care le urmăream simultan. Mă întreb ce-mi mai rezervă şi Simona Halep! 

Revenind la Enel – pe ai cărui angajaţi, începând cu femeile de serviciu şi terminând cu mahărul cel mai mare, director general sau ce pizda mă-sii o fi el, român sau italian, nu mă pot abţine să-i înjur din nou, public, de tot ce au mai drag pe-acasă şi chiar prin locurile de odihnă veşnică, fiindcă, într-un fel sau altul, în diferite proporţii, direct prin factura de energie pe care o plătesc şi indirect prin aparatele pe care mi le omoară, cu toţii mănâncă din banii mei degeaba –, mi se pare absolut inadmisibil că am ajuns în anul 2015 să stau cu inima strânsă de câte ori urmează o transmisiune interesantă la TV, ca să nu mai spun un eveniment major, cum ar fi gala Premiilor Oscar, finala Champions League sau a Cupei Stanley, Eurovisionul (că am şi păţit-o acum câţiva ani!) etc. şi să mă simt uşurat sau de-a dreptul fericit după ce, sau, mai degrabă, DACĂ apuc să o văd până la capăt, fără să mi se taie, “accidental”, curentul.

Cât despre instituţiile statului – în speţă, ANPC şi ANRE – pe care le-a durut fix în fundul curului de câte ori le-am sesizat, înşirându-le pomelnicul de întreruperi de curent survenite la intervale parcă din ce în ce mai mici de timp, le urez… ce le-am urat mai sus şi celor de la Enel. Cu mame şi răposaţii lor cu tot. Iar dacă mă stârnesc rău, extind urările astea de bine şi asupra tuturor clienţilor de rând care înghit asemenea mizerii fără măcar să pună mâna să facă o reclamaţie, mulţumindu-se să mârâie pe la colţuri şi între ei.