CEVA DESPRE DEZINFECTANT

Tot ce pot [sau, în fine, ce vreau (deocamdată)] să spun despre aşa-zisa Finală Naţională a Eurovision de anul acesta este că fata asta (Roxen) care nu-i frumoasă, n-are cine ştie ce voce, e ca un băţ (cu ţâțe goale) pe scenă, face ca toate visele urâte, e plină de abţibilduri pe faţă şi falsează îngrozitor când cântă „live” nu ar fi trecut de nicio (pre)selecţie naţională din anii trecuţi, nici măcar cu pilele şi şpăgile care au adus-o şi acum până aici, iar dacă, totuşi, s-ar fi strecurat (cu pile şi şpăgi încă şi mai mari), ar fi luat fix atâtea voturi de la telespectatori (o parte din familie şi două prietene bune de-ale ei) cât să aibă convingerea că numai la ea s-au blocat telefoanele şi o fură TVR-ul doar ca s-o facă de râs şi să termine pe ultimul loc, învinsă de dinozaurii ăştia afoni de Trăistariu, Luminiţa/Monica Anghel, Paula Seling, Laura Bretan... Că parcă vocile ne-ar fi lipsit şi până acum!

Chiar și așa, iniţial am fost înclinat să-i scuz prestaţia (vocală) îndoielnică, punând-o pe seama sonorizării deficitare [ce să facă şi bătrâna TVR, într-o săliţă (a sporturilor) din… Buzău?!], însă numai până când pe aceeaşi scenă şi cu aceleaşi microfoane, difuzoare şi aşa mai departe a evoluat (excelent), ca invitată mai mult sau mai puţin specială (pe lângă Loreen, cu care n-avea rost s-o compar), aproape la fel de tânăra viitoare reprezentantă a Norvegiei, Ulrikke Brandstorp, care pariez că nici n-a beneficiat de atâtea repetiţii şi cu atât mai puţin de întreaga atenţie a organizatorilor. Bine măcar că anul ăsta e cam moartă şi capra vecinului din Moldova, Natalia Gordienko!