NU EXISTĂ CALE DE MIJLOC

Chiar nu-mi propusesem să scriu (astăzi) despre Simona Halep şi înfrângerea ei de ieri, din primul tur al turneului de la Madrid, în faţa zbuciumatei franţuzoaice Alizé(u) Cornet (care îmi aminteşte de un fox terrier, atât în privinţa temperamentului cât şi a constituţiei fizice!), decât, cel mult, câteva cuvinte în încheierea unui articol, însă mulţimea de comentarii de-a dreptul duşmănoase la adresa jucătoarei noastre pe care le-am citit azi-dimineaţă în presă şi pe bloguri m-au determinat să o fac mai pe larg şi, dimpotrivă, în deschiderea lui.

Cu toate că mă număr (şi eu) printre cei care s-au exprimat (adeseori) critic faţă de evoluţiile constănţencei şi mi-am manifestat temerea (nicidecum convingerea!) ca nu cumva actuala sa poziţie din clasamentul WTA să fie una efemeră, am rămas pur şi simplu siderat văzând câtă lume se arată mai degrabă satisfăcută decât dezamăgită de acest eşec pe care nu doar că nenumăraţi experţi de ocazie şi-l însuşesc în chip de timpurie prorocire, dar şi l-ar dori un promiţător început al dezastrului total, încheiat măcar cu alunecarea Simonei spre zonele mlăştinoase ale ierarhiei mondiale, pe la locurile exprimate cu câte trei cifre mari, dacă nu chiar cu retragerea ei prematură din activitate, în urma unei accidentări grave sau a lipsei totale de randament. Că prea se arătase ea mai cu moţ, ieşind din tiparul românului etern mediocru.

De altfel, pe mirificele meleaguri carpato-danubiano-pontice, din păcate populate, calea de mijloc aproape că nu există, astfel încât şi în privinţa Simonei avem de-a face, în linii mari, cu doar două categorii de cetăţeni, la fel de obtuzi şi care ies la rampă alternativ, în funcţie de rezultatul câte unui meci: fie fani înfocaţi, fie duşmani încrâncenaţi. În timp ce pentru cei din urmă chiar şi o victorie meritată în faţa unei adversare de top nu reprezintă decât o simplă întâmplare (ne)fericită şi în principiu izolată, cei dintâi nu mai pridideau, mai cu seamă în ultima vreme, să sublinieze ce mare jucătoare este Simona dacă a ajuns să câştige chiar şi când joacă (foarte) prost.

Ca de multe ori în astfel de situaţii, adevărul este pe la mijloc. Pe de-o parte, în ciuda unor vădite carenţe (tehnice) manifestate în jocul ei, Simona fireşte că este o jucătoare extrem de talentată, care eu sper să se menţină în partea superioară a clasamentelor de specialitate măcar încă vreo doi-trei ani, pentru a avea un impact (mediatic) semnificativ, astfel încât să le deschidă părinţilor din toată ţara apetitul pentru performanţa sportivă a propriilor odrasle. Nu mai departe de sâmbătă, am văzut într-un hipermarket din Capitală un tată, însoţit de puştoaica sa în vârstă de vreo patru-cinci anişori, care căuta de zor o rachetă de tenis. De altfel, probabil că şi Simona, împreună cu toată generaţia ei, este un rod al perioadei când (încă) le (mai) aveam pe Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir.

Pe de altă parte, este adevărat, din păcate eşecul de ieri a venit nu ca urmare a unei accidentale evoluţii slabe, ci în contextul unui număr îngrijorător de mare de meciuri modeste, câştigate chinuit, cu adversare de mâna a doua care doar au jucat încă şi mai rău ca ea (În paranteză fie spus, acum Cornet chiar a jucat binișor. De unde și scorul clar: 7-6, 6-3.). Mă refer la meciurile acelea care spuneam că nu i-au pus deloc pe gânduri pe admiratorii ei fără discernământ şi, pare-se (ceea ce ar fi încă şi mai grav), nici pe ea însăşi împreună cu antrenorii ei. Sau, cel puţin, când mă refer la aceştia din urmă, pe undeva aşa sper. Pentru că dacă i-au pus, iar măsurile luate au dus la acest ultim rezultat, ar fi chiar cumplit. Dar nu cred.

Fără să fiu un optimist de felul meu, am convingerea că vom mai avea motive de satisfacţie din partea Simonei chiar şi noi ăştia care, indiferent cât de cârcotaşi am părea uneori, chiar ne dorim rezultate bune. Că tare dezolant e, totuşi, să nu mai ai de ce să te agiţi, căutând pe site-uri sau uitându-te la ştirile sportive, ca să afli când şi în compania cui are loc meciul ei din turul următor al unei competiţii mari care continuă fără s-o aibă printre protagoniste.

Cum spuneam însă din capul locului, respectiv al articolului, astăzi aveam de gând să scriu despre cu totul şi cu totul altceva. Ei bine, orele fiind înaintate, iar eu, ca niciodată, chemat la alte treburi, nu doar mai, ci cu adevărat importante, am s-o las pe (poi)mâine.