UN (FEL DE) LEAC PENTRU [UN (ALT)FEL DE)] CORONAVIRUS

Pe vremea când CCR dădea pe bandă rulantă decizii aberante în favoarea băsescului aflat în permanentă luptă nedreaptă cu guvernul adevăratului PNL, cel al lui Tăriceanu, Antonescu şi – oricât li s-ar părea de uimitor astăzi unor tefelişti imberbi asocierea – Orban, nu reuşeam cu niciun chip să-mi conving fie şi de-acum foştii prieteni cei mai buni de-atunci că, oricât de nobilă, competentă, europeană şi mai presus de orice suspiciune li se părea lor, o instituţie compusă din doar nouă cetăţeni desemnaţi de şi dintre politicieni, şi condusă de un fesenisto-ped(el)ist inveterat, aflat ani în şir de-a dreapta (deşi la stânga) „inculpatului”, Augustin Zegrean, nu are cum să fie, vreodată, imparţială şi legitimă în a invalida, adesea, chiar şi deciziile luate de un parlament „odios” cu 400-500 de membri, fie şi dominat, la vremea aceea, de alianţa „toxică” PNL-PSD-UDMR. Ei bine, astăzi, când aceeaşi (vorba vine) CCR este condusă de un la fel de etern şi inveterat (chipurile fost) pesedist, Valer Dorneanu, cârdaş până şi cu Năstase şi Iliescu (deci între timp şi zaharisit, ca şi Zegrean pe-atunci, că mai acced acolo şi la vârste când de politicieni sunt deja prea bătrâni), presupun că au ajuns şi ei să înţelegă cu mintea cea de pe urmă la ce mă refeream, chiar dacă nici nu-mi mai vorbesc (de-atunci!), ca să am şi eu satisfacţia de a-mi da dreptate, în caz că nu găsesc alte sofisticate „demonstraţii” şi „explicaţii” cum că situaţiile n-ar fi perfect identice.

Pe de altă parte, şi dincolo de stupiditatea deocamdată doar justificării (că „motivarea” n-a apărut), de către trist amintitul domn Dorneanu, deciziei CCR de ieri de, practic, invalidare a desemnării lui Orban ca premier nu prin faptul că tocmai fusese demis de către Parlament printr-o moţiune de cenzură (chestie la care aproape că aş fi achiesat, chit că tot n-am văzut argumentele pur constituţionale ale Curţii), ci pe baza unor până la urmă simple declaraţii politice ale liderului noului PNL (acele, în esenţă, „nu mă votaţi, că vreu cu tot dinadinsul anticipate!”), asta fiind ca şi cum cineva cu care ai cădea de acord despre un lucru că e alb şi nu negru, cum susţin alţi tâmpiţi, ar aduce ca „dovezi” faptul că acea (non)culoare a rezultat dintr-un amestec de verde şi roşu, adică un pseudo/(contra)argument la fel de absurd ca şi cele vehiculate de partizanii negrului, trebuie să remarc că biata noastră Constituţie, oricât de proastă şi în sine, nu are cum să acopere fantasmagoriile politicienilor de toate culorile perindaţi în fruntea ţării de-a lungul timpului, fiindcă nicio adunare constituantă (dintr-o lume civilizată) nu poate anticipa, de pildă, că la un moment dat, din cine ştie ce calcule politicianiste meschine sau din pură prostie crasă ori nemăsurată nemernicie curată, vreunui prim-ministru i-ar putea trăsni prin cap să programeze şedinţele de guvern în a opta zi a săptămânii, la ora patru dimineaţa, pe planeta Saturn, şi nici măcar cea mai cu adevărat echidistantă şi bine intenţionată CCR (schimbată din temelii, baremi ca modalitate de desemnare a judecătorilor) nu ar găsi vreun articol sau vreun paragraf ca să declare o asemenea gogomănie „neconstituţională”. Unde nu e bun-simţ sau măcar o brumă de minte… e desemnat Orban (care, în paranteză fie spus, e pescuit şi scos de Curte prin tragere de păr din rahatul în care-l băgase Iohannis şi care-i trecuse binişor de creştet, fiindcă nu va trebui să mai suporte umilinţa unor respingeri/demiteri succesive) după Orban şi înaintea lui Orban, în loc să fie oricare altul, cum scriam zilele trecute, astfel încât, dacă într-adevăr voiau cu adevărat, noii penelisto-userişti să aibă naibii parte de anticipatele alea propovăduite dacă nu chiar ca un panaceu (recte universal), măcar ca un veritabil leac al coronavirusului.